"Dragi bunici si bunicute, tatici si mamicute, sacul lui Mos Nicolae nu este atat de plin cum si l-ar dori cei mici. Umpleti-l voi cu dragoste!"

Bunicii spun ca demult, intr-o seara de Sfantul Nicolae, l-au ascultat pe Horia Serbanescu la radio spunand povesti pentru copii. Adevarul a iesit la lumina repede, dupa ce am stat la o ceasca de cafea cu maestrul. Sigur ca isi aminteste de acele vremuri, cand radioul era la inceput si copiii ascultau povesti cu manutele sprijinind barbiile dornice de aventuri incredibile.


EMOTIE. Cine este Mos Nicolae? "E un nenea simpatic cu dubla folosinta", spune maestrul Horia Serbanescu. "Cand da bomboane e sfant si cand da nuielusa jos din cui e mos. Eu l-am cunoscut personal, cand eram mic, nu-mi venea sa cred, dar era adevarat. Pe Sfantul Nicolae il chema nea Costache. Si l-a invitat pe vremea aceea, sa spuna povesti la microfon, Tanti Radio. Nea Costache era maestrul Costache Antoniu, de la Teatrul National, viitorul artist al poporului. Avea un glas sfatos, sugubat, molcom, cu un dulce iz moldovenesc. Cred ca era prin 1930. Atunci s-a lansat in eter si Ora copiilor, si tanti Radio, o anume doamna Titela, care scria pentru copii si se ingrijea de emisiune, fiind in acelasi timp ea insasi o povestitoare incantatoare. Eu mi-am facut copilaria in teatru. Victor Ion Popa este cel care m-a adus la microfonul radioului. Luase fiinta «Ora copiilor», o ora intreaga o data pe saptamana. Cam pe vremea aceea am inceput sa fac cunostinta cu povestile, cu glasuri nemaipomenit de frumoase, cu glasul actorului Nicolae Brancomir, zmeilor zmeilor din «Insira€™te margarite», cu Dem Psatta, crainicul numarul 1 al acelor vremuri, dar si realizatorul «Caprei cu trei iezi», in care tin minte ca spuneam si eu cateva vorbe behaite. Il mai tin minte si pe inginerul Lohan, care m-a urcat pe scaun ca sa ajung la microfonul cu arcuri, unde se realiza cu mijloace empirice, absolut precare, credeti-ma, adaptarea radiofonica a «Pungutei cu doi bani», de Ion Creanga, in regia lui Victor Bumbesti. Abia tarziu, prin 1950, daca tin minte bine, a inceput sa functioneze aceasta minune moderna numita magnetofon. Numai gratie lui s-au putut inregistra atatea glasuri nemuritoare. Cand inca nu aparuse, ne asezam cu totii in jurul microfonului si citeam textul respectiv. Vedeti, cuvintele zburau in eter si bineinteles ca orice balbaiala era de nerecuperat. In ceea ce priveste efectele sonore le improvizam noi, actorii. De pilda, o sirena de vapor obtineai daca suflai in gatul unei sticle goale, jurai ca e motor de avion daca faceai o bucatica de carton sa se atinga de elicea unui ventilator care invartea, sau iti palmuiai ritmic pulpele picioarelor si obtineai galopul calului. O data cu magnetofonul s-a dezvoltat si s-a perfectionat teatrul radiofonic pentru copii. S-au inmultit emisiunile pentru ei, inclusiv cele de divertisment. Cati varstnici nu-si amintesc cu emotie de glasuri ca ale lui Nicolae Gardescu, Victoria Mierlescu, Tudorel Popa, Coca Enescu sau de Horia Caciulescu, ori de Dem Radulescu. Intre toti, a stralucit si nu a intrecut-o nimeni niciodata, Silvia Chicos. Ea a debutat pe scena tot copil, prin 1936-a€™37, alaturi de alt copil-minune, Misulica Fotino. A excelat cu multe cantece, compuse de Titi Acs, pe versurile inspirate si pline de haz ale lui Eduard Jurist. Trebuie sa va mai spun ca, redactia pentru copii a Radiodifuziunii s-a bucurat de harul unor slujitori de frunte ai lui Mos Nicolae din poveste. Raman exemple emisiuni ca «Buna dimineata, copii!», »Radio Cepelus», «Drumetii veseli», «Cine stie castiga», »Tic Pitic, postasul nazdravan», povestile spuse in fiecare seara, am spus si eu o multime, la neuitata «Noapte buna, copii!», de care se ocupa cu pasiune redactorul Mihai Jegmaneanu. Ascult acum la radio emisiunile pentru copii realizate astazi, acum poate cu si mai mult talent si mai multa inspiratie decat am avut noi."

  Actorul Eugen Cristea a debutat in 1961 la radio, la o emisiune care se numea "Clubul Voiosiei". Daca isi aminteste de acele vremuri?

A fost o mare emotie, apoi un sentiment al responsabilitatii pe care in ciuda varstei fragede il aveam deja. Noi, toata echipa asta de, hai sa zicem, copii-minune ai radioului, cum eram prin anii a€™60-a€™70, am crescut langa acesti monstri sacri si voiam sa ajungem macar la genunchii lor prin interpretare. La randul lor, ei au fost niste modele pentru noi. Aveam acel sentiment de responsabilitate si bucuria de a face acest lucru. Din tot ceea ce fac, radioul ramane pe primul plan in preferintele mele, ceea ce spune foarte multe. Dupa debut am intrat in malaxorul acesta al teatrului radiofonic pentru copii, pentru oameni mari, si printre toate acestea, si serile de povesti. Crescusem si eu cu «Noapte buna, copii!». Pe atunci il ascultam pe Octavian Cotescu, o voce cu totul si cu totul aparte, cu o caldura absolut iesita din comun si cu sfatosenie (ma bucur ca am gasit termenul cel mai potrivit), era exact ceea ce trebuia pentru copilasi, pentru ascultatori, printre care m-am aflat si eu. Pe urma am facut la radio, acum nu mai putin de o luna, niste povesti foarte frumoase, pentru emisiunea «Noapte buna, copii!», de care imi pare bine ca Radioul inca nu s-a despartit. Nu am apucat sa lucrez cu doamna Titela, dar am lucrat cu Vasile Manta, Constantin Moruzan, Paul Stratilat, Dan Puican. Elena Negreanu. Dintre actori imi amintesc bine de Mihai Mereuta. Sunt 46 de ani de atuncia€¦ Doamne, cum trece timpul!... E foarte bine ca exista, chiar trebuie sa existe in continuare asa ceva. Eu, printre altele, fac si dublaje la desene animate si pot sa va spun ca sunt deja satul de violenta. Violenta la care s-a ajuns acum in tot ceea ce se adreseaza copiilor mi se pare ingrijoratoare, nu numai din punctul meu de vedere, si rezultatele se vad. Avem violenta in scoli, avem violenta in gradinite, nu vreti sa auziti, eu umblu si in gradinite, cum se vorbeste printre copiii de 4-5 ani, nu ati vrea sa stiti cum vorbesc «tinerii», cu ghilimelele de rigoare, in special fetele. Eu continuu sa cred in existenta factorilor educativi prin acest gen de emisiuni. Aceasta emisiune «Noapte buna, copii!» si cu teatrul radiofonic mi se par formidabile. Se poate face educatie prin asa-zisul divertisment. Mi se pare extraordinar, bineinteles cu mari actori, care vin cu placere deosebita sa realizeze acest gen de emisiuni. Eu sunt unul dintre promotorii, dar si unul dintre sustinatorii acestei chestiuni, pentru ca ea presupune calitate, presupune bun-gust, presupune daruire din partea actorilor, sper ca macar la o parte din acesti copii amarati si tristi sa fie modificati in bine. Eu asa cred. Toate aceste basme, toate aceste povestiri pline de pilde au rolul lor. Toate acestea propun niste modele foarte frumoase pentru copii, nu mi-as dori ca modelele liceenelor sa ramana cine stim noi, iar modelul de erou sa fie unul care scoate flacari pe gura si taie in dreapta si-n stanga cu o lama care ii creste din degetul mare de la piciorul stang", afirma Eugen Cristea.
Ilie Micolov s-a nascut in Bucovina, la Suceava. A realizat emisiuni la radio, unde s-a ocupat de povesti pentru copii. A fost consilier pe teme muzicale al radiolui, dar a avut pe mana multi copii, a realizat concursuri, a spus povesti. "Copii fiind, ne bagam in pat si ascultam cu urechiile ciulite tot ce se intampla acolo, la Radio.

Sunt fericit ca se cauta iar apropierea de conceptul acela de transmisie in direct. Pe noi, copiii de la sate, nu ne-a influentat nimeni. Totdeauna a existat Mos Nicolae, cel care aducea varguta si noi ne puneam ghetutele la usa. Primeam mere, nuci, pere, colacei, placinte pe care le recunosteam, de multe ori, chiar facute de mama in casa. Nu prea aveam noi voie la ciocolata, decat dupa ce se racea. Adevarul este ca nu primeam ghetute decat o data pe an, iar sandalute doar primavara. Nu ca am fi fost saraci, Doamne iarta-ma, dar cred ca am trait cu mult mai multa decenta decat acum. Am invatat din copilarie ca si vaca, si porcul, si cainele se bucura de lumina sarbatorilor de iarna. Toate au rostul lor pe lumea asta, iar povestea are rolul cel mai important. De aceea am fost bucuros sa spun povesti copiilor care ascultau «Noapte buna, copii!». Am fost coplesit de emotie gandindu-ma ca a fost o vreme cand si eu ascultam la radio aventuri si nazbatii si visam cu ochii deschisi", a incheiat Ilie Micolov. 
Teatrul pentru copii este nobil. Celebrul actor Valentin Uritescu patrunde in lumea celor mici ori de cate ori are ocazia : "Sa faci teatru pentru copii reprezinta o misiune speciala pentru actorii care, intr-un anume fel, se dedica acestui fapt maret. Ei sunt cei care le sadesc copiilor inca de mici anumite lucruri care, mai tarziu, vor iesi la suprafata sa contureze un cetatean bun. Acesti actori nu renunta insa la posibilitatea de a deveni mari vedete, desi printre artistii care au facut teatru de copii se numara persoane foarte, foarte talentate si deosebit de inzestrate, care au preferat sa formeze copiii. Atunci cand faci teatru pentru copii te adresezi lor. Eu am jucat timp de 13 ani la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, ca atare am vazut ce inseamna acest lucru. Tin minte ca am fost chemat la un moment dat, pentru un rol intr-o piesa cu clovni, si actorii aratau inspre mine pe scena si spuneau : «Copii, nu-i asa ca el e rau?»..si copiii din sala strigau: «Daaaaaaaaaa!». Era o mare bucurie pentru mine, fiindca ma simteam involburat de acei copii, de entuziasmul lor. Iubesc extrem de mult copiii, dar am cautat sa nu ajung actor la teatrul de copii din cauza sotiei mele care spunea ca am un talent mai acut. Deosebirea dintre teatrul pentru copii si alt teatru nu este foarte mare, dar se simte in momentul in care ai de interpretat un rol de anvergura.


CANDOARE. Alecu Popovici mi-a spus mai demult: "Domnua€™ Uritescu, hai la Teatrul de copiii si iti dau orice vrei, casa, tot ce vrei!". Dar nu am fost de acord, dupa cum spuneam, cu aceasta alegere.

Cand joc in fata copiilor, simt ca sunt teleportat inapoi in lumea lor, lumea din care nici acum, la varsta de 67 de ani, nu am iesit. Pe mine m-a caracterizat ca actor si ca om candoareaa€¦ datorita ei am reusit la Teatrul Bulandra cand, la limita de 30 de ani, eu aveam 41, m-am prezentat cu "Melcul" lui Barbu.

Simt aceasta bucurie de a fi copil o data cu cei mici. E extraordinar. Asta dovedeste ca ambitiile omenesti includ si alte sferea€¦ chiar acum urmeaza sa ma duc la librarie sa citesc niste povesti pentru copii. Cand te adresezi micutilor simti caldura si fericirea puritatiia€¦ a copilului care ai fost si care ai ramas.

BUCURIA SÃ…RBÃ…TORILOR. Cea mai frumoasa amintire de Mos Nicolae? Eram cu fratele meu si tata ne adusese niste popice, din lemn, si doua sau trei bile, si in sufrageria noastra din casa veche ne jucam popice. Ne-am bucurat extrem de mult pentru ele. A fost una dintre amintirile mele cele mai placute mai ales ca pe tata il chema Niculae. Ne pregateam sa aranjam papucii si dimineata saream in sus pentru te miri ce. Mai simt si acum atmosfera sarbatorilor, a Sfantului Nicolae. Chiar daca sunt doar eu cu sotia mea, si acum ne facem pantofii frumos, ii punem in sufragerie, intr-un anumit loc, fara ca unul sa stie unde i-a pus celalalt si apoi ne facem cadouri. Atmosfera e indulcita cu jocul. Ne bucuram dimineata la fel ca atunci cand eram copii. Ma molipsesc de bucuria sotiei mele. Traim sarbatorile din plin! Tuturor copiilor, si nepotului meu, le facem cadouri an de an. Anul trecut i-am luat nepotelului un tanca€¦ Traim sarbatorile pentru ca altfel viata ar fi trista!"

Valentin Uritescu a simtit ca trebuie sa mearga inainte cu "joaca". A continuat sa creeze personaje noi chiar si dupa ce a trecut pragurile importante ale vietii si a ajuns la varsta de 67 de ani. Celebrul actor se bucura ca un copil la fiecare descoperire pe care o face si se duce in adancimea personajului, dandu-le un imbold si celor din jurul sau. Anca Alexe 


Actorul Ionut Kivu, colaborator al emisiunii "Noapte buna, copii!", se intoarce in copilarie pentru a ne povesti cum il astepta pe Mos Nicolae: "Imi scoteam de prin dulapuri si sertare toate perechile de incaltari, de la claparii de schi pana la cele mai neinsemnate sandale de vara, si le stergeam de praf, dupa care incercam sa stau treaz toata noaptea, doar-doar voi reusi sa-l surprind pe Mos. Evident, l-am ratat sistematic. Eram un somnoros".


ARICIUL. Toti ai casei i-au citit povesti cand era mic, in frunte cu bunicul. Insa povestea lui preferata era un "serial": "De fiecare data cand tatal meu se intorcea dintr-un turneu, seara, cand ajungea, indiferent daca eu deja dormeam, venea sa-mi spuna ce aventuri a mai avut. Inventase un personaj care mie imi era nespus de drag, «Ariciul cel Fraier», personaj cu care se pare ca tatal meu se intalnea sistematic atunci cand pleca prin tara. Ariciul, vezi bine, nu era din Bucuresti, si trecea prin intamplari care mai de care mai nostime". Dar cum a ajuns sa citeasca povesti pentru copii la radio? In ultimul an de facultate a lucrat un timp la Teatrul Masca, iar domnul Malaimare a dus pe cativa la radio sa fie "testati" in niste schite de Caragiale. Domnului Vasile Manta, cu care a inregistrat atunci, pare-se ca i-a placut ceva in vocea lui. De atunci a avut onoarea de a tot colabora cu domnia sa si cu alti regizori de radio importanti la felurite inregistrari.


NECUVÃ…NTÃ…TOARE. Lui Ionut Kivu cel mai mult i-au placut personajele necuvantatoare. Diferitele animale pe care le-a interpretat sunt ocazia perfecta pentru a (se) "juca", pentru a oferi ascultatorilor, copii dar nu numai, imaginea vie a unei lumi fermecatoare si extrem de colorate. "Probabil insa ca vocea mea este mai degraba utila pentru intruchiparea personajelor gen Harap-Alb, Fat-Frumos si alti eroi din aceasta categorie. Este foarte greu sa «pacalesti» un copil atat pe scena, cat si la radio. Adultii se lasa mai usor purtati de conventie. Copiii insa sunt pe de-o parte lipsiti de informatiile care i-ar face sa fie ingaduitori cu eventualele scapari, cat si dotati cu un spirit de observatie mult mai acut decat al adultilor. Pentru ei, conventia trebuie dusa pana la capat, altfel te vor sanctiona prompt pentru ca «te prefaci»", incheie actorul.In urma colaborarii cu "Noapte buna, copii", actorul a avut in primul rand experienta unei munci extraordinar de placute: "Atat de placuta, incat de fiecare data cand vin la radio sa inregistrez ma simt ca la o sarbatoare. Atmosfera este minunata, oamenii cu care colaborez de asemeni, si pentru mine fiecare reintalnire cu ei reprezinta o mare bucurie. In al doilea rand, recunosc a ma fi incercat un sentiment de satisfactie si chiar de mandrie atunci cand am aflat ca exista un public statornic - format nu numai din copii - al acestei emisiuni. Si, nu in ultimul rand, ca tanar actor colaborator la radio am avut sansa de a intalni mari actori, pe care altfel puteam sa-i vad mai degraba pe scena decat asa, in calitate de «coleg» si de ucenic al lor in ale radioului". Ionut Kivu le transmite copiilor "urarea de a avea parte de cele mai frumoase sarbatori cu putinta, fiindca, iata, cele de iarna se apropie cu pasi repezi, sa isi traiasca din plin copilaria si sa se bucure de ea, bucurandu-si in acelasi timp parintii". Mihai Stirbu Criticul de teatru Doina Papp este unul dintre oamenii care au facut reforma in teatrul radiofonic pentru copii. "Am revenit in radio in 1991, la dorinta regizorului Cristian Munteanu. Si emisiunile pentru copii avusesera de suferit de pe urma cenzurii comuniste, erau malformate prin abuz ideologic, pline de pionieri si educatie tovaraseasca pe linie. In anii a€™80, Directia presei interzicea povesti cu mosi, babe, zmei si vrajitoare. Totul trebuia sa fie roz, cu voinici de tip nou, iar povestilor cu animale nu li se ingaduia nici o aluzie; nimeni nu miorlaia sau latra in front." Primele sale proiecte au urmarit reabilitarea repertoriului clasic. A descoperit in literatura romana "comori uitate precum basmele lui Dimitrie Stelaru sau Horia Furtuna". A difuzat scenarii pentru copii de Hitchcock si Arthur Miller, a dramatizat, printre altele, "Imparatul mustelor", al lui William Goldwin, a lansat o serie cu povesti de inspiratie religioasa, "capitol unde era un vid total". "In patru ani, teatrul radiofonic pentru copii a devenit Teatrul National si si-a reluat locul duminica pe programul Actualitati, la orele noua".


ROLURI DE BaIETI. Personaje ca Tom Sawyer si Huckleberry Finn, Peter Pan si Pinocchio au prins viata datorita vocii inconfundabile a unei mari actrite: Alexandrina Halic, care a lucrat cu radioul timp de peste 45 de ani. "Am jucat mai cu placere roluri de baieti, care mergeau mai bine pe felul meu de a fi, pe timbrul meu vocal. Secretul unui actor care creeaza cu vocea consta in sinceritatea interpretarii. Un matur n-are voie sa se «copilareasca»; atunci cand o face, cauza e pierduta. Am lucrat si alaturi de copii. Copiii sunt foarte buni, pentru ca sunt sinceri, dar e greu sa ii duci acolo unde vrei, pentru ca e foarte multa munca. Sigur, lucrand cu copiii, se castiga in autenticitate."


Daca teatrul radiofonic are avantaje, ca de exemplu faptul ca poti sa faci corecturile pe masura ce inregistrezi, exista cel putin un dezavantaj: e mai greu sa creezi toata atmosfera povestii, pentru ca nu ai acces la artificiile scenei. "Am trecut prin toata literatura pentru copii. E mai usor sa le joci la radio si de aceea poti face roluri pe care intr-o viata de actor de scena nu ai avea cum sa le faci." Se lucra intr-un ritm alert: initial, faceau o zi repetitii, apoi doua zile erau dedicate inregistrarilor. Cu cat erau mai experimentati, actorii reuseau sa prinda subtilitatile textului de la prima lectura si astfel faceau intr-o dimineata un spectacol intreg. "Sunt recunoscatoare radioului pentru ca mi-a dat posibilitatea sa ajung asa la ascultator. Ma intalnesc acum cu bunicii care vin cu nepotii la teatru si imi spun: «Va stiu de cand eram copil si va ascultam la radio.» Spectacolele de teatru traiesc doar vii, cele la radio pot fi inregistrate si au o viata mai lunga." Irina Munteanu

a— Povesti de Mos Nicolae a— Mos Nicolae isi scutura barba a— Povestitorul sau omul orchestra a— Jucariile traditionale a— Cum se face o poveste? a— Pieptenele Sfantului a— Scrieti o scrisoare lui Mos Craciun!