Producatorii de palinca vor protesta in fata Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) daca revendicarile lor nu vor fi solutionate. Acestia au cerut eliminarea accizei pentru o cantitate de 200 de litri, de 50 de grade, precum si reduce
Producatorii de palinca vor protesta in fata Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) daca revendicarile lor nu vor fi solutionate. Acestia au cerut eliminarea accizei pentru o cantitate de 200 de litri, de 50 de grade, precum si reducerea la jumatate a accizei pentru o cantitate de pana in 1.000 de litri. "Propunerea a trecut de Senat si speram ca o sa fie aprobata si de Camera Deputatilor", a declarat ieri, pentru NewsIn, vicepresedintele Asociatiei Producatorilor de Palinca din Ţara Oasului, Cornel Muresan. "Daca se continua cu accizarea a ceea ce producem pentru autoconsum, vom demonstra in fata ministerului, asa cum au facut si crescatorii de animale. Alta solutie nu avem, pentru ca acciza este mai mare decat pretul unui litru de palinca. Noi vindem un litru cu 12 lei, iar acciza este 13,5 lei pe litru.
Oricum, practic nu plateste nimeni acciza si nici nu ar trebui platita, pentru ca in Uniunea Europeana aceste produse traditionale beneficiaza de anumite facilitati fiscale", a mentionat Muresan. Potrivit reprezentantilor producatorilor de palinca, dincolo de problema accizarii, producatorii se confrunta si cu o productie mica, diminuata de seceta din acest an. "Norocul domnilor este ca nu au fost fructe si nu am facut nici palinca. La noi (Satu Mare - n.red.) nu am obtinut decat 10% din productia pe care o faceam in alti ani. Oricum, lumea se teme de accizare, am ajuns sa vindem palinca pe sub mana", a declarat presedintele Federatiei Producatorilor de Palinca, Gheorghe Ciocan.Accize reduse, doar pentru distileriile miciConform Codului Fiscal, tuica si rachiurile din fructe destinate consumului propriu al gospodariilor individuale, in limita unei cantitati echivalente de cel mult 50 de litri de produs pe an pentru fiecare gospodarie individuala, cu concentratia alcoolica de 100% in volum, se accizeaza prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicata alcoolului etilic de 750 de euro/hectolitru.
Pentru alcoolul etilic produs in micile distilerii a caror productie nu depaseste 10 hectolitri alcool pur/an, se aplica accize specifice reduse.
Beneficiaza de accize reduse, de 475 euro/hectolitru, distileriile mici care sunt independente juridic si economic de orice alta distilerie, nu functioneaza sub licenta de produs a altei distilerii.
In Romania exista sase tipuri de tuica protejate de UE, respectiv tuica de Zetea, Valea Milcovului, Buzau, Arges, Zalau si Ardeleneasca de Bistrita. De asemenea, este protejata horinca de Maramures, Camarzana, Seini, Chioar si de Lapus. UE ne mai protejeaza cinci tipuri de vinars, anume de Tarnave, Vaslui, Murfatlar, Vrancea si Segarcea. Pentru rachiurile de fructe, Romania a obtinut recunoasterea Uniunii Europene pentru bauturile comercializate sub denumirea palinca, insotita de denumirea localitatii sau regiunea in care se fabrica.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.