Fostul ambasador al SUA in Romania, Michael Guest, a facut-o responsabila pe Condoleezza Rice, secretarul american de stat, de retragerea sa din diplomatie, din cauza ca institutia pe care o conduce nu le-a oferit partenerilor diplomatilor homosexuali tratament egal cu cel al partenerilor diplomatilor heterosexuali. El a facut aceste critici la receptia gazduita chiar de Departamentul de Stat in onoarea retragerii sale, potrivit blogului editorialistilor de la New York Times. Michael Guest a marturisit in fata prietenilor, colegilor si a unor oficiali cu rang inalt din Departamentul de Stat - „cu tristete elocventa, nu cu manie“ ca acesta este motivul pentru care a decis sa puna capat carierei sale diplomatice de 25 de ani. Guest si alti diplomati gay au semnalat diverse „inechitati“ intre partenerii lor si cei ai diplomatilor heterosexuali.