Doi administratori si doua cadre didactice de la Academia Militara, deferiti justitieiDeturnarea de fonduri Phare sau obtinerea ilegala a acestora inca dau de furca organelor de ancheta, in ciuda tuturor campaniilor anticoruptie derulate de autoritat
Doi administratori si doua cadre didactice de la Academia Militara, deferiti justitieiDeturnarea de fonduri Phare sau obtinerea ilegala a acestora inca dau de furca organelor de ancheta, in ciuda tuturor campaniilor anticoruptie derulate de autoritati. Procurorii anticoruptie au trimis deja in judecata doi administratori si doua cadre didactice de la Academia Militara dupa ce au fraudat statul folosindu-se de inscrisuri false.
Astfel, Serviciul Teritorial Cluj al Directiei Nationale Anticoruptie a dispus trimiterea in judecata, la Tribunalul Bistrita, a lui Ioan Pascu, asociat si administrator al SC ANCO SRL Anies, judetul Bistrita-Nasaud, si a complicelui lui, asociat si administrator al mai multor societati din acelasi judet, Mihaita Ionel Arpasteuan, pentru folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegala a resurselor din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, fals in inscrisuri sub semnatura privata si fals intelectual la legea contabilitatii, respectiv complicitate la acestea.
In fapt, anchetatorii au stabilit ca firma administrata de Pascu era beneficiara a unui contract de asistenta financiara nerambursabila, in cadrul programului PHARE 2000, pentru implementarea proiectului privind "Valorificarea optima a potentialului sursei de apa minerala nr. 2, Hojda din loc. Anies". Proiectul avea ca obiectiv principal cresterea capacitatii de imbuteliere si imbunatatire a calitatii apei, prin amenajarea de spatii tehnologice, achizitionarea unei linii de imbuteliere cu o capacitate mai mare, crearea de noi locuri de munca, intr-o zona defavorizata.
Pentru obtinerea sumelor necesare, Pascu si complicele lui au prezentat Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord - Vest Cluj-Napoca date false atat in raportul financiar si raportul tehnic, impreuna cu documente justificative false (facturi fiscale, procese verbale de receptie, contracte de munca, acte contabile), cat si cu ocazia verificarilor la fata locului efectuate de catre reprezentantii Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord - Vest, in data de 8 iulie 2004.
In baza falsurilor, care se refereau la modul de implementare a proiectului si utilizarea finantarii nerambursabile PHARE, dar si cu privire la indeplinirea criteriilor cerute de derularea proiectului sub aspectul angajarii de personal, Pascu a creat aparenta respectarii normelor legale si contractuale in implementarea proiectului si in utilizarea alocatiei financiare nerambursabile, ceea ce a condus la aprobarea la plata a transei a doua din finantare si la obtinerea pe nedrept a transei finale.
In acest caz, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor s-a constituit parte civila cu sumele de 19.636,60 euro si, respectiv, 3.916,45 euro, reprezentand cele doua transe, plus dobanzile aferente. In cauza s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ale inculpatilor.Militarii ar fi trebuit recalificati cu acesti baniIn cursul lunii trecute, procurorii anticoruptie au intocmit rechizitoriul pentru un alt caz de fraudare a fondurilor europene, de data aceasta fiind vorba despre 360.000 de euro dati in cadrul finantarii nerambursabile a Academiei Militare.
Sectia de combatere a infractiunilor savarsite de militari a dispus trimiterea in judecata, la Tribunalul Militar Bucuresti, a ofiterilor Nicolae Costache si Marian Gheorghita Mache, acuzati de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene, ultimul fiind acuzat si de deturnare de fonduri. Potrivit rechizitoriului, col. (r) Costache (cadru didactic la Academia Tehnica Militara Bucuresti pana in anul 2005, cand s-a pensionat) si lt. col. ing. ec. Gheorghita ar fi avut rol activ in implementarea a doua proiecte Phare, derulate de Academia Tehnica Militara in perioada 1 februarie 2003 - 31 martie 2004, primul ocupandu-se de aspectele de ordin tehnic si al doilea de cele de ordin financiar.
Cele doua proiecte fac parte din "Programul de Coeziune Economica si Sociala Phare - Dezvoltarea Resurselor Umane in contextul Restructurarii Industriale", care are ca obiectiv recalificarea fortei de munca in acord cu cerintele pietei. Obiectul contractului il reprezinta finantarea nerambursabila acordata Academiei Tehnice Militare pentru implementarea proiectului intitulat "Dezvoltarea resurselor umane in contextul restructurarii armatei".
In fapt, folosindu-se de calitatea lor de coordonator tehnic, respectiv coordonator financiar al ambelor proiecte, cei doi inculpati au folosit si au prezentat documente si declaratii false pentru a obtine cei peste 360.000 euro.
Lt. col. ing. ec. Gheorghita Mache-Marian este acuzat si de deturnare de fonduri deoarece, in calitate de contabil sef al Academiei Tehnice Militare, ar fi schimbat destinatia sumei de 134.155 de lei, reprezentand credite bugetare neutilizate pana la finele anului 2002, pe care a folosit-o ca sursa de co-finantare a celor doua contracte, fara respectarea dispozitiilor legale, in conditiile in care demararea proiectului s-a facut fara aprobarea structurii abilitate din Ministerul Apararii Nationale si fara asigurarea contributiei proprii a beneficiarului pe intreaga perioada de implementare.
Ministerul Integrarii Europene s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 139.916,06 de lei pentru primul contract si cu suma de 224.137,75 de euro, pentru al doilea contract, plus comisioanele aferente. In vederea recuperarii acestui prejudiciu, s-a aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.