Romania nu are sens decat in forma minima actuala. Una din lectiile de istorie a romanilor este cat se poate de clara: "regionalizarea" in forma structurilor statale medievale a constituit factorul principal al mentinerii romanilor ca supusi ai imperiilor inconjuratoare. Voievozii "de sine statatori" - dupa cum tineau sa isi spuna in fiecare document oficial - punea mana pe sabie ori de cate ori pretentiile imperiilor inconjuratoare depaseau limita suportabilului. Si totusi fragmentarea romanilor a dus la institutionalizarea compromisului.
Unificarea politica a teritoriilor locuite de romani a devenit program politic exprimat ca atare abia in secolul al XIX-lea, dupa cateva tatonari timide anterioare. Eforturile si investitiile a trei generatii de romani, experimentele si incercarile lor, stabilirea unei diplomatii eficiente au rezultat in crearea Romaniei Mari. Insa, acest imens efort desfasurat pe 100 de ani a fost urmat de o perioada de rataciri. O data scopul reunificarii atins, romanii si-au pierdut "directia". Lipsa unui program pe termen lung, ratacirea in sloganurile generatiilor care stiau ce vor au dus la o noua impartire a romanilor. Pe tot parcursul unificarii romanilor intr-un singur stat au existat proiecte de "reimpartire" la fiecare punct de cotitura - insa a existat si un dram de noroc de fiecare data.
In mod paradoxal, pe tot parcursul perioadei medievale, diversii autori subliniau unitatea romanilor din Ardeal, Muntenia si Moldova. Insa in momentul in care reunificarea a devenit posibila si probabila, teoriile emanate de diverse capitale au inceput sa se modifice subliniind cat mai aprig "diferentele" dintre romani. Interesele politice au fost camuflate in "lucrari stiintifice". Iar aceste "lucrari stiintifice" s-au transformat la randul lor in baze pentru politici - intr-o perfecta suveica informationala. Asa s-a ajuns ca Romania sa fie proclamata "ultimul imperiu din Europa" - si asta nu de saptamanile trecute, ci inca din 1921, de la infiintarea Kominternului.
In prezent, spatiul imaginarului colectiv - cel putin la nivelul programatorilor viitorului, analisti si cercetatori - este bantuit de extensii ale intereselor politice transformate in teorii presudo-stiintifice, transformate ulterior in baze ale politicilor puse in practica. Conform acestui algoritm sunt construite insistent identitati separate de cea romaneasca: aromana, vlaha, moldoveneasca. Pentru Ardeal este mai greu de construit o identitate separata - in schimb se marseaza pe nostalgia central-europeana a unei epoci de aur habsburgice - o "epoca de aur" in care romanii beneficiau de o reprezentare politica minima, iar deznationalizarea era politica de stat.
Proiectele politice de anvergura ale ultimilor 17 ani au fost atinse - integrarea in Alianta Nord Atlantica si aderarea la Uniunea Europeana. Romania se gaseste in prezent intr-o situatie asemanatoare cu cea din perioada interbelica: are viitorul in mainile sale si nu stie ce sa faca. Intrarea Romaniei pe un drum propriu sperie si irita in acelasi timp - de aici o seama de agresiuni. Mai este foarte putin pana cand Romania moderna unita va implini 100 de ani. Timp in care a dovedit ca este in stare sa se mentina pe propriile picioare. Nu mai avem nevoie decat de un proiect care sa mentina investitiile facut pentru unificare si mentinerea unui stat romanesc.