Romexpo SA a primit "Premiul de excelenta pentru cel mai mare organizator de targuri si expozitii din Romania". Distinctia a fost acordata joi, in cadrul Topului Excelentei in Afaceri, eveniment organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Evenimentul a reunit cele doua manifestari traditionale ale Camerei de Comert si Industrie: "Topul National al Firmelor" si "Gala Excelentei in Afaceri". Cele 1.569 de firme clasate in Top, reprezinta 0,27% din totalul de 564.456 de firme cu bilant contabil depus pentru anul 2006 si realizeaza 27% din cifra de afaceri, avand 12% din numarul total de angajati. Conditiile pentru participanti sunt sa relizeze o rata a profitului (profit curent- cifra de afaceri) intre 1% si 100%; realizeaza o cifra de afaceri de minimum 220.000 RON pentru microintreprinderi si 300.000 RON pentru celelalte categorii de firme; nu au plati restante la bugetele publice si au un numar mediu de salariati, declarat in situatiile financiare pentru anul 2006, mai mare sau egal cu 2.
Nu participa la Top regiile autonome, societatile bancare si de intermedieri financiare, societatile de asigurare-reasigurare, casele de schimb valutar, SIF-urile, societatile al caror obiect de activitate consta in jocuri de noroc si pariuri, societatile cu obiect de activitate invatamant, grupurile de interes economic. Impartirea pe grupe de activitate se realizeaza in baza codului CAEN al obiectului principal de activitate.