Mihai Edmond Ionac a fost destituit din functia de manager al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara in urma anchetelor ZIUA care au scos la iveala grave nereguli in activitatea acestuia.
Practic, Ionac a confundat interesele spitalulu
Mihai Edmond Ionac a fost destituit din functia de manager al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara in urma anchetelor ZIUA care au scos la iveala grave nereguli in activitatea acestuia.
Practic, Ionac a confundat interesele spitalului cu cele personale, infiintand o fundatie-capusa prin care derula numeroase contracte de prestari servicii, furnizare de medicamente si consumabile sanitare. Firmele ce voiau sa faca afaceri cu spitalul erau obligate sa doneze fundatiei lui Ionac importante sume de bani, beneficiind in schimb de contracte la preturi mult superioare celor normale. Inlocuitorul lui Ionac, care va asigura interimatul pe o perioada de trei luni, este Jecu Avram, unul dintre medicii care lucreaza in aceasta unitate spitaliceasca, inca de la infiintare. Avram, care este tot liberal, se va confrunta insa in urmatoarea perioada cu o criza acuta de fonduri pentru medicamente, din cauza managementului dezastruos al lui Ionac.
Omul Cotrocenilor
Mihai Ionac, gratie apartenentei sale politice liberale, a fost director adjunct la spitalul timisorean din anul 2005, cand seful lui era Virgil Paunescu. Acesta din urma a fost cooptat de Eugen Nicolaescu la minister, lasandu-si discipolul la conducere. Dupa numeroase divergente cu ministrul Nicolaescu, Paunescu a fost demis din minister, moment in care presedintele Basescu i-a intins acestuia o mana de ajutor, pentru a mai da o lovitura liberalilor. Astfel, a creat pentru medic, cu dedicatie, un Departament de Sanatate Publica in cadrul Administratiei prezidentiale. Dupa ce a fost o vreme interimar, Mihai Ionac a sustinut un examen, spre a fi confirmat pe functia de manager. Din nefericire pentru el, la unul dintre examene a obtinut o nota sub 7, ceea ce nu-i permitea sa fie titularizat pe postul mult-ravnit. Tocmai atunci, ca din intamplare, la insistentele repetate ale lui Paunescu, devenit peste noapte consilier prezidential, Traian Basescu a efectuat o vizita de lucru la Spitalul Judetean Timisoara. Acolo a inaugurat realizarea unei lucrari, care de fapt nu fusese finalizata, laudandu-l cu voiosie pe Ionac. Ceea ce poate fi perceput ca un trafic de influenta cat toate zilele. Drept pentru care, Ionac a contestat nota proasta obtinuta la examenul de manageriat si, la indicatia sugerata a presedintelui tarii, i s-a dat nota de trecere la examen.
Reclamat la DNA
In scurta, dar controversata perioada in care a condus destinele spitalului, Ionac a reusit performanta incontestabila de a atrage peste 500 de procese, de a intra in conflict cu cei mai prestigiosi medici, organizand licitatii trucate si obligand pacientii sa-si plateasca medicamentele daca vor sa se interneze. De asemenea, a renuntat la softul care functiona de ani buni, doar pentru a achizitiona, fara licitatie, programul HIPOCRATE apartinand SC Romanian Soft Company SRL. Program care este reclamat a fi furat de la SC Omnis Group SRL, de mai bine de trei ani, acest furt de inteligenta nefiind nici astazi sanctionat de autoritatile statului. Si asta n-ar fi mare lucru, daca noul soft ar functiona ireprosabil, dovedindu-se superior celui la care s-a renuntat. Din pacate, lucrurile stau exact pe dos. Tot Ionac este cel care a irosit fondurile spitalului pe tot felul de contracte de consultanta, incheiate cu personaje ce aveau sa ajunga oamenii lui de incredere in conducerea spitalului. Dintre acuzatiile care i-au fost aduse am mai retinut obligarea medicilor de a falsifica foile de observatii ale pacientilor, prin modificarea diagnosticelor (mult dupa externarea pacientilor), pentru justificarea unor sume suplimentare de bani primite de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Pentru faptele sale, Ionac a mai fost reclamat la DNA, fiind acuzat de "infractiuni de coruptie, abuz in serviciu in forma calificata, fals intelectual, instigare la fals si spalare de bani".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.