Miine incepe Festivalul Filmului Romanesc din New York, asa ca Institutul Cultural Roman din New York e foarte solicitat. Directoarea lui, Corina Suteu, explica pentru Cotidianul cum se implica institutia in lobby-ul „4, 3, 2" pentru Globurile de Aur si pentru Oscaruri, dar si ce artisti autohtoni sint pe placul orasului care nu doarme niciodata.

Experta in politici culturale europene si in cooperare culturala internationala plus presedinte al ECUMEST, Corina Suteu a preluat, din 2006, sefia Institutului Cultural din New York (ICRNY). In experienta ei profesionala figureaza functia de presedinte al Forumului Retelelor Culturale Europene si aceea de director al Master Specialise Europeen en Management des Entreprises Culturelles (Dijon, Franta), dar si mult profesorat pe plan international.

In ce consta promovarea unui film la Oscar? Ne puteti da citeva detalii despre eforturile din culise?

Faptul ca ICRNY s-a trezit dintr-o data propulsat in labirintul american al marketingului de film strain pentru Oscar e oarecum similar cu determinarea donquijotesca de a-l invinge pe urias doar cu armele credintei ca vei izbindi.

Mai putin metaforic spus, cheia unei bune promovari este capacitatea de a aduce sa vada filmul pe cit mai multi dintre membrii juriului Academiei Americane de Film (a caror lista e secreta!) si cit mai multa presa care, scriind despre film, naste suficienta curiozitate pentru a determina interesul vizionarii.

Concurenta este enorma, fiindca fiecare film strain declanseaza mijloace financiare, relatii in presa americana, in lumea cinematografiei. Trebuie sa gasesti cit mai multi bani pentru promovare, sa alegi un agent care sa aiba o istorie de reusite in nominalizarea filmelor de care s-a ocupat si sa profiti de fiecare oportunitate pentru a permite presei sa realizeze materiale despre film (regizor, actori, subiect etc.), sa programezi proiectii in momente in care concurenta celorlalte filme e mai slaba. Pentru „4, 3, 2" al lui Cristian Mungiu, am derulat un adevarat maraton de „public fundraising", daca l-as putea numi asa: adica am alocat direct o parte din fondurile ICRNY, am facut o cerere suplimentara specifica la ICR Bucuresti, am sensibilizat Ministerul Afacerilor Externe - foarte receptiv, de altfel -, am explorat, impreuna cu Mungiu, posibilitatile din partea Ministerului Culturii si Cultelor si pe cele ale CNC-ului. Fiecare a participat la acest efort, pina la urma.

Prezenta lui Cristian Mungiu si a Anei Maria Marinca la New York Film Festival, la Washington, la Los Angeles a contat enorm. Cu acelasi prilej, am organizat un dejun cu citiva dintre cei mai importanti critici de film din presa americana, care au avut astfel posibilitatea sa-i intilneasca pe cei doi si sa scrie despre ei dintr-o perspectiva ceva mai personala.

Daca am fi mai vizionari si mai pragmatici, acum ar fi momentul ideal pentru lansarea unei agentii pentru promovarea filmului romanesc in America. Asta ca sa revin la elanuri donquijotesti.

Cum difera nominalizarea la Oscar de aceea pentru Globurile de Aur?

Globurile de aur sint un bun indicator al sanselor pentru Oscar, iar Asociatia Jurnalistilor Straini din Hollywood (care da aceste premii - n.r.) este o cutie de rezonanta extraordinara pentru capitalizarea unui succes posibil si pentru transmiterea, construirea unei opinii favorabile filmului.

De ce se ocupa ICRNY de astfel de demersuri? In responsabilitatea cui cade aceasta sarcina, de fapt?

ICRNY si-a asumat un rol important in sustinerea si in acompanierea acestor demersuri, dar sarcina promovarii este exclusiv a distribuitorului (IFC in America). Este foarte important insa, mai ales in contextul actual, ca artistii romani recunoscuti pe plan international sa isi recistige increderea in institutiile guvernamentale care au vocatia de a reprezenta statul peste hotare. De aceea, misiunea naturala a ICR este sa raspunda prin acompaniere si prin sustinere imensului serviciu de imagine pe care l-a facut Mungiu Romaniei. Am profitat de relatia cu IFC si am incercat sa luam legatura cu Robert Redford, pentru a initia crearea unui fond independent dedicat filmului romanesc. Redford e interesat de sustinerea filmului pe plan international si ne-am gindit ca l-am putea implica. Dar nu asteptam inca o confirmare a participarii lui. De asemenea, am vorbit cu Artslink si cu Tribeca Institute in acest sens. Speram ca Orhan Pamuk sa participe la prezentarea filmului lui Mungiu (pe care l-a sustinut in juriul de la Cannes). Armand Assante a raspuns imediat invitatiei de a fi prezent la festival, relatia lui cu Cristian Nemescu, bucuria de

a-l revedea pe Razvan Vasilescu si a face un serviciu filmului „California Dreamin’ (nesfirsit)" fiind evidenta.

Cit de important este Festivalul Filmului Romanesc la New York? E doar o fantoma intre sutele de evenimente cinematografice majore ale New Yorkului sau chiar se aude de el?

E un festival care a avut mare succes de public la prima editie, e inca tinar, se formeaza despre el o opinie. Am fost beneficiarii acestui val de recunoastere a cinematografului romanesc pe plan international, am lucrat cu mare placere cu Mihai Chirilov (director al Transilvania International Film Festival si curatorul festivalului) si cu Tudor Giurgiu si, gratie TIFF, am intrat in legatura cu Tribeca Film Festival din NY (al doilea ca importanta dupa New York Film Festival). Peter Scarlet, directorul Tribeca Cinemas, tocmai fusese anul trecut in juriul TIFF. Cred ca Festivalul de Film Romanesc nu este o prezenta vaga in conglomeratul de evenimente cinematografice din New York, un bun indicator in aceasta privinta fiind interesul vadit al celorlalte organizatii si institutii din New York care au in program cinema de arta. Am primit cereri pentru bilete la filme de la personalitati foarte cunoscute ale scenei cinematografice din New York, astfel ca festivalul se vede foarte bine printre cei interesati.

In afara de promovarea „4, 3, 2", de ce actiuni de anvergura se ocupa ICRNY in prezent?

Am lansat antologia „roMania 2000: Five New Romanian Plays", publicata de o reputata editura academica americana de studii in domeniul dramaturgiei de la City University of New York, am colaborat cu New York Public Library la simpozionul „Meanings of Modernity in Central Europe", am sustinut inregistrarea suitei de jazz romano-americane coordonate de Lucian Ban, cu participarea lui Sam Newsome, Arthur Balogh si a lui Sorin Romanescu, am vernisat expozitiile „The Other City" (in colaborare cu Centrul Cultural Maghiar si Consulatul Sloveniei), o expozitie de video art cu artistii Mona Vatamanu, Florin Tudor, Anca Benera, Dan Acostioaiei si Ciprian Muresan la Galeria „Florence Lynch" din Chelsea, expozitia de fotografie „Sihastria Putnei" a lui Dragos Lumpan, la Saint John the Divine - cea mai mare catedrala din New York -, am organizat concertele lui Sherban Lupu, „Contemporary Instrumental Music of Romania: Mirror of Postcommunist Transition", si vernisajul instalatiei video a lui Ciprian Muresan dupa „Rinocerii" lui Eugen Ionescu (curator Lara Taubman), functionam ca un fel de foc de artificii fara pauza intre doua prize. Doar sintem in New York, orasul care nu doarme niciodata!

Dintre toti artistii pe care i-ati promovat, care au avut cel mai mult „lipici" la lumea culturala newyorkeza?

Nu-mi place sa fac comparatii. Cred ca, din fericire, majoritatea artistilor pe care ICRNY i-a sustinut au avut un ecou la publicul american. Ca dovada stau articolele din „NY Times" si „Village Voice", din „Time Out NY", din ,,Artsforum" sau din „Arts in America" s.a.m.d. Daca ar fi sa detaliez, as spune Dan Perjovschi, dar si artisii de la Galeria Plan B veniti cu prilejul Armory Show (Alexandra Croitoru, Adrian Ghenie, Victor Man, Ciprian Muresan, Cristi Pogacean, Gabriela Vanga), as spune Mircea Cantor, grupul Idea de la Cluj; spectacolul „Waxing West" al Savianei Stanescu, dar si tinerii dramaturgi Gianina Carbunariu, Stefan Peca, Vera Ion, Bogdan Georgescu, expozitia DADA sau regizorii de film din noul val; prezenta lui Andrei Serban cu un exceptional experiment la teatrul La MaMa, cea a lui Andrei Codrescu pentru serile dedicate traducerilor, toate acestea au compus un context care devine, cred, din ce in ce mai elevat si mai credibil. Mai este mult de facut, dar s-a conturat cel putin o imagine de dinamism si de originalitate a promovarii culturii romane la New York.

Credeti ca bugetul alocat ICRNY este suficient pentru a asigura promovarea culturii romane pe teren american? Daca nu, cu ce procent ar trebui sa fie mai mare?

Problemele nu sint legate de cantitatea de buget - cel alocat acum este un buget bun. In schimb, mecanismele de alocare a banilor sint un infern de ineficienta, in cea mai mare parte din pricina sistemului legislativ si organizatoric din Romania, total neadaptat exigentelor cooperarii internationale. E culmea ironiei: avem bani, dar pirghiile financiare sint total intepenite.

De cind ati preluat ICRNY, care ati spune ca sint cele mai importante succese ale institutiei?

Cele mai importante succese, cum le numiti, ar fi: acela de a fi constituit bazele unor parteneriate profesioniste cu mari organizatii culturale newyorkeze: MoMA, Lincoln Center, NY Public Library, Columbia University, CUNY, La MaMa, Tribeca Film Festival, New York Film Festival; acela de a fi dat invitatilor ICR un cadru de lucru motivant, credibil si pe cit se poate de confortabil, a-i face sa se simta acasa la institut; acela de a vedea ca artistii invitati apar in marea presa americana si ca optiunile manageriale si strategice pe care le-am imaginat acum un an si jumatate se concretizeaza, din partea mediilor americane, intr-o curiozitate crescinda fata de organizatia pe care o conduc. Dar nu succesele ma inspira pe mine. Sint mai aproape de starea de spirit a fotbalistului Dumitrache (povestita de Traian Ungureanu), care a facut urmatorul comentariu, dupa victoria nemtilor asupra ungurilor la un meci de Campionat European: „E adevarat ca nemtii au batut, dar ai vazut ce frumos au jucat ungurii!".

Un articol de Corina Suteu gasiti pe www.cotidianul.ro