Ion Cristoiu a lansat recent "Lumea vazuta de un roman rupt in fund - volumul 2 - In vesta, printre fracuri". Jurnalul National va prezinta un fragment din acest volum.    La Moscova, transformasem in ruble vreo 200 de dolari. Ajuns in orasul lui Petru, dar si al Nasului gogolian, imi dau seama ca risc sa ma intorc in patria mea, pe cale de a intra in UE, cu prea mult inutilele ruble. Desi m-am straduit din rasputeri, n-am reusit sa cheltuiesc mare lucru. Am cumparat pirosti, o Matrioska, pe care am proclamat-o de prisos chiar inainte de a da pe ea cinci dolari, vederi pacloase, o bricheta KGB si inghetata, moartea rusoaicelor. Mi-au mai ramas 4.890 si ceva de ruble. Le var in cusca pe un jgheab. Casierita e o tanara. Genul de tanara din socialismul trecut la capitalism peste noapte. Citeste reviste mondene si viseaza la un amor cu Richard Gere (din Pretty Woman, desigur). Sfarsind prin a se marita cu un instalator. Juna ma fixeaza in chip antiterorist. Daca sunt o cecena deghizata in calator strain? Dupa care se cufunda in impartirea celor 4.890 de ruble si ceva la 30 de ruble si ceva, cit face dolarul pe piata valutara. Dupa un sfert de ceas de zgait in ecran, scrie ceva pe o foaie de hartie si o lipeste pe geam. E o propozitie in care rusa si engleza se amesteca asemenea unor surori siameze. Daca le despart, risc sa le vad moarte pe amandoua. Dau sa zic ceva pe englezeste. Viitoarea nevasta de instalator imi face semne disperate. Vrea sa-mi spuna ca nu intelege. Judecind dupa disperarea din trasaturi, pare insa ca s-a fisurat teava de gaz din hruba si ea stie ca usa e incuiata pe dinafara. Incerc pe frantuzeste. La fel de zadarnic. Si eu si ea suntem blocati definitiv. Am ajuns intr-un punct mort al comunicarii. Ea nu poate sa-mi spuna (am inteles mai tarziu) ca vrea o suma rotunda, sa-i fie mai usor la impartit. Eu nu pot sa-i spun ca n-am. Si dintr-un motiv simplu. Nu pricep o iota din ce-mi spune ea in limba lui Ivan cel Groaznic. La intrarea in firida tandaleste un bodyguard. Sesizand impasul, se deplaseaza pana la locul crizei de comunicare romano-ruse. Se spune ca-n noua Rusie garzile de corp sunt alcatuite din fosti luptatori in Afganistan. Nu stiu daca tanarul sosit in regim de urgenta se luase la tranta cu talibanii. Are mai degraba aerul unui bisnitar, decat cel al unui membru al Trupelor Speciale. Sigur e insa ca o bate la scor in materie de tranzactii pe juna descumpanita. Fara gesturi inutile, scoate calculatorul de buzunar si, printr-o dubla comunicare - zicandu-i ceva pe ruseste si aratandu-i prin geam calculul de pe micul ecran - se implica in limpezirea situatiei. Nu reuseste decat dupa patru tentative. Pe cat de bucuroasa, pe atat de transpirata, noua rusoaica imi cere pasaportul. Inutil sa mai povestesc si tarasenia cu documentul de calatorie. Contactul cu un pasaport strain da rusului un sentiment impartit intre curiozitatea de a avea in maini un obiect exotic si spaima la gandul c-ar putea fi o grenada cu cuiul desfacut. De aceea, rusul iti ia pasaportul, il deschide, dupa care il inchide la loc, se uita la tine, se uita peste umarul tau, in infinitul Marelui Imperiu, il deschide iar, si iar se cufunda in anchetarea lui atenta. Urmeaza, in chip fatal, trecerea pe calculator sau pe o chitanta sau intr-un registru, a numelui tau, cu grafie latina, in grafia chirilica. Buchisindu-ti numele, rusoaicele, indiferent de varsta, pregatire profesionala si ideal de viata, chicotesc. Barbatii, in schimb, bombane. Pot fi relatii normale intre ied si hipopotam? Sute de tineri se string, seara de seara, in Piata Manejului din centrul Moscovei. Nu fac nimic deosebit. Se plimba incolo si-ncoace, fara un alt motiv decat acela de a pierde vremea in chip cat mai inutil. Casca gura la negocierile dintre proprietarul unei iguane vii, tinute pe cap, drept caciula, si un doritor de a fi fotografiat cu ea in brate, flecaresc domol pe iarba parcului Alexandrovski, se opresc a mia oara la Mormantul Eroului Necunoscut, a carui flacara nu aduce nimic nou in palpairea sa de rutina, se uita la fantanile arteziene sau, printre zabrele, la clientii restaurantelor din zona. N-au nevoie de nimic altceva. N-au nevoie de spectacole in aer liber. N-au nevoie de belciuge in nas. Sau, Doamne fereste!, de droguri. Le ajunge ca sunt aici, in Centru, loc spre care se indreapta, cu autobuzul sau metroul, din toate colturile uriasei capitale, ca spre un taram visat in cenusiul decorului de blocuri staliniste, vag colorat de buticurile amarate, burdusite cu guma de mestecat si cutii de Pepsi, pina mai ieri expresii ale capitalismului pe cat de putred, pe atit de muribund. "La Moscova! La Moscova!" - strigau cele trei surori din piesa lui Cehov. "In centru! In centru!" - ar putea striga, in opera unui Cehov al Rusiei de azi, tinerii pierduti in imensitatea orasului cu statui ale lui Lenin aratind spre un viitor care e demult trecut. Fete zvelte, amintind, prin gingasie, de Natasa Rostova inainte de a se marita si de a se face de o suta de kile, beau bere direct din sticla. Imaginea frumusetilor de top model care duc sticla la gura ca pe o trompeta din orchestra prezidentiala, fie plimbandu-se romantic, fie stand jos pe bordura, e una dintre cele mai familiare imagini ale mult cantatelor seri de la Moscova. Va urma