Una dintre avanpremierele acestei saptamini, „Noaptea e a noastra", e o pastisa reusita a filmului cu gangsteri pe care l-ati mai vazut de o mie de ori si nimic mai mult.

Daca doresc sa vada copia fidela a unei pelicule axate pe conflictul dintre fortele de ordine si crima organizata din anii ’80, bucurestenii pot sa o faca urmarind avanpremiera „Noaptea e a noastra", la Hollywood Multiplex sau la Movieplex Cinema Plaza Romania. Dar, cu exceptia nostalgiei, pelicula nu-ti furnizeaza prea multe elemente care sa merite banii de bilet.

Actiunea are drept fundal New Yorkul, iar drept premise, un paienjenis de relatii familiale care i-ar face invidiosi pe autorii de tragedii antice. Afli din primele secvente ca Bobby Green ii e ca un fiu mafiotului rus si importatorului de blanuri Marat Buzhaiev, care nu doar ii da o discoteca, „El Caribe", pe mina s-o administreze, ci mai vrea sa ii construiasca una in Manhattan. Insa fratele si adevaratul tata al lui Bobby sint ambii politisti: Joe Grusinsky de-abia a fost promovat la rangul de capitan si are sa se ocupe de departamentul antidrog, iar Bert Grusinsky e deja legendar pentru corectitudinea sa in rindul fortelor de ordine newyorkeze. Lucrurile se complica atunci cind politistii fac o razie in discoteca lui Bobby, aflindu-se pe urmele nepotului lui Buzhaiev, un dealer de droguri care foloseste clubul pe post de punct de desfacere. Cum agresivitatea creste de ambele parti ale baricadei, Bobby Green va trebui sa aleaga o tabara mai devreme sau mai tirziu, mai ales pentru a asigura siguranta iubitei sale portoricane, Amanda Juarez.

Si Mark Wahlberg, si Joaquin Phoenix figureaza pe lista de actori favoriti ai regizorului si scenaristului James Gray, autorul lungmetrajului „Noaptea e a noastra". I-a folosit si in „Legea tacerii" (2000), iar acum ii distribuie in roluri de frati cu vocatii diferite - Wahlberg e fiul care urmeaza calea sugerata de parinte, si in viata profesionala, si in aceea familiala, in timp ce lui Phoenix ii revine partitura de oaie neagra a clanului. Tatal lor e Robert Duvall, iar pe prietena puertoricana a lui Bobby o interpreteaza manechinul Eva Mendes, pe care Gray a batut-o la cap timp de un an pentru a o convinge sa accepte rolul. Nu e de mirare, filmul deschizindu-se cu o scena de sex explicita.

Singura reusita a lui Gray din „Noaptea e a noastra" se cantoneaza insa la nivelul imaginii, atit de intunecata incit lungmetrajul aduce a film noir. O secventa de urmarire de masini pe timp de ploaie (generata pe computer) si o alta care detaliaza cautarea unui criminal printr-un lan, pe fondul unor fumigene, expert filmate, sint singurele doua puncte forte ale lungmetrajului. Altfel, scenariul e slab si lipsit de imaginatie, gafele se inghesuie pe centimetru patrat de pelicula, finalul exceleaza in previzibilitate, iar personajele ramin nedezvoltate si deci extraplate, Phoenix si Wahlberg nereusind sa le insufle prea multa credibilitate. Si la capitolul logica scriptul are destule disfunctionalitati: mafia ruseasca imaginata de Gray e atit de naiva si de credula ca te intrebi cum de reuseste sa supravietuiasca in peisajul crimei organizate. De altfel, si regizorul da, intr-un interviu, o declaratie socanta privind calitatea filmului: „E simplu. E arhetipal. S-ar putea sa fie ingrozitor de prost, dar nu e incorect din punct de vedere al perioadei in care se petrece actiunea". Ba cam e, demonstreaza criticul Todd McCarthy de la „Variety": o discoteca precum „El Caribe" n-ar fi existat in 1988, cintecul „Heart of Glass" care se aude la inceput ar plasa actiunea cu un deceniu mai devreme, iar o reclama celebra care se aude la radioul din masina unui personaj a fost creata intr-o cu totul alta perioada.

Spectatorii au confirmat, de aceasta data, optiunile criticilor: la incasari, „Noaptea e a noastra" a obtinut doar 29,789,922 de dolari, in contextul in care avea un buget de 21 de milioane de dolari, potrivit boxoffice mojo.com.

Noroc cu backgroundul Numerosi critici de film s-au intrebat ce cauta pelicula „Noaptea e a noastra" in competitia de la Cannes din acest an. Una dintre explicatiile de pina acum ale selectiei s-a referit la receptarea pozitiva de care s-au bucurat lungmetrajele anterioare ale lui Gray: „Legea tacerii" a participat si ea la competitia de pe Croazeta, in timp ce „Little Odessa" s-a ales cu Leul de Argint la Mostra venetiana din 1994, capatind si girul criticilor care l-au premiat la Festivalul de Film de la Deauville.

Cinci studiouri hollywoodiene au dat in judecata un site chinez. Detalii pe www.cotidianul.ro/select