Raul Amaradia, din judetul Gorj, a fost poluat, ieri cu titei pe lungime de cinci kilometri, iar aproximativ 800 de metri patrati de teren au fost inundati cu acelasi produs dupa ce o conducta a Petrom s-a spart in dreptul localitatii Stoina. Directia Apelor (DA) Jiu, prin Sistemul de Gospodarire a Apelor Gorj, a fost anuntata de catre Petrom SA Craiova ca in judetul Gorj, in zona scolii Taiga din localitatea Turburea - Varteju, a avut loc o avarie la un colector de titei. Astfel, un reprezentant al Sistemului de Gospodarire a Apelor Gorj s-a deplasat la fata locului pentru a analiza situatia. S-a constatat ca poluarea accidentala a raului Amaradia s-a produs duminica seara in jurul orei 22,00 din cauza spargerii pe la sudura a colectorului de titei Turburea - Varteju.