Desi nu intervin niciodata - „autorul a vorbit", se spunea la Junimea -, citesc comentariile la articolele mele.

Sigur, sar rapid peste cele care incep direct cu injuriile, dar pe cele interesante chiar le citesc. Uneori plec de la cite o observatie de acolo pentru un alt articol. Saptamina trecuta s-au conturat citeva teme in discutiile dintre forumisti. Le voi discuta pe rind pe cele mai importante.

Prima obiectie ar spune ca n-a fost greva electorala, pentru ca absentii au facut-o din diferite motive. Absolut de acord, dar n-am sustinut vreodata ca „poporul" nu e stratificat si ca motivele nu pot fi diferite. Ramine insa esentialul, participarea in comun la o actiune de apostrofare a clasei politice, chiar daca aparent prin non-actiune. De altfel, la o greva economica, participantii sint la fel „stratificati" - unii doresc marirea salariului, altii, conditii mai bune de munca, nu putini participa din motive politice, desi greva e economica.

O a doua obiectie spune ca, de fapt, „grevistii" s-ar fi autosabotat, ca n-ar fi obtinut nimic. Nu cred asta! Daca ne amintim cit de trist era presedintele in prima declaratie si de recunoasterea esecului din primul interviu, daca vedem ca politrucii si-au mai schimbat opiniile dupa ce-a trecut primul soc ori cit de repede i-a convins dl Basescu pe pedei si peledei sa se uneasca in partidul prezidential, as spune ca avertismentul n-a ramas pina la urma chiar fara consecinte. Sigur, in ultima chestiune, lucrurile nu se petrec fara dureri, noul partid fiind nascut mai degraba prin cezariana ori cu forcepsul decit pe cale naturala, dar fara acest esec lucrurile ar fi trenat cu siguranta.

In fine, obiectia cea mai serioasa a fost formulata de mai multi cititori, incepind cu fostul meu coleg MP - nu putem vorbi despre o victorie completa a „poporului" in absenta unei solutii pozitive. Sint intru totul de acord - reusind sa avertizeze drastic clasa politica prin respectiva „greva electorala", „poporul" nu a obtinut decit o jumatate de victorie, o victorie de etapa. Acum, fie „poporul" reuseste sa oblige clasa politica la reforma, prin continuarea „grevei", desi e o solutie riscanta pe termen lung, ori prin alte tipuri de presiune publica, fie „majoritatea tacuta" isi asuma o conditie politica proprie si genereaza ea insasi un alt partid, de fapt, un altfel de partid. Un partid in plus la fel cu celelalte n-ar ajuta la nimic.