Procesul penal ca instrument de santaj

Aflu cu stupoare ca examenul pentru sefia instantei sau a parchetului consta, in principal, in verificarea cunostintelor de management. Daca pentru judecatori asta n-ar fi o problema, intrucat presedintele unei instante nu se interfereaza in dosarele subalternilor, in cazul procurorului lucrurile stau exact invers.

Caci procurorul-general, procurorul-sef sau prim-procurorul este chemat de lege fie sa solutioneze plangerile indreptate impotriva masurilor luate sau dispuse de subordonatii sai, fie sa verifice legalitatea si temeinicia rechizitoriilor intocmite de acestia.


CONDITII. Cu alte cuvinte, conducatorul de parchet este mult mai mult decat un manager. Iar asta presupune o inalta competenta profesionala, pentru ca altfel el nu va putea sa exercite decat un control judiciar formal. Pai, cum sa confirmi sau sa infirmi o masura ori o solutie dispusa de colegii aflati cu tine in raporturi de subordonare ierarhica, daca nu le esti macar egal in pricepere juridica? Bizareria aceasta de promovare a sefilor din Ministerul Public, nu singura, din pacate, explica intr-o oarecare masura hemoragia restituirilor dinspre instante a dosarelor trimise in judecata de procurori. Am sustinut dintotdeauna ca solutia data de un procuror sa nu treaca prin filtrul sefului ierarhic, ci direct al instantei, fara alte verificari sau confirmari interne. Adica si procurorul sa fie aidoma judecatorului, deasupra caruia se gasesc doar Dumnezeu si Legea, entitati armonizate conceptual in ceea ce se cheama "propria convingere". Cat timp se pastreaza institutia verificarii actelor si masurilor luate de procurorii inferiori ierarhic, concursul pentru promovare trebuie regandit grabnic. Dincolo de discutiile pro si contra pe marginea ultimelor modificari ale legislatiei penale, este nevoie de o astfel de clarificare, esentiala din punctul meu de vedere. Mentinerea raportului de subordonare intre procurori stirbeste personalitatea acestora, le cultiva supusenia, slugarnicia profesionala. Si-n plus, creeaza suspiciuni felurite, stiut fiind ca sefii sunt deseori in apropierea puterii politice, care-i si numeste in definitiv. Justitia s-a intrupat nu atat din nevoia de dreptate a societatii, ci din interesul declarat al puterii de a-si domina adversarii. Usor, usor, procesul penal, indeosebi, s-a transformat in principal instrument de santaj politic, iar sefii parchetelor au devenit tocmai curelele de transmisie ale politicienilor atotputernici. Inscaunati, uneori, dupa obiceiul stravechi, "Ada si na", vorba actorului Dorel Visan, conducatorii parchetelor sunt rotitele decisive ale angrenajului uns de alesii neamului.


"LAMENTÃ…RI INUTILE". In alta ordine de idei, sigur, principiul egalitatii de arme intre acuzare si aparare nu se simte cel mai bine in Romania, dar sa iei din atributiile procurorului retinerea, sa treci perchezitia prin consimtamantul prealabil al suspectului si sa fixezi termen-limita pentru ancheta mi se pare deja prea mult. Procurorul, antipatizat de semeni prin chiar fisa postului, va fi mereu atacat, mai ales cand victimele sale sunt insii capabili de-o riposta mediatica agresiva si credibila. Lamentarile Parchetului, cum ca interceptarile si inregistrarile audio-video ar fi inutile dupa inceperea urmaririi penale, sunt nejustificate. Inceperea urmaririi penale se poate face si "in rem", asa incat persoana banuita nu va trebui incunostintata despre activitatea respectiva.


Ma surprinde, de exemplu, ca legiuitorul nu a observat ca procurorul, el si numai el, este abilitat sa ceara stramutarea unei cauze penale inainte de emiterea rechizitoriului, ceea ce miroase a inechitabilitate procesuala. Nu a observat nici ca judecarea dupa extradare (art. 5221 Cpp) este o forma fara fond, atata vreme cat hotararea definitiva nu este desfiintata, iar starea de detinere a condamnatului ramane de nediscutat pana la incheierea noului proces. Ori ca procedura infractiunii flagrante este practic inaplicabila, prezenta ei in Codul de procedura penala reprezentand o reminiscenta mostenita de la legiuitorul socialist, preocupat sa-i arunce urgent la zdup pe dusmanii ordinii si linistii publice de atunci. Sau ca regimul de imunitati si impunitati, de autorizari prealabile nu este cel mai nimerit, ori ca institutia cautiunii n-a patruns neam in sala pasilor pierduti, ori ca in lipsa unei cai extraordinare adecvate, un om se poate trezi putrezind in puscarie dupa doua hotarari de achitare.


Si asemenea anacronisme sau inadvertente periculoase sunt cu duiumul in cele doua coduri penale, insa clasa politica, in loc sa primeneasca in intregime legislatia in materie, apeleaza la carpeli electorale pentru a-si multumi clientii cu afaceri judiciare. Si-n loc de specialisti cu experienta sunt folositi tineri abia iesiti de pe bancile facultatilor, a caror calitate de baza este furia schimbarii cu orice pret. Putina cumpatare si ceva masura n-ar strica acum, in ceasul intarziat al reconfigurarii legislatiei penale.


P.S. Articolul este scris inainte ca ministrul Chiuariu sa iasa in public cu proiectul viitorului Cod de procedura penala. Marturisesc ca, si succint prezentat, proiectul este cel mai coerent si indraznet, mai modern si echilibrat, asa incat trebuie ajutat sa intre in vigoare cat mai repede.

---

Despre autor: