Jucariile traditionale

Universul copiilor de azi e cu totul diferit de al generatiilor din secolul trecut.

De-a lungul veacurilor, jucariile au cunoscut o evolutie uimitoare, de la figurinele de lut, titirezii si papusile din carpa la trenuletele electrice de la sfarsitul de secol XX, depasit si el astazi de navete spatiale care evolueaza in spatiul imaginatiei copilului modern.


IMAGINATIE. Astazi, majoritatea obiectelor pentru distractia copiilor se bazeaza pe baterii, microcipuri si computer. Este mai bine sau este mai rau? La aceasta intrebare vor raspunde generatiile care vin, dar speranta noastra este ca universul copilariei nu va renunta niciodata la Fat-Frumos omoratorul de balauri si nici la povestile molcome spuse seara de bunica sau de mamica.

In lumea satului traditional, jucariile copiilor nu se gaseau la magazin sau erau prea scumpe pentru a fi accesibile; erau fie luate din natura (de exemplu, prastia facuta dintr-o crenguta si o bucatica de piele), fie confectionate din lut, carpe, ate, lemn. Jucariile erau fabricate fie de copil insusi, fie de un frate sau o sora mai mare, fie de unul dintre parinti sau bunici. Era un mijloc de a dezvolta indemanarea, dar si imaginatia copilului. Materialele din care se confectionau jucariile erau foarte variate; este cazul papusilor din panusi de porumb cu par de matase de porumb sau al figurinelor de lut, care au facut voga in satele olarilor si care au si astazi succes la copiii care viziteaza Muzeul Satului.

Figurinele de lut constituie, de altfel, categoria de jucarii cea mai frecventa in satul traditional. Cele mai renumite sunt cele din satul Pisc, judetul Dambovita. Sunt piese de lut ars zoomorfe si antropomorfe, decorate cu incizii si diverse scrijelituri, care sugereaza universul cotidian in care copilul evolueaza: cai cu sau fara calaret, cerbi, capre, magari, boi cu coarne mari sau mici, cu zgardite si tinte, catei, pisici, gaini, cocosi, pauni, curcani, iepuri toate cu figuri sugubete si cu ochii vioi. Toate astea stiu sa si fluiere.

Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou, din zona vechii Dacii, este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpa, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau.

Astfel de obiceiuri s-au pierdut, dar au lasat in urma obiectele candva purtatoare de simboluri, cum sunt si papusile din material textil. Acestea preced mascotele din plus foarte intalnite in ziua de azi. Fara un chip conturat, papusile aveau trup si semnificatie. Astazi se constata o evolutie uimitoare, papusile au chip fie pictat pe materialul textil, fie sunt papusi din material plastic imbracate in miniaturi de costume traditionale facute cu migala. Dar papusile traditionale mai pot fi facute si din panusi de porumb sau papura. Acestea sunt de data mai recenta. Copiii din mediul rural isi mai confectionau si arcuri din crengi, bice, prastie, zmeie, titirezi, moristi. Iar celor mari le confectionau sanii iarna si scrancioburi vara.


JOCURI. Universul unui copil cuprinde, pe langa jucarii, si jocuri ale copilariei. Odinioara jocurile traditionale erau parca desprinse din viata de zi cu zi. Pana si denumirile sugerau acest lucru. "De-a barza" era un joc care se juca pana si la priveghi (Moldova). Alte jocuri erau parca mici scenete: "Baba si unchesul", "De-a calul". "Fripta", "Baza", "Turca", "Lapte gros", "Capra noua" sunt alte jocuri de odinioara, unele dintre ele perpetuandu-se pana astazi, mai ales in mediul rural. Multe dintre jocurile copilariei incep cu particula "de-a". Astfel, "De-a oile", "De-a paiul", "De-a prinsul", "De-a pui-a-gaia", "De-a ghicitele", "De-a pocnitoarea", "De-a ascunsul", "De-a leapsa". Apoi mai era jocul cu popice din lemn. Jocurile de odinioara aveau mai mult farmec decat cele de astazi. Erau menite de asemenea sa ajute la educatia copilului care invata sa se poarte cu ceilalti, sa actioneze in echipa, sa-si ajute companionul cu care se afla "in aceeasi tabara" si, de ce nu, sa-si invinga rivalul intr-o competitie cinstita, cu reguli nescrise, dar strict respectate. Imaginatia si ludicul dezvoltau deopotriva omul satului traditional din copilul, care nu totdeauna avea timp mult pentru joaca sau jucarii sofisticate, ca astazi, dar care suplinea acest lucru cu multa visare si indemanare.

Jocurile si jucariile - calutii de lemn, Hopa Mitica, trotinete de lemn, figurine si papusi din diverse materiale, salbe si casute din turta dulce, au umplut si universul copilului de altadata din lumea urbana.

Pentru copilul de la tara insa, jucariile confectionate chiar de el sau de cei din familia sa (caci banii fiind putini nu se cheltuiau pe jucarii) au fost esentiale pentru cunoasterea lumii inconjuratoare si pentru a dezvolta stiinta si dragostea pentru ea.

Dr Paulina Popoiu director Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" 
a— Povesti de Mos Nicolae a— Mos Nicolae isi scutura barba a— Povestitorul sau omul orchestra a— Cum se face o poveste? a— Povestitorii sunt uneori pamanteni, alteori devin zeia€¦ a— Pieptenele Sfantului a— Scrieti o scrisoare lui Mos Craciun!
 

---

Despre autor: