Presa engleza noteaza ca tehnicianul italian Fabio Capello este dorit de echipele Newcastle United si FC Liverpool, dar si de conducerea federatiei din Albion pentru a prelua prima reprezentativa ramasa fara antrenor dupa preliminariile Euro-2008. OFERTE MULTE. Conflictul dintre antrenorul echipei FC Liverpool, Rafa Benitez, si patronii clubului, George Gillett si Tom Hicks, a adus in prim plan varianta inlocuirii tehnicianului spaniol cu italianul Fabio Capello, noteaza The Mirror. Capello a afirmat ca a fost contactat de reprezentanti ai clubului FC Liverpool inainte si dupa meciul din Liga Campionilor contra portughezilor de la FC Porto. Conducerea clubului Newcastle United i-a dat timp antrenorului Sam Allardyce de a intoarce situatia proasta din clasament a echipei pana la Craciun, in caz contrar pregatindu-se inlocuirea lui cu Fabio Capello, informeaza Daily Mail. Federatiei Engleze de Fotbal a anuntat deja ca tehnicianul italian este unul dintre pretendentii la functia de antrenor al nationalei dupa ratarea calificarii la Euro-2008 sub conducerea lui Steve McLaren. Fostii antrenori ai nationalei Angliei Terry Venables, Graham Taylor si Glenn Hoddle il sustin pe italian, care mai concureaza cu Jose Mourinho pentru conducerea echipei tehnice a nationalei Albionului. Fabio Capello a afirmat ca ar dori functia de antrenor al nationalei Angliei sau sa pregateasca o echipa din Premier League.