Pentru prima oara, cititorii din Romania pot afla cum reuseste cineastul David Lynch sa prinda mereu pestele cel mare al cinematografiei. Regizorul sustine ca il ajuta meditatia transcendentala.

De la „Ramayana" la Palme d’Or, Lynch nu se ferestede nici un subiect Cel de-al doilea titlu din „Biblioteca de film", una dintre cele mai recente colectii lansate de Editura Humanitas, este o buna ocazie pentru cititorii amatori de o sedinta de voyeurism in atelierul regizorului David Lynch. „Cum sa prinzi pestele cel mare. Meditatie, constientizare si creativitate", desi suna mai degraba a ghid practic despre beneficiile esoterismului, este volumul pe care regizorul american l-a publicat la sfirsitul anului trecut, un fel de tur ghidat printre rotitele care pun in miscare mecanismul David Lynch. Incadrat la categoria excentrici, Lynch a avut grija ca, de-a lungul anilor, sa-si alimenteze statutul. Primul sau film, „Eraserhead" (1977), avea un impact comparabil cu cel al „Ciinelui andaluz", prin care Buñuel si Dali dadeau liber cinematografiei de avangarda. De atunci, a fost nelipsit din vizorul criticilor si de pe podiumurile festivalurilor de film, din cinematografe si de pe listele de download. In urma cu vreo doi ani, transmitea zilnic de pe site-ul sau buletine meteo si tot atunci infiinta „David Lynch Foundation", unde se aplica tehnica meditatiei transcendentale, in spatele careia cineastul isi pune multe dintre reusitele sale.

„Cum sa prinzi pestele cel mare" e o colectie de insemnari fragmentare, in care Lynch vorbeste ba despre intimplari „cu tilc", despre actori si muzicieni alaturi de care a lucrat, ba despre beneficiile meditatiei transcendentale asupra spiritului si, implicit, asupra carierei. Citeaza din „Ramayana", din „Upanishade" sau din „Teoria absoluta a apararii a lui Maharish", reusind, in 197 de scurte capitole, sa-ti faca o harta a ceea ce sta in spatele peliculelor sale. Adica a unei continue incercari de a ajunge in cea "de-a patra stare", pe care Lynch si-o reprezinta astfel: „Imi imaginez toata treaba asta ca o camera rotunda cu perdele rosii, galbene si albastre. Perdelele sint cele trei stari de luciditate: trezirea, somnul si visarea. Intre ele, poti vedea albul Absolutului - pura si superba luciditate. Poti transcende in acea fisie de alb. Apoi treci in urmatoarea stare de luciditate. Camera alba este, de fapt, in jurul tau in orice moment, chiar daca perdelele o acopera aproape in intregime; astfel ca e aici, acolo si peste tot. Si uneori, fara sa stie cind sau cum, oamenii transcend. Cu ajutorul meditatiei transcendentale, poti face asa ceva oricind doresti sa meditezi. Asta e partea buna".

Cu toate acestea, „Pestele cel mare" este un instrument bun pentru descurcarea itelor din care sint construite, meticulos, filmele sale. In acelasi timp, e si un fel de „album" in care gasesti instantanee cu multi dintre cei care au lucrat cu Lynch, cum ar fi muzicianul Angelo Badalamenti sau actrita Naomi Watts. Sau cu scene din procesul de making of al filmelor sale, din care afli, de pilda, ca „Mullholland Drive" fusese gindit initial ca serial de televiziune, dar, fiind refuzat la prima vizionare, a trebuit refacut substantial pina cind i-a adus titlul de cel mai bun regizor la Cannes.

Povestile din spatele celor mai cunoscute opere literare le aflati pe www.cotidianul.ro/select