Doua referendumuri si un singur raspuns

Domnul Basescu a interpretat refuzul cetatenilor de a-l demite ca pe o declaratie de dragoste dublata de validarea proiectului sau de regim autoritar. Spiritul sau conflictual l-a impins sa creada ca romanii nu pot opta pentru status-quo. Un sef de stat care zilnic dezbina si exclude nu-si putea imagina ca romanii nu-si vor asuma bucuros rolul de arbitru intre Presedinte si Parlament, indicand prin optiunea lor daca vor o autocratie prezidentiala sau o democratie parlamentara. A nu-l demite pe presedinte echivala, asadar, cu a condamna Parlamentul la un rol secundar in stat, iar clasa politica sintetizata de el la o reforma de tip autoritarist.
Aceasta interpretare i-a dat presedintelui imboldul de a provoca un alt referendum. Poporul care il iubea, care se ridicase spre a-l pastra la Cotroceni si care il preferase clasei politice asezandu-l implicit in afara si deasupra ei, nu putea - nu-i asa? - sa nu ii sustina proiectul de sistem electoral conducand spre eliminarea partidelor mici si destructurarea celor mari; partide in care se oplosise aceasta clasa ticalosita! Spre marea surpriza a domnului presedinte, poporul, desi potrivit sondajelor era net favorabil sistemului de scrutin majoritar in circumscriptii uninominale, nu a mai venit sa il sustina pe conducatorul iubit.
Putem trage oare concluzia ca poporul care in primavara l-a sustinut pe presedinte, a trecut in toamna de partea Parlamentului? Catusi de putin! Pur si simplu, poporul a refuzat functia de arbitru atat la primul, cat si la al doilea referendum. Cu alte cuvinte, poporul nu crede in referendum.
La referendumul din vara cetatenii au spus ca nu inteleg rostul hartuielilor dintre presedinte si Guvern, hartuieli care au impins Parlamentul sa se intoarca la popor cerandu-i sa decida daca vrea sa il mai mentina sau nu pe domnul Basescu in fruntea statului si, de asemenea, ca nu sunt gata sa se arunce intr-o aventura vacantand magistratura prezidentiala inainte de a sti cine ar urma sa o ocupe. De aceea au votat impotriva demiterii si unii care nu il agreau pe seful statului.
La referendumul din toamna aceiasi cetateni au indicat ca, desi inclina spre un sistem de vot care sa il lege mai strans pe ales de alegator, nu inteleg ca intr-o chestiune atat de complexa, solicitand competente inalte, sa se substituie elitei politice a tarii. Multi dintre cei favorabili votului uninominal nu s-au prezentat la referendum.
Toti stiu cum vor sa traiasca. Putini stiu, insa, intr-o lume complexa si complicata, cum se poate ajunge acolo. De aceea, majoritatea se limiteaza la alegerea conducatorilor fara a se incumeta sa impuna si actul de conducere propriu-zis. Pentru prima decizie este suficient instinctul pe care fiecare il are; pentru cea de a doua este esentiala expertiza pe care nu toti o au. In contrapartida, alesii urmeaza sa raspunda nu pentru diligentele lor, ci pentru rezultate. Este regula dura a politicii: nu conteaza ca ai folosit mijloacele cele mai bune daca nu ai atins tinta dorita. Si este regula de aur a democratiei: poporul isi ridica liderii si tot el ii coboara, dar, atata timp cat au fost alesi, liderii sunt cei care il conduc asa cum stiu ei, iar nu asa cum nu stiu ceilalti. In 2007 romanii au spus Nu democratiei popular-referendare! Acesta este nu doar mesajul important al anului politic, dar si semnul intelepciunii politice a romanilor.

---

Despre autor: