Ceea ce presa italiana si cea spaniola au speculat indelung in vara, pe durata "telenovelei Chivu", care, la acea vreme la AS Roma, negocia un transfer la Real Madrid, s-a adeverit ieri, cand presedintele clubului spaniol a spus ca mutarea nu s-a mai
Ceea ce presa italiana si cea spaniola au speculat indelung in vara, pe durata "telenovelei Chivu", care, la acea vreme la AS Roma, negocia un transfer la Real Madrid, s-a adeverit ieri, cand presedintele clubului spaniol a spus ca mutarea nu s-a mai produs din cauza impresarilor fotbalistului. Ramon Calderon a declarat ieri pentru postul de radio Cadena Ser ca ar fi trebuit sa plateasca agentilor un comision de 3 milioane de euro. "Am intrebat daca Pepe este unul dintre cei mai buni fundasi centrali din lume si toti cei cu care am vorbit au raspuns afirmativ. Chivu, care reprezenta alta alternativa, ar fi fost mult mai scump. Cand Real Madrid are rezultatele economice pe care le are, sa platesti in plus trei sau patru milioane, nu e foarte bine. Reprezentantul lui Chivu ne-a cerut trei milioane de euro comision", a spus Calderon, fara a preciza numele agentului care a solicitat aceasta suma, insa la negocierile din vara au participat fratii Ioan si Victor Becali. Reamintim ca Real Madrid se intelesese cu Roma pentru un transfer al jucatorului, contra sumei de 16 milioane de euro, insa agentii sai au refuzat destul de neelegant oferta pentru jucator, starnind uimirea presei internationale dupa ce acelasi raspuns negativ l-a primit si cealalta mare echipa a Spaniei, FC Barcelona. Chivu a ajuns in cele din urma la Inter, club care, conform acelorasi impresari, a fost singurul in masura sa ii asigure capitanului "tricolorilor" salariul solicitat, aproximativ 4 milioane de euro net pe sezon. Victor Becali n-a negat ieri ca ar fi cerut acest comision de trei milioane. "Daca ar fi fost adevarat, ce, era ilegal? Oricum nu ma intereseaza ce spune Calderon. Lui Chivu trebuia intai sa-i asigure contractul solicitat si abia apoi sa discute cu Becali. Ce, ar fi fost ilegal sa plateasca un comision? Si eu platesc taxe. Ce, Inter n-a platit comision, s-a facut fara comision? Chivu costa 18 milioane, Real Madrid a luat un jucator "mai ieftin", Pepe, cu 30 de milioane si vedeti ce joaca unul si ce joaca altul. E problema lor, nu comentez ce fac ei", a spus Becali. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.