Repetata in chip demagogic de Traian Basescu si inganata de partidele de tata prezidentiala ­ PD si PLD ­, teza electoratului activ, care ar trebui luat in considerare de partide in aprecierea Referendumului, e o nazbatie, ca sa nu spunem o prostie. Un minimum de cultura politica ne arata ca Referendumul are drept nota de esenta participarea Poporului la vot indiferent de simpatiile de partid. Cu atat mai mult se impune un astfel de criteriu in cazul convocarii de la 25 noiembrie 2007, calculata de presedinte mai mult ca un plebiscit, decat ca un Referendum.


De trecut cu vederea in cazul Referendumului, teza electoratului activ trebuie luata in considerare  cu necesitate in cazul europarlamentarelor. Prin miza lor redusa nu numai in Romania, dar si in alte tari ale Uniunii Europene, europarlamentarele se constituie intr-un test decisiv pentru partide in ce priveste electoratul activ. Electorat lesne de identificat si ca fiind electoratul captiv, cel care iese la vot pentru o formatiune in orice imprejurare. E limpede astfel ca orice analiza a europarlamentarelor trebuie sa porneasca de la o ipoteza de lucru definitorie: electoratul care a iesit la vot la europarlamentare va fi prezent la urne si in cadrul celor doua scrutine de anul viitor. De aceea, strategiile asumate de partide pornind de la europarlamentare trebuie sa vizeze electoratul care n-a venit la vot. Electoratul prezent la europarlamentare s-a impartit deja intre partide. E greu de crezut ca pana la cele doua tururi de scrutin la nivelul acestui electorat se vor produce miscari spectaculoase. Asta, desigur, in conditiile in care partidele nu vor face in perioada urmatoare manevre radicale, menite sa le destabilizeze electoratul captiv, cum ar fi, de exemplu, pentru PNL o alianta fatisa cu PSD sau pentru PD un conflict public cu Traian Basescu.


In conditiile prezentei la vot doar a electoratului captiv, analiza rezultatelor pornind de la punctajele obtinute de fiecare formatiune nu ni se pare concludenta. Aceasta deoarece electoratul activ, cel care merge la vot in orice imprejurare, pentru ca e pasionat de jocul politic, nu se imparte pe formatiuni, ci pe optiuni politice fundamentale. Or, dupa decembrie 1989, cele doua optiuni politice fundamentale, care au marcat nu doar alegerile, dar si miscarile de strada, au fost pro si contra PSD, identificate, chiar daca aproximativ, cu Stanga  si Stanga.

Spunem aproximativ, deoarece optiunea anti-PSD, pastrata de multi alegatori, dar si de multi jurnalisti inca de pe vremea FSN-ului, nu e chiar o optiune de Dreapta.

Optiunea anti-FSN, prelungita in optiunea anti-PDSR si anti-PSD, explica succesul CDR din 1996 si cel al Aliantei D.A. din 2004. Diferite radical in unele puncte, formatiunile care s-au coalizat impotriva PDSR in 1996 si a PSD in 2004 au avut drept nota definitorie denuntarea PDSR si PSD.


Dupa scrutinul din 2004, mai precis la doi ani de  acesta, Alianta D.A. s-a destramat. Pe ruinele fostei negustorii de conjunctura au ramas trei formatiuni: PD, PNL si PLD. Diferite ca loc pe scena politica (PD si PLD sunt in Opozitie, iar  PNL la guvernare), ca raporturi cotidiene (PD si PLD sunt amice, in timp ce PNL e dusamnul lor), cele trei formatiuni se pretind mostenitoare ale Aliantei D.A. si, prin aceasta, intr-un fel, formatiuni de Dreapta. Desi a sprijinit in Parlament Guvernul minoritar Tariceanu, PSD ramane mai departe adversarul PNL atat din perspectiva anti-FSN-ismului initial, cat si din perspectiva programului de Dreapta.


In aceste conditii, rezultatele de la europarlamentare trebuie vazute intai si-ntai din punctul de vedere al traditionalei impartiri postdecembriste a scenei noastre politice.

O  simpla privire aruncata asupra lor ne aduce  o constatare  uimitoare:

PD, PNL si PLD au inregistrat impreuna un scor de 50,5%.

PSD a obtinut doar 23,12%.

Asadar, formatiunile Aliantei D.A., vazute si ca formatiuni de Dreapta, bat la scor PSD.

Mai mult, daca ar fi fost alegeri parlamentare, ele ar fi putut forma Guvernul fara sprijinul altei formatiuni.

In 2004, Alianta a obtinut doar 31,33%.  PSD a avut 36,61%. Asta inseamna ca, dupa trei ani de scandaluri, formatiunile de Dreapta si-au marit scorul cu 18,72%,  in tip ce PSD si l-a redus cu 13,19%.

Realitatea electorala e de-a dreptul bulversanta. Dupa trei ani de Opozitie, PSD pierde electorat captiv, in timp ce Alianta, la putere prin PNL si prin Traian Basescu, in ipostaza de presedinte castiga.

O realitate ce trebuie luata in calcul atat de PSD, cat si de formatiunile de Dreapta in stabilirea strategiei pentru anul electoral 2008.