SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mica si plina de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multa ceremonie. Parc-ar fi vrut sa-mi spuna ca a devenit si el partas la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l facea sa ma salute, desi nu schimbaseram niciodata nici un cuvant, iar pana atunci se tinuse mereu cu nasul sus nu-mi dadeam seama.


Pe moment, vreau sa zic, fiindca de curand m-am lamurit ce puteam sa avem in comun noi, doi oameni care chiar ca nu avusesem nimic in comun. Romancierul suferise o interventie majora pe cord, fapt care-i procura un sentiment de solidaritate cu colegii cardiaci. Prin urmare, nu ma salutase ca de la romancier la scriitor de povestiri si gazetar, ci in calitate de apartinator al unei caste.


Cardiacii si toti cei care au trecut printr-o sala de operatie manifesta, cand ajung sa stie unii de altii, un vizavi de conjurati. Nu mai conta, cand m-a salutat, ca el era un romancier "cu nume" si ca avusese functii mari in breasla. Conta doar faptul ca inghitim aceleasi hapuri si ca eram avizati in acelasi chip asupra ideii de viitor. Eram doi oameni, care descoperiseram ca, pentru noi, nu mai exista nici un viitor, ci doar un prezent subtire, incert. Si ca toate vanitatile de dinainte de intalnirea cu diagnosticul cardiologului suportau corectii mari.


Toti suntem muritori, insa o interventie pe creier sau pe inima ne obliga la unele probleme de constiinta, pe care inainte abia de le banuiam. Tot ce era la altii e dintr-odata si la noi. Ciudat e ca, pierzand multe din trufiile celui convins ca moartea e departe, capatam una noua. Trufia de a avea un dusman de rang inalt. Doi barbati cu hemoroizi n-au nici un motiv sa se salute, cu nedisimulata cordialitate, dar doi cardiaci simt ca trebuie s-o faca, sa-si zambeasca prietenos, ca si cum chirurgul i-a curatat si de slinul adunat pe memorie si pe suflet. Nu toate bolile ne imbogatesc cu acest sentiment de alesi ai soartei. Alesi in felul in care vom muri. Toata lumea va zice: domnul acesta a murit de inima! Sau: asa-i cand muncesti prea mult cu inteligenta, faci buba la cap!


Unele suferinti au datul bizar de a ne face solidari pe ultima suta de metri, cu persoane pe care altfel nu le apreciem ori care ne lasa indiferenti. Pana unde merge sentimentul de solidaritate in suferinti, cand vine cu spaima si cu filozofie, nu si cu dureri nesfarsite? Merge pana la capat. Dupa ce l-am felicitat pe un fost coleg de liceu caruia medicii i-au cotrobait nitel prin inima, iar colegul s-a aratat jignit ca puteam glumi pe seama necazului sau, i-am explicat ca nu glumeam deloc. Cutare, cutare, cutare si cutare dintre fostii nostri colegi au patit-o tot cu inima, i-am zis. Oho-ho, a facut el, cu un ras de om care tocmai primise o veste foarte mare. Nu e rau nici asa!