Ce mai este patriotismul astazi, intr-o Romanie pierduta intre o identitate nationala incerta si o identitate europeana difuza?

La doar citeva zile dupa 1 Decembrie, intrebarea este cu atit mai acuta. Si daca din Ziua Nationala au mai ramas, dincolo de ritualul mediatic, doar parada militara pe sub Arcul de Triumf si inaugurarea „bradului" din Piata Unirii, sa fie patriotismul de vina. Cu tot marketingul, spectacolul iluminarii „bradului" a ilustrat starea societatii romanesti de astazi. Uitind de tensiunea politica ajunsa la apogeu, multi romani au cautat in spatiul public locul reunirii, dar politicienii le-au oferit doar imitatii si dispute. Festivismul de lunga traditie, dublat de marketingul agresiv al tranzitiei, nu a putut acoperi lipsa de vocatie a politicienilor de profesie. Apatia generala a Romaniei profunde, cautarea de sine a Romaniei urbane, mai degraba bucuresteana, au dovedit, la doar o saptamina dupa demonstratiile politice ratate ale alegerilor europene si ale referendumului prezidential, forta si modestia patriotismului civic. Traind sarbatoarea ca pe o zi aproape obisnuita, romanii nu s-au sustras decit festivismului politic. Ei nu si-au abandonat patria, ci au separat-o prin tacere de tara politicienilor. Odata in plus, prapastia care desparte societatea de clasa sa politica s-a dovedit de netrecut. Si daca politicienii au dorit sa-si impuna sarbatoarea, nu au reusit decit sa o maimutareasca. Asa ca dupa ce exercitiul simbolic al puterii s-a dus, a ramas doar un gust amar.

Nu intimplator, doar patriotismul politic, in special cel legat de institutii, se afla in suferinta. In acelasi timp, patriotismul local si cel economic, ca sa nu mai vorbim de cel cultural, sint mai dinamice decit oricind in ultimii 17 ani. Succesul de piata al unor produse romanesti si aprecierea unanima a calitatii cinematografiei noastre au stimulat sentimentul pozitiv de apartenenta la o comunitate nationala.

Nici aderarea la UE nu a fost perceputa altfel decit tot ca o izbinda a societatii romanesti impotriva clasei sale politice. Patriotismul civic se contrapune astfel derivei patriotismului politic. Fata de nationalismul de sarbatoare, multi romani se retrag circumspect cautind alte redute identitare. Prin aceasta romanii nu devin mai putin romani, dar isi manifesta retinerea fata de o intreprindere politica pe care o resimt pe cit de artificiala, pe atit de straina.

Nu sarbatoarea ii intriga pe multi romani, ci confiscarea ei de catre o clasa politica in cautarea unei legitimitati de substitutie. De aceea dezinteresul pentru sarbatorirea Zilei Nationale nu este consecinta deprecierii simbolurilor si valorilor nationale, ci o reactie ostila fata de un construct politic impus. Patriotismul nu se manifesta doar la sarbatori, ci in viata de zi cu zi, atunci cind fiecare, cu modestie civica, isi face treaba. De aceea, plecati in cautarea unei identitati deschise, in care sa se regaseasca atit traditia fara ostentatie, cit si modernitatea fara radicalism, cei mai multi dintre romani isi reconstruiesc in tacere comunitatea de valori pe care, cu un cuvint cindva uzat, o numesc patrie.