La Biserica “Toma Cozma” din cartierul iesean Pacurari s-a deschis in aceasta saptamana un inedit curs la care copiii sau persoanele pasionate de traditionalele colinde de Craciun pot primi lectii de canto, chitara sau pian. Cursantii pot invata intr-o maniera profesionista totul despre colinde, fiind vorba de un curs intensiv de invatare a colindelor romanesti. Initiativa apartine profesorului Simona Casian, artist in Corul “Gavril Muzicescu” din cadrul Filarmonicii “Moldova” Iasi, cu sprijinul preotului paroh. Cursurile se vor desfasura de trei ori pe saptamana, timp de cate doua ore si vor fi gratuite. Specialistii in colinde vor primi un atestat recunoscut precum si diplome alaturi de multe alte premii surpriza. Profesoara Casian spune ca deja a constituit grupele de varste la cursuri si orele vor incepe chiar la finele acestei saptamani.

Veterinarii din Iasi asteapta verde pentru anestezierea porcilor
Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana presupune si renuntarea la unele traditii foarte vechi, cum ar fi si taierea porcului pentru Craciun. De su te de ani, Ignatul este ziua in care porcii sunt sacrificati prin metode stiute doar de gospodarii de la sate, dar, incepand de anul acesta, traditionala sacrificare trebuie sa fie facuta in alt mod. Deja au fost organizate cursuri pentru instruirea medicilor veterinari practicieni, peste 70 de medici din judet s-au inscris la aceste cursuri. Ei vor fi abilitati legal, conform legislatiei sanitar-veterinare in vigoare, sa sacrifice porcii din gospodarii.