Procurorul Marian Sintion cere in justitie Ministerului Internelor si Reformei Administrative si serviciului secret al Internelor 4 milioane de euro daune morale pentru incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Cu banii respecti
Procurorul Marian Sintion cere in justitie Ministerului Internelor si Reformei Administrative si serviciului secret al Internelor 4 milioane de euro daune morale pentru incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Cu banii respectivi, magistratul va infiinta o fundatie pentru apararea drepturilor tuturor celor abuzati de MIRA si de lucratorii MIRA, carora li se ordona actiuni abuzive.


A trecut mai bine de o luna de cand Jurnalul National a demonstrat existenta unui filaj realizat de o echipa profesionista asupra procurorului Marian Sintion, pe traseul DN 1 - Casa Presei Libere - Sos. Kiseleff - Calea Victoriei - Splaiul Independentei - Piata Unirii - Str. George Georgescu. Filajul a continuat si pe traseul de intoarcere, pana la Casa Presei Libere. In operatiune am identificat atunci cel putin trei masini: doua Skoda Octavia, cu nr. B-64-SGT, B-39-EGE, si un Ford cu nr. B-49-ELU. De asemenea, procurorul a fost urmarit, mai ales pe stradutele stramte, si de motocicleta cu nr. PH-43-LHF.


IN INSTANTÃ…. In acest interval de timp nimeni nu s-a zbatut sa rezolve acest caz de politie politica fara precedent, demonstrat de Jurnalul National. Ministrul Cristian David, prin actiunile sale, nu a facut decat sa intareasca banuielile ca ar fi in spatele filajului: l-a dat afara pe procurorul Marian Sintion si a invocat existenta unei "razmerite" in cadrul serviciului secret al Internelor. Drept urmare, avocatul Radu Butnaru, cel care il reprezinta pe magistratul Marian Sintion, a depus saptamana trecuta la Tribunalul Bucuresti o actiune civila prin care cheama in judecata Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Directia Generala de Informatii si Protectie Interna pentru incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale prevazute de articolele 3 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.


Totodata, in actiune se solicita obligarea celor doua institutii la plata a 4 milioane de euro reprezentand despagubiri civile pentru daune morale, ca urmare a incalcarii drepturilor sus-mentionate. "Domnul procuror Marian Sintion doreste sa infiinteze cu banii solicitati pentru daune morale o fundatie care isi va propune sa apere interesele cetatenilor abuzati de Ministerul Internelor si Reformei Administrative, dar si de angajatii ministerului carora li se ordona sa intreprinda actiuni abuzive impotriva cetatenilor", ne-a precizat avocatul Radu Butnaru.


REFORMÃ…. Magistratul Marian Sintion tocmai ceruse, inainte de a fi urmarit pas cu pas, verificarea a 32 de chestori si persoane cu functii de conducere din Interne, daca au fost acuzati si cercetati pentru fapte penale in dosarele Revolutiei, mineriadelor, daca au fost cercetati pentru fapte de coruptie. Marian Sintion a mai solicitat si verificarea listei la CNSAS, pentru a se vedea daca au fost colaboratori sau ofiteri ai Securitatii si au facut politie politica. A mai cerut ministrului Cristian David sa verifice in evidentele ministrului daca cei 32 au avut functii politice in PCR sau in UTC inainte de a€™89.


Magistratul este si autorul unor propuneri de reformare serioasa a MIRA: infiintarea unei Directii Generale Afaceri Interne, prin unirea serviciului secret cu Directia Generala Anticoruptie si a Corpului de Control; infiintarea Politiei Nationale, prin unirea Inspectoratului General al Politiei cu Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, pentru a se evita paralelismele si pentru o mai buna gestiune a resurselor financiare, materiale si umane; trecerea Oficiului National pentru Protectia Martorilor la Ministerul Justitiei; ordine in trupele speciale prin preluarea acestora de structura militara, Jandarmeria Romana; infiintarea unei Directii Generale de Politie Judiciara; propunerea de fundamentare a unui proiect de lege privind anularea platilor compensatorii ale celor care doresc sa se pensioneze inainte de termen.


Magistratul Marian Sintion a depus in acea zi o plangere la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a se descoperi vinovatii pentru actiunile de intimidare asupra sa.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.