Guvernul de la Londra a anuntatla sfarsitul lunii octombrie ca va extinde pana la sfarsitul anului 2008 restrictiile impuse cetatenilor romani si bulgari care vor sa munceasca in aceasta tara. Premierul Calin Popescu Tariceanu a pledat, atunci, intr-o discutie cu presedintele Parlamentului german, pentru eliminarea restrictiilor la angajarea muncitorilor romani in statele membre UE, aratand ca mentinerea unor astfel de interdictii incurajeaza munca la negru. Marea Britanie a restrictionat accesul muncitorilor din Romania si Bulgaria inca de la aderarea celor doua tari la Uniunea Europeana, in ianuarie, ceea ce a reprezentat o schimbare a politicii "usilor deschise" adoptate de autoritatile britanice fata de alti est-europeni.
Cei doi premieri vor analiza evolutiile din regiunea sud-est europeana, precum si aspecte ale cooperarii strategice in cadrul misiunilor la care Romania si Marea Britanie participa in alte zone, se arata intr-un comunicat al Guvernului.
Potrivit dispozitiilor actuale, muncitorii cu slaba calificare din Romania si Bulgaria pot lucra in Marea Britanie conform unui sistem de cote, in industria de procesare a alimentelor si agricultura, iar imigrantii cu calificare superioara pot fi angajati pe un post numai daca acesta nu poate fi ocupat de un britanic.
Aproximativ 56.000 de imigranti polonezi si din alte state est-europene s-au inregistrat la oficiile britanice pentru forta de munca in perioada iulie-septembrie, cu 9.000 mai putini decat in acelasi trimestru din 2006. Numarul muncitorilor romani si bulgari a scazut, de asemenea, de la 9.335, cati au sosit in perioada aprilie-iunie, la 7.455, in cel de-al treilea trimestru al anului 2007.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro