Cu cateva saptamani in urma, guvernul canadian a decis sa mareasca redeventele la exploatarea sisturilor bituminoase. Canada detine cele mai mari rezerve din lume la aceste resurse energetice si aceasta decizie a fost consemnata de presa financiara internationala cu atentie, avand in vedere tendintele de durata in economia mondiala privind utilizarea energiei si veniturile pe care tarile ce detin resurse energetice fosile le obtin din exploatare.


Cand redeventele sunt mari, cand ponderea lor in pretul de vanzare al produselor energetice este inala, tarile ce detin rezerve importante castiga mult; ele isi pot finanta cheltuieli bugetare majore, pot finanta educatia si sanatatea, investitii publice. Drept este ca o dependenta excesiva de asememea resurse nu este favorabila dezvoltarii pe termen lung - in sensul ca valorificarea acestor resurse trebuie sa conduca la diversificarea economiei si promovarea ramurilor purtatoare de progres tehnic si nu sa mentina o economie de tip monucultura. Dar, una peste alta, tarile care au rezerve mari cauta sa obtina redevente cat mai consistente.


Istoria secolului XX este ilustrata de lupta pentru exploatarea resurselor energetice. Cu cat raportul de forte a fost mai inclinat catre companiile din tarile dezvoltate (posesoare de tehnologii si forta financiara pentru investitii), redeventele au fost mici. Cresterea redeventelor ca pondere in valoarea desfacerilor pe piata mondiala a crescut in functie de emanciparea economica si politica a tarilor furnizoare de resurse energetice. Aparitia OPEC poate fi examinata din aceasta perspectiva.


In general, tarile dezvoltate sunt importatoare nete de energie, exceptie facand Norvegia, Marea Britanie si Canada. Intr-un anume sens, pozitia acestor tari in dialogul dintre tarile producatoare si cele consumatoare/importatoare este ambivalent. Pe de o parte, ele sunt interesate ca preturile la consumatori sa fie rezonabile si stabile; pe de alta parte, doresc sa castige cat mai mult, posibil, din export.


Decizia guvernului de la Ottawa a fost primita ca o stire rea de firmele mari (internationale), care sunt angajate in exploatarea sisturilor bituminoase. Pe de alta parte, ele s-au resemnat fata de o decizie care este, cel putin pana acum, irevocabila. In plus, mecanismul de crestere a redeventelor (in Canada) nu este unul care sa aduca cu sine poveri suplimentare mari pentru firmele ce investesc in noi campuri.

Dar ramane semnalul pe care il da Canada, si anume ca este posibila cresterea redeventelor, in pofida existentei unor prearanjamente pe termen lung.

Pentru Romania se impun unele constatari legate de decizia guvernului canadian, dincolo de erorile flagrante care s-au comis in privatizarea Petrom, in stabilirea redeventelor pe care noul actionar majoritar le plateste statului roman.


O prima constatare este ca impedimente legale pot fi surmontate in modificarea redeventelor, atunci cand este tot mai flagranta asimetria de beneficii (pentru firma ce exploateaza resursele fata de cat primeste tara care le-a concesionat). In al doilea rand, o asemenea decizie depinde de un raport de forte care, la randul sau, este dat de statutul pe care tara furnizoare il are in economia si politica mondiala si de situatia pe piata mondiala a energiei. Canada este o tara dezvoltata, membra a G8, care are mari rezerve de materii prime si de energie. In acelasi timp, situatia pe piata mondiala a energiei ­ puternic influentata de cererea tot mai mare din Asia (China si India) si de ritmul scazut de identificare de noi campuri petrolifere si gazeifere ­ mareste atuurile Canadei ca tara furnizoare.


Romania ar avea sanse sa modifice in sus redeventele. Pe de alta parte, UE, ca ansamblu, este un importator net major de gaz si de titei. Altfel spus, tarile din UE nu agreeaza o crestere a redeventelor in tarile furnizoare, care ar mari preturile de vanzare ale produselor finale, admitand ca firmele internationale nu vor accepta o reducere de marje de profit. Si totusi merita sa incercam.