CIORNE
Ma aflu, impreuna cu un amic, Nicu Ghita, intr-o campie ireala, undeva intre Mizil si Vadu Sapat. Cand aveam 1 an mama era invatatoare la Vadu Sapat. Facea 20 de kilometri pe jos saptamanal, peste dealuri, pana la Sangeru. Venea, imi spunea mama, sa ma vada, sa se convinga ca-s sanatos. Traiesc o emotie speciala. Impreuna cu Nicu, negustor de masini vechi si vanator de iluzii ca si mine, suntem invitati la o petrecere. E noaptea dintre duminica si luni. Sunt meseni multi, lautari. E o petrecere in toata regula. Prietenul meu imi spune azi, luni dimineata, ca langa mine s-a asezat un personaj care "m-a tras de limba" si a inregistrat tot ce am spus. Bravo lui! El mi-a pus intrebari cu talc politic, iar eu i-am vorbit despre Grecia antica. Mi-e dor de zapada. Mi-e dor de o petrecere curata, fara indivizi care-ti inregistreaza tampeniile spuse la chef.


Iarna anapoda. N-a nins, n-a inghetat apa in galeti si totusi e frig. Un frig care intra in oase si-n cuvinte, in pereti si-n limuzine. Cladirile, scufundate intr-o ceata vanata, decupeaza reliefuri care parca nu mai sunt ale noastre. Frigul din ziduri le face straine.


Omul, zicea Arghezi, e o ciutura subtire pe care o umple apa luminii. Ma bucur pentru cerga cerului dintre case si mangai, cu palma, tesatura, de parca as infasa un copil. Vad, intre atatea chipuri incruntate, perechea de zambete de pe fata unor tineri care se iubesc si, presupun, zloata din alte suflete nu-i atinge.


Primarul general a apasat, utilizand degetul unei fetite, butonul declansator al feeriei din centru. Ne-au fost comunicate, cu o rigurozitate contabila, becurile si distantele franjurilor aeriene, consumul de electricitate, inaltimile si adancimile. Mai putin devalorizarea monedei sufletesti. Frumos, inaltator! Am ingenunchiat Parisul, se lauda videanul nostru. Din nefericire insa, nu poti sa nu vezi ca pe sub ghirlandele sarbatorii se scurge gudronul intunecat al multimilor nedumerite, nepricepand nimic din ce li se intampla dupa 18 ani de la uriasa renastere si speranta. Fericit, iluminat de braduti ramane copilul orfelinatelor lumii, incapabil sa-si evalueze traistuta din care i s-a furat fara mila. El e, oricum, convins de bonomia cereasca a celor care-l invrednicesc cu o mangaiere fotografica pe obraz.


Vine Craciunul, vin colindele. Vine bucuria de a fi bun si iertator. Vine Craciunul. Deocamdata cu ger mult (cu ger putin?) si lumini pe sub care se scurge bezna. Ma bucur ca s-au aprins in oras, seara, becurile de Craciun si ma mai bucur ca trei tiganusi m-au vizitat la redactia A.M. Press si mi-au cantat cu anticipatie "Florile dalbe". Mi-au spus ca asa se face si i-am iertat pentru mica lor smecherie. Pana la Craciun mai vin de cinci ori, iar intre Craciun si Anul Nou ma sorcovesc zilnic. "Lasa, nene, zice unul, cu o privire sireata, ca nu te imbolnavesti matale de cantec." De cantec nu ma imbolnavesc, dar ne-am putea imbolnavi toti respirand greu in oceanul de ura.


O campanie zgrunturoasa freaca deja ca o grapa spinarile natiei. Din canale vor rabufni multe scursori care vor face atmosfera irespirabila. Prin institutiile urechii, aceleasi de ieri si de maine, se pregatesc dosare care vor cadea "intamplator" pe masa presei taman in varfurile mediatizate ale unei polemici.

Pana una alta insa, e un inceput bland de iarna si soarele se joaca de-a v-ati ascunselea printre acoperisuri, mangaie vita desfrunzita la stresini.

Politichia, ferita de anotimpuri, isi ruleaza jocurile mari si mici. La Sangeru, azi, luni, 3 decembrie, cand scriu aceste randuri, ma bombardeaza, cu belsug de raze, soarele. Iarna? Primavara? Toamna? La noi nimic nu e ce e.