A fost aproape zece ani director-adjunct medical la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" si o perioada similara coordonator al activitatii antituberculoase in Bucuresti. In prezent, este purtatorul de cuvant al Societatii Romane de Pneumologie si coordonator al Sectiunii de combatere a fumatului. Prof. dr Cristian Didilescu isi sarbatoreste astazi ziua de nastere.     "Activitatea mea in pneumologie a fost destul de variata. Primii 25 de ani au fost marcati de activitatea clinica si bronhologie, eu avand si competenta de bronholog. Din 1990, am fost incadrat in Institut, activitatea mea desfasurandu-se pe asistenta medicala de ambulator si pe activitati de cercetare care au imbracat teme variate, dar in principal pe problemele de activitate antituberculoase. Daca as avea posibilitatea sa optez din nou, tot pentru pneumologie as opta. As alege tot acest domeniu pentru ca are o deschidere larga, imbraca varii aspecte, de la cele legate de depistare la cele de clinica, tratament, recuperare, profilaxie. Principiul dupa care m-am calauzit in meserie a fost mentinerea unui nivel de cunostinte in pas cu progresul achizitiilor stiintifice in domeniu, cinstea, apropierea sufleteasca de bolnavi.     O realizare de care sunt foarte mandru este premiul «Gheorghe Marinescu» al Academiei Romane, in 1990, pentru volumul «Sindroamele respiratorii post-tuberculoase». De asemenea, sunt foarte multumit pentru faptul ca si acolo unde am lucrat in prima jumatate a carierei medicale, in judetul Constanta, ca si in cadrul activitatii din Bucuresti, in care am indeplinit si functii de conducere, aproape zece ani director-adjunct medical la Institutul de Pneumologie «Marius Nasta», o perioada similara coordonator al activitatii antituberculoase in Bucuresti, am colaborat foarte bine cu toate categoriile implicate in aceasta activitate. Ultima perioada a activitatii mele coincide cu imbunatatiri efective ale logisticii, ale capacitatii de perceptie a celorlalti factori de decizie si chiar confrati din alte specialitati ca noi suntem specialisti in toate bolile aparatului respirator si nu numai in tuberculoza, cum din pacate pana recent destul de multi ne considerau. Consider ca neimplinire faptul ca as fi putut sa fac ceva mai mult pentru problemele medico-sociale ale celor necajiti. Cred ca puteam face mai mult, avand in vedere prerogativele pe care le-am avut. Lovindu-ma de anumite inertii, am asteptat ca timpul sa le rezolve si nu le-a rezolvat decat partial. Imi doresc sa pot sa asist la obtinerea de titlu de doctor in medicina a cel putin inca patru doctoranzi din cei multi pe care ii am, pana acum reusind sa coordonez opt teze de doctorat care s-au soldat dupa sustinerea lor cu titluri de doctor in medicina."