SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un functionar de la primarie s-a apucat sa scrie o carte despre cimitirele dacice din judet. Functionarul are infatisarea solemna a omului nascut pentru lucruri mult mai importante, decat acelea de care tocmai se ocupa. Oamenii veseli - zice un proverb - fac o multime de tampenii, cei solemni fac mai putine, dar mai mari.


Fiindca nimeni nu l-a vazut zambind, pe functionarul care scria de zece ani la cartea despre cimitirele dacice, o parte din colegi il gaseau politicos, iar o parte profund. Nu-i usor sa scrii zece ani despre cimitirele dacice. Mai ales cand judetul n-are nici unul. Cine il cunoaste insa pe functionarul de la primarie isi da dintr-odata seama ca, totusi, un alt om care sa scrie o carte atat de serioasa despre cimitire nu gasesti nici in trei judete. Fiindca, nu-i asa?, o istorie a cimitirelor, fie ele si dacice, nu poate fi decat grava si scrupuloasa.


Cand iti pica in mana o carte despre cimitire, te intrebi pe cine intereseaza. Ca multi altii, si eu sunt foarte respectuos cu cartile care nu ma intereseaza deloc, dar sunt masive. Rationamentul e simplu: daca n-ar fi interesat pe nimeni, nu se tipareau. Lumea e dornica sa respecte. Dorinta e cu atat mai mare, cu cat lucrurile demne de tot respectul nostru se imputineaza. Povestea cartii despre cimitirele dacice, din judetul in care dacii n-aveau nici un motiv sa lase cimitire, am citit-o in prefata celei de a treia editii, revazuta si adaugita. Vor trece anii si editiile revazute si adaugite se vor inmulti. Nu numai lucrurile bune devin sacre,  ci si ineptiile. Orice prostie, peste care trece timpul, starneste evlavii de toate naturile, istorice si culturale.


Din pricini care nu-mi sunt deloc limpezi, am primit un exemplar. Ce carte serioasa!, au zis ai mei si au pus-o la vedere, pe un scrin, in locul unei icoane. Din reflex, ne-am inchinat cu totii o vreme la cartea despre cimitirele dacice. Nu foarte multa vreme. Doar pana a aparut a patra editie, adaugita si revazuta.


Nimeni n-a deschis cartea cea mare despre cimitirile dacice. Cu toate ca nu va fi citita niciodata, ai mei se poarta cu imensul volum ca si cum isi rezerva placerea de a-l citi din scoarta-n scoarta mai tarziu, dupa ce vor fi epuizat toata biblioteca. E ca bucatica de carne din supa.


Intr-o zi, mi-am permis sa observ ca e o carte inutila scrisa de un dobitoc solemn. S-a intamplat un lucru neasteptat: in loc sa-mi tina partea, ai mei s-au dat brusc de partea functionarului solemn. Tu abia reusesti sa scrii povestiri de o pagina si jumatate. Sa te vedem intai scriind o carte de o mie de file, si dupa aia sa vorbesti! Si, apoi, in ea e vorba despre stramosii nostri, dacii. Oameni buni, m-am revoltat, cititi macar prefata! Dobitocului i-au trebuit o mie de file ca sa demonstreze ca dacii n-au lasat in judetul nostru nici un cimitir. Si ce daca, m-a contrazis un vecin, care venea o data pe saptamana la noi ca sa-si faca cruci in fata editiei a patra, e bine c-a scris-o cineva. Ai sa vezi ca, dupa asta, apar ele si cimitirele!