SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Si ce faceti voi toata ziua, nu muriti de plictiseala? Intrebarea noastra avea un temei. Petrecuseram o zi in casa din marginea satului, cumparata de amicii nostri, pensionarul Popescu si Nora, nevasta-sa, iar dupa ce am revenit in Bucuresti am stiut ca ultimul lucru de are aveam nevoie era o casa la tara. La prima vizita, buna crestere imi impunea sa nu observ ca arhitectul si Nora erau pe cale sa se ticneasca si ca voiosia lor de parada parea sa ascunda o taina ajunsa la scadenta. Dupa un an insa, discutia despre plictiseala n-avea cum sa fie evitata. Intr-un an, toate lucrurile capata o rezolvare. Nu ne plictisim, a zis Nora. Eu nu-mi vad capul de treaba. O casa la tara e totusi o casa. Trebuie sa te ocupi de ea. Iar Marcel filmeaza.


Intr-adevar, arhitectul ne-a filmat chiar din clipa in care am coborat din masina, ne-a filmat in timp ce ne imbratisam, ne-a filmat cand ne-am asezat pe lavita mare din camera de zi si am zis "Prea multe nu s-au schimbat pe aici", iar pe sotia mea a filmat-o si cand s-a dus la toaleta, si cand s-a intors. Pana seara, a tinut-o tot intr-o filmare. Nu puteai sa-l ignori, fiindca era plin de entuziasm. La unii oameni, entuziasmul capata forme stihinice. Arhitectul ne povestea ca si-a cumparat un aparat japonez, cu care poate sa filmeze zile in sir, si ne filma din toate pozitiile, cand stand pe burta, cand catarandu-se in copaci.


Lasa-l, e bine ca filmeaza, ne-a zis Nora in soapta, cu aerul ca si noi trebuia sa acceptam situatia. Nora ne dadea de inteles ca filmatul nu era cea mai buna solutie, dar era mai buna decat o medicatie indelungata cu sedative. Filmeaza de mult?, am intrebat-o. De sase luni, a raspuns Nora. Doarme cu aparatul langa el. La inceput, m-am suparat. Ma filma in timp ce dormeam. Te obisnuiesti insa cu toate. La masa, entuziasmul arhitectului parea sa fi atins un punct critic. A filmat lingurile si furculitele, a filmat ciorba, ne-a filmat mestecand si, la un moment dat, a zis "Gata, am reusit". Apoi ne-a explicat ca aparatul lui avea un teleobiectiv cu care putea sa vada cum ni se duce mancarea in gat.


Aerul de la tara te trage la somn, iar rata pe varza, cum se stie, cade greu la stomac. Ar trebui studiata relatia asta dubioasa dintre rata si varza. Mai ales ca acum exista si un film monografic facut de Marcel. M-am vazut cum ma manifest in somn, dupa ce m-am trezit. Nu stiam ca dorm atat de chinuit. Pur si simplu nu eram eu, ci un actor prost care doarme neconvingator.


E bine, a zis Nora. Ce e bine?, am intrebat. E bine ca ne filmeaza. Inainte de a-si cumpara aparatul cazuse rau in patima fotografiatului. Orice as fi facut, striga: Stai asa! Si ma fotografia. Am sute de fotografii in veceu. In timp ce Nora imi povestea filmul vietii ei de la tara, Marcel si-a pus aparatul la ochi si a urlat: Stati asa! Si ne-a filmat.