Cartea pe care Colectia ENCICLOPEDICA v-o aduce luni, „Confucius. Cuvintul in actiune", dezvaluie conexiunea pe care o facea inteleptul intre pace si virtute.

Confucius se considera mai apt decit altii de a realiza sinteza care, in conceptia sa, lipsea cu desavirsire regatului: repertorierea, apoi armonizarea multiplelor practici existente in scopul extragerii unui ansamblu valabil pentru toata lumea, nu numai pentru membrii unui clan sau ai unei filiatii. Unii contemporani ai sai afirma ca inteleptul credea in Cer, altii se arata mai putin siguri, dar toti sint de acord sa recunoasca: dincolo de modestia si indoiala de sine afirmata uneori, in mod paradoxal, pina la aroganta, se intrevede un om inzestrat cu citeva certitudini.

Confucius nu dezvolta o gindire angajata. Toata viata s-a cantonat in jurul acestui adevar primar: lucrurile sint asa cum sint, iar daca inteleptul trebuie neaparat sa cugete, sa incerce sa inteleaga este, pentru a se situa in curentul general, acest dat caruia nimeni nu i se poate sustrage. Omul trebuie sa accepte soarta pe care a primit-o. Unica dorinta a lui Confucius este de a face sa izvorasca putin bun-simt intr-o societate nebuna, de a aminti o realitate triviala, dar de multe ori uitata: ceea ce face bine poporului duce la pace si se poate lesne asemui cu virtutea. Iar aceasta este perfectibila in fiecare fiinta.

In China, virtutea are, mai intii, un sens practic, iar apoi se incarca treptat cu un sens moral. Dar in vremea lui Confucius cele doua nu par sa se distinga inca in mod evident. Maestrul este interesat mai ales de agentul virtutii, „junzi", literal „fiul stapinului". Pentru Confucius se poate numi „fiu de stapin" orice individ implinit. Acest om se recunoaste dupa citeva calitati ale sufletului si nu-si etaleaza niciodata ostentativ cunostintele. Sint trei lucruri de care omul trebuie sa se ingrijeasca in parcurgerea Caii, potrivit filosofiei lui Confucius: atitudinile, gesturile sale vor fi lipsite de orice violenta si aroganta; expresia fetei va fi de buna-credinta; vorbele sale, dar si intonatia vor fi lipsite de josnicie si vulgaritate. De-a lungul vietii, el revine de mai multe ori la preocuparea sa capitala: ca si alti invatati ai lumii, in acelasi timp, cauta un om sau niste oameni, cei in care sa se incarneze „ren" - „simtul omeniei". Exista o unanimitate in a recunoaste in Confucius pe cel care, primul in China, situeaza omul in centrul gindirii sale, trecindu-i pe zei in plan secundar si coborind filosofia pe pamint.

Cititi despre institutul scotian dedicat lui Confucius pe www.cotidianul.ro/select