Dupa ce l-am vazut pe Vadim Tudor anuntindu-si demisia, am avut perspectiva disparitiei PRM. In aceeasi seara, la OTV, cu toate ca verva nu-i scazuse, totusi liderul PRM arata cumva imbatrinit si neputincios. Ulterior, evenimentele s-au succedat rapid: dna Buruiana n-a vrut sa-si dea demisia, Vadim a realizat ca gestul ei va fi reprodus de ceilalti parlamentari PRM si a revenit asupra demisiei, la rugamintile lui Dodu Balan si ale fetitelor sale. Simpatica poveste, tristi actori! Totusi, cit va mai rezista acest partid? Cred ca cel mult pina la urmatoarele alegeri generale. Izvorul din care a inceput sa curga PRM imediat dupa 90 este cel mai pur strat freatic de nationalism comunist, o fintina de la care s-au adapat in timpul dictaturii atit activistii si securistii de rang, care isi intemeiau puterea pe o perversiune idelogica, dar si victimele acestora, romani de rind, care gaseau in genul asta de posirca putina tarie pentru a-ti pastra demnitatea colectiva. Initial, Vadim n-a facut altceva decit sa lase acest piriu de noxe sa curga, ca si pina atunci, numai ca i-a deviat cursul prin gura sa. Acum, cu 4%, piriul pare gata sa sece. Gigi Becali a smuls din acest suvoi un firicel de apa sfintita, dulce-romaneasca, Basescu si-a stins si el setea cu o picatura din aceasta apa vie, asa ca incet, dar sigur, vadimismul initial va ajunge sa balteasca intr-o delta fara buruieni, pe care vor pluti ici, colo citiva bolcasi batrini. Haideti, va rog, nu plingeti ca e doar un film!