Irina Pacurariu si-a convins cu greu intervievatii ca nu vor fi cobai tv.

Un viitor regizor si trei studente, la arte plastice, comunicare si design, condamnati cu aceeasi sentinta, de „seropozitivi". Cei patru tineri spun povestea altor 7.000 ca ei, infectati de mici cu HIV in spitale, intre ’88 si ’92, si cunoscuti in strainatate sub numele de „fenomenul romanesc". Nu mult, aproape doua luni, i-a luat Irinei Pacurariu sa ii prinda intr-un documentar pe care l-a numit „Ce mai faceti? Faceti bine?!" si pe care TVR 1 il va difuza joi, 29 noiembrie, de la ora 21.10, in cadrul emisiunii „De ce democratia?". Realizatoarea ii explica aparitia, pentru Cotidianul.

Cind ati aflat prima data despre acest fenomen?

Mai intii am aflat despre citiva dintre cei care fac parte din aceasta „confrerie". Vorbim aproape despre o „rezervatie". Sint aproape 7.000 de tineri, care nu stiu pe ce drum sa apuce. Am aflat de ei datorita proiectului pe care Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor afectate de HIV-Sida l-a derulat: 26 de tineri seropozitivi, pasionati de publicitate, de moda, de pictura si de IT, au fost indrumati de profesionisti din domeniile respective.

Cum i-ati convins sa va vorbeasca?

A fost greu sa-i convingem ca merita sa se lase filmati. Ce argumente aveam? Doar promisiunea ca nu vor fi cobai. A fost greu si sa-i conving pe cei care le apara drepturile ca nu vreau senzationalul de conjuctura, adica sa-i arat cu degetul in speranta unui rating bun. Nu vreau sa fac promisiuni si nici sa sper mult dar, cred, sincer, ca oamenii acestia merita filme oneste despre ei. Este cazul unei, foarte frumoase de altfel, tinere de 19 ani care trebuie sa infrunte acum rusinea de a fi colega cu copii de clasa a VI-a. Ani intregi a stat prin spitale si n-a putut merge la scoala din cauza reactiei pe care a simtit-o mereu in jur. Remarcele rautacioase ale colegilor se intilneau, din pacate, cu lipsa de tact sau, uneori, chiar cu badarania unor profesori. Ca si cum asta n-ar fi fost de-ajuns, a trecut si prin traumatizanta experienta de a fi folosita drept cobai in emisiuni tv. I s-a promis confidentialitate si a fost filmata fara nici un fel de delicatete, aratata din fata in lumina reflectoarelor, cit sa n-o mai poata „rata" nimeni pe strada.

Cit de mare este riscul, la astfel de subiecte, ca ele sa afecteze prea mult realizatorul reportajului?

Astfel de riscuri exista la orice subiect. Mie mi s-a intimplat de nenumarate ori sa nu ma pot „scutura" de eroi si cred ca este firesc sa se intimple asa.

N-o sa-mi uit niciodata personajele cu care am crescut in meseria asta si asa va fi si cu o parte dintre cei filmati pentru „Ce mai faceti? Faceti bine?!".

Cum credeti ca reactioneaza acum publicul fata de temele din perioada comunista? S-a schimbat, in vreun fel, receptarea lor?

Greu de spus. A vorbi despre seropozitivi, fie ei si infestati de indiferenta unui sistem bolnav, nu inseamna sa vorbim despre comunism. Nu este un subiect placut, reconfortant, dar nu este insa nici un documentar despre boala, vinovatii, condamnari. Si, oricum, daca romanii au iubit premiatele filme ale lui Mungiu sau Porumboiu nu s-a intimplat pentru tema avortului sau a revolutiei dintr-un orasel de provincie, s-a intimplat pentru ca filmele sint exceptionale. Cred in forta subiectului, dar pariez, mai degraba, pe dibacia realizatorului.

A iesit ceea ce voiati?

Voiam in primul rind sa nu le fac rau eroilor principali, si asta cred ca am reusit.