Pina ieri, timp de doua decenii, Romania nu obtinuse nici un premiu major acordat de Academia Europeana de Film.

E aproape kitsch ca s-a intimplat de Ziua Nationala, dar pina la urma conteaza ca s-a intimplat. Lungmetrajul lui Cristian Mungiu si-a adaugat la palmares inca doua trofee la categoriile Filmul european al anului si Cel mai bun regizor european. Faptul ca „4 luni, 3 saptamini si 2 zile" a intrunit si optiunile juriului de la Cannes si pe cele ale membrilor Academiei Europene de Film spune volume despre calitatea peliculei, cu atit mai mult cu cit industria cinematografica de pe vechiul continent e una extrem de divizata. Ramine insa intrebarea daca aceasta frenezie a oamenilor de film de pe vechiul continent ii va contamina si pe confratii de peste Ocean, si mai precis pe membrii Academiei americane. Pentru ca, in ciuda unor opinii vehiculate zilele astea, faptul ca Mungiu a luat doua echivalente europene ale Oscarului nu e nici un garant pentru Oscarul propriu-zis. „Viata celorlalti", care a capatat ambele distinctii anul trecut, e exceptia, nu regula. Academia europeana e mai recenta - americanii au devansat-o cu nu mai putin de 60 de ani -, iar membrii ei sint mult mai putini. Iar criteriul cantitativ e crucial, a spus-o si a subliniat-o in nenumarate rinduri criticul de film Alex. Leo Serban: cum membrii Academiei Americane de Film sint foarte numerosi -, dar si pentru ca, adaug eu, au o medie de virsta mai ridicata decit confratii lor europeni -, arareori in istoria recenta i-a revenit Oscarul pentru film strain vreunei pelicule revolutionare. Dimpotriva, lungmetrajul care stringe cele mai multe adeziuni e adeseori „caldut". Aceasta temperatura e definitorie pentru peliculele care iau Oscarul pentru film strain intr-un dublu sens: sint cuminti si la imagine, si la „morala", americanii nefiind prea permisivi in ambele domenii. Asta ar suna ca prejudecata, daca istoria recenta a acestui premiu n-ar demonstra-o. Uitati-va la Almodovar, cu frecventele sale „transgresiuni", de la schimbarea de sex la homoerotism: are doar un Oscar pentru scenariu. Distribuitorul „4, 3, 2" a luat o decizie extrem de inspirata - aceea de a marketa filmul drept thriller. Acum, daca aceasta eticheta va convinge sau nu e discutabil. Iar necazul e contextual: industria cinematografica americana s-a transformat recent in prima linie a conflictului privind dreptul femeii la avort, plouind cu pelicule pe aceasta tema, de la independentul „Juno" la popularul „Un pic insarcinata". Daca „4, 3, 2" va reusi sa depaseasca aceasta bariera de perceptie, existenta in SUA, absenta in UE, ramine sa vedem.