Dupa vestea buna vine cea rea: partidele oportuniste - adica cele fara ideologie - au facut scoruri bune (chiar daca mult sub asteptarile lor). Este vorba de partidele prezidentiale PD si PLD. Cu o retorica de stanga si eticheta de dreapta, amestecand oportunist vocabularul european cu cel autohtonist, preluand mereu nemultumirile obscure ale masei si transformandu-le in discurs antisistem fara a duce insa actiunea politica dincolo de nivelul agitatiei, aceste partide confuze au reusit intr-o lume confuza sa faca din carisma individuala a presedintelui Basescu o carisma colectiva. Daca la inceputul anilor 90 PD se nastea prin schimbarea FSN dintr-o stare de spirit in partid politic modern, iata ca dupa cincispreze ani el se intoarce de la starea de partid la cea de miscare populara. Din start, aceasta noua miscare este insa divizata, PD urmand sa imparta simpatiile populare cu PLD. Conflictele care vor rezulta dintr-o atare rivalitate vor tine probabil afisul vietii politice romanesti. Dincolo de aceasta, miscarea bicefala PD-PLD inspirata, animata si tutelata de neocezarismul Presedintelui-jucator, desi nu este inca un curent de extrema dreapta, constituie, fara indoiala, ca orice curent cu caracter similar, anticamera neofascismului.
Daca slaba prezenta la referendumul convocat de el si prabusirea sustinerii sale in principalul sau bazin electoral - Bucurestiul - il reinclude pe Traian Basescu in clasa politica "ticalosita" careia a pretins mereu ca nu ii apartine, notabila este si reducerea bazei de masa a stangii intr-o conjunctura care nu ii era neaparat nefavorabila (vezi reusitele referitoare la marirea pensiilor, rezolutia PE asupra liberei circulatii a romanilor in UE sau participarea relativ mai ridicata la vot a electoratului rural). Spre a redeveni primul partid al Romaniei, PSD va trebui sa isi revizuiasca mesajul ideologic si politic adaptandu-l unei societati care, prin chiar reformele introduse de social-democrati, s-a schimbat radical fata de ceea ce era in deceniul trecut.
Marea surpriza pare a fi procentajul electoral al minoritatii maghiare, aproape dublu fata de ponderea sa in totalul populatiei. Faptul nu ar trebui sa ne mire daca observam ca, potrivit studiilor sociologice din ultimii ani, maghiarii au dovedit cea mai mare incredere in institutiile statului modern roman - Parlament, justitie, partide - in timp ce romanii s-au aratat atrasi mai ales de biserica si armata. Mergand pe aceasta linie, maghiarii au inteles ca soarta lor depinde de actiunea disciplinata in spatiul public in timp ce romanii asteapta ca izbavirea sa le vina acasa odata cu talonul de pensie. Neparticipand la vot, romanii i-au imputernicit in fapt pe maghiari sa ii reprezinte in PE. Cum cu totii sunt cetateni romani si europeni, o atare distinctie probabil ca nu conteaza.