Cu ocazia lansarii in Romania a ultimului sau album, „The Very Best of Diana Krall", artista canadiana vorbeste despre alegerea pieselor incluse pe acest disc, despre inceputurile carierei sale si despre muzicienii care au influentat-o. Nascuta intr-o familie de muzicieni canadieni, Diana Krall a inceput sa cinte la pian de la virsta de 4 ani. Colectia uriasa de albume de jazz a tatalui sau a ajutat-o sa indrageasca inca din copilarie acest gen de muzica. Primul sau album, „Stepping out", a aparut in 1993, cu sprijinul muzicienilor John Clayton si Jeff Hamilton, insa avea sa devina foarte populara o data cu albumul „The Look of Love", aparut in 2001 si ajuns in Top 10 in „Billboard 200". Dupa ce s-a casatorit, in 2003, cu muzicianul britanic Elvis Costello, a inceput sa lucreze impreuna cu el la un nou album, aparut in 2004 sub numele „The Girl in the Other Room", care s-a bucurat de succes international. Anul acesta, Diana Krall a scos un album de hituri, „The Very Best of Diana Krall", distribuit in Romania de Universal Music.

Cum ai ajuns sa compui si sa faci muzica?

Imi aduc aminte cum ascultam in copilarie piesa lui Henry Mancini, „Baby Elephant Walk", tata avea partitura, dar mie imi venea greu s-o invat si profesorul meu de pian imi tot repeta bucata care nu-mi iesea. Aveam 4 ani si exersam cu „Baby Elephant Walk", iar ce nu-mi iesea inventam. Atunci am inceput sa improvizez. De curind am revazut casa in care am crescut, proprietarii actuali au fost draguti si m-au poftit inauntru, asa ca am intrat in fosta camera in care exersam la pian: acum e doar o incapere mica, dar altadata era plina de foi si de partituri, de hiturile vremii, imi aduc aminte ca pe atunci mergeam saptaminal la un magazin sa cumpar ultimele partituri si ultimele albume aparute.

Care au fost muzicienii care te-au influentat la inceput?

Cind eram mica, o admiram pe mama cind incepea sa cinte, in corul bisericii, cu vocea ei puternica. Primele mele influente au venit din familie, rudele din partea mamei ascultau muzica country si cintece religioase, iar cei din partea tatalui il preferau pe Fats Waller, tata cred ca avea o colectie de vreo 70 de inregistrari, asa ca eu am ascultat, probabil inca din leagan, muzica lui Bing Crosby si Fats Waller.

Cum a evoluat stilul tau de pianista?

In copilarie exersam foarte mult pe muzica lui Elton John, pe piesele lui pop care pot fi cintate foarte usor la pian. Cam tot atunci am inceput sa-mi dau seama ca pot sa improvizez pe muzica swing, cind l-am auzit pe Oscar Peterson interpretind „Night Train". Dar si Fats Waller a avut o influenta destul de mare asupra mea, asa ca-mi vine foarte greu sa aleg un moment de cotitura al stilului meu, pentru ca toata viata am trait inconjurata de muzica.

Ce cintareti te-au marcat mai mult?

Frank Sinatra, Bing Crosby, Ruth Edding, Carmen McRae, sint atitia si atitia, dar as zice ca cel mai mult am invatat ascultindu-i pe Crosby, Sinatra si Nat King Cole.

Cind a devenit jazzul nucleul stilului tau muzical?

Cred ca un moment crucial a fost cind l-am ascultat pe Miles Davis interpretind „My Funny Valentine" - atunci mi-am spus: uite ceva ce nu ascult acasa. L-am descoperit pe Miles Davis cind aveam vreo 15 ani si asta mi-a deschis ochii catre noi orizonturi.

In afara de muzicieni, cine a mai avut o influenta importanta asupra ta?

Ceea ce lumea nu prea stie e ca am invatat multe uitindu-ma la filmele fratilor Marx, de la Jack Benny si de la diferiti actori de comedie, ascultam cu mare placere emisiunile de la radio. Am mai fost influentata si de Woody Allen, cam de tot ce-a facut, dar mai ales primele lui comedii. Totodata, m-au format destul de mult filmele vechi, precum „Totul despre Eva" si „Casablanca".

Ce ne poti spune despre relatia ta cu repertoriul standard?

Vreau ca piesele acestea sa sune de parca ar fi fost compuse pentru mine sau de parca ar fi fost compuse ieri. Standardele de azi sint, probabil, ca acelea din anii ’50, pe atunci erau multi artisti cu repertorii standard, in afara de Frank Sinatra si Nat King Cole, oameni care acopereau toata gama, de la avangarda pina la interpretari dintre cele mai conventionale. Ma intereseaza munca lor atit ca pianista si cintareata de jazz, cit si din punct de vedere liric, mai ales ca mi s-a spus de multe ori ca imi ies mai bine piesele triste decit cele vesele.

Cum ai ales piesele pentru albumul „The Very Best Of"?

A fost o alegere foarte, foarte grea, cred ca am avut nu stiu cite discutii cu sotul meu, la cina mai ales, cind chiar nu ne puteam hotari sa renuntam la anumite piese. Am inclus si o melodie care n-a mai fost inregistrata pina acum, pentru ca trebuie sa vii si cu ceva nou la un asemenea album. O parte din munca i-am lasat-o producatorului Tommy LiPuma, fiindca mi-am zis ca acest album e doar primul si e mai bine sa lucrez cu cineva care gindeste in perspectiva si intelege ca multe piese vor intra pe viitoare albume.

Ce aduce nou interpretarea ta la pian pe albumul „The Look of Love"?

Imi amintesc ca, la acest album, am fost criticata fiindca nu cintam destul de mult la pian, dar eu simteam ca nu trebuia sa fac nici o demonstratie de forta. Acest album a fost extrem de important pentru mine, a reprezentat o enorma provocare pentru ca am simtit nevoia sa cint doar ceea ce era absolut necesar intr-o piesa sau alta.

Ce ne poti spune despre Burt Bacharach in calitate de compozitor?

Il ador pe Burt Bacharach si chiar lucrez acum la o piesa a lui, presupun ca o sa fiu destul de criticata pentru ca am ales sa fac asa ceva, dar mi se pare ca, daca imi iese bine, va fi o piesa extraordinara. In copilarie ascultam adesea muzica lui Burt, mai ales muzica lui instrumentala, fara voci, insa albumul lui cu Costello, „Painted from Memory", mi s-a parut o capodopera si mi-as dori sa pot interpreta piesele de pe albumul acela. In plus, cind l-am cunoscut pe sotul meu, Elvis Costello, el mi-a sugerat sa cint „My Thief", dar piesele acelea sint pur si simplu prea dificile.

Ce schimbari in viata ta te-au facut sa compui piesele de pe albumul „The Girl in the Other Room"?

Dupa pierderea mamei mele pur si simplu n-am mai putut sa ma intorc la repertoriul meu dinainte, de abia in ultimele luni am reusit sa cint din nou „S’ Wonderful". Era un moment prea dureros pentru mine si aveam nevoie sa-mi gasesc un alt mod de expresie, asa ca am compus, impreuna cu Elvis, o buna parte din piesele de pe albumul „The Girl in the Other Room", multe dintre ele fiind despre moartea mamei mele, dar si despre dragoste, pentru ca in aceeasi perioada m-am si casatorit. A existat insa un lucru care m-a marcat si m-a ajutat sa-mi compun propriile piese, si anume muzica lui Joni Mitchell, Bob Dylan si Neil Young, dar probabil ca Joni a fost marele meu model cind compuneam muzica pentru „The Girl in the Other Room".

PARTICIPA LA CONCURS Cistiga 3 albume Diana Krall! Aflati mai multe despre Diana Krall pe www.cotidianul.ro/select