Celebrul actor francez va experimenta in 2008, in afara marelui ecran, un rol care nu-i va fi chiar strain. Gerard Depardieu va fi de-adevaratelea, pentru cateva zile, bucatar-sef intr-un restaurant de lux din orasul lui Mozart, in perioada prestigiosului Festival de la Salzburg, Austria, de anul viitor.
Magazinul austriac "Trend" anunta in editia de ieri ca actorul, proprietar al unui restaurant din Paris si al mai multor podgorii din Franta, va compune un meniu cu mai multe feluri de mancare in restaurantul salzburghez "Ikarus im Hangar-7", al carui sef, Roland Trettl ii va fi aproape. Depardieu, care interpretase rolul marelui bucatar francez din secolul al XVII-lea, Vatel, in filmul cu acelasi nume, a facut cunostinta cu restaurantul "Ikarus" la Festivalul de la Salzburg din vara trecuta, in timp ce interpretase rolul povestitorului din "Lelio ou Le retour a la vie" de Hector Berlioz, cu seful orchestrei, italianul Ricardo Muti, la pupitru.
Dupa plecarea lui Depardieu, Roland Trettl va continua sa serveasca timp de o luna meniurile puse la punct de actorul francez. In rolul lui Francois Vatel, din filmul "Vatel" (Franta 2000, regia Ronald Joffe), Depardieu il intruchipeaza pe devotatul majordom al printului de Conde, actiunea avand loc in anul 1671. Vatel are o grea misiune, si anume trebuie sa pregateasca o extraordinara cina festiva pentru 2000 de persoane la care este invitat insusi Regele Soare. Sa presupunem ca exigenta clientilor restaurantului "Ikarus" din Salzburg, unde actorul francez isi va da masura talentului sau in arta culinara, nu o va depasi pe a Regelui Louis al XIV-lea...
Cariera marelui actor francez, care numara circa 170 de filme, a inscris in cinematografia mondiala un capitol de referinta. Dupa mai multe cautari, tanarul Gerard, nascut in 1948, intr-o familie numeroasa, cu 6 copii, debuteaza in cinema la 23 de ani, in pelicula "Strigatul unui cormoran seara, deasupra joncilor" al lui Michel Audiard.
Un an mai tarziu, se va remarca in rolul vagabondului din "Dansatoarele de vals", fabula lui Bertrand Blier, unde a jucat impreuna cu Patrick Dewaere si Miou-Miou. Succesele s-au tinut lant, thriller-ul "Şapte morti pe reteta" ajutandu-l sa atinga adevarata valoare a repertoriului sau actoricesc. Cu "Femeia de alaturi" (1981), pelicula semnata de Francois Truffaut, unde a avut-o ca partenera pe Fanny Ardant, Depardieu intra in atentia opiniei publice si a specialistilor. "Ultimul metrou", tot in regia lui Francois Truffaut, ii aduce primul Cesar din cariera sa, la categoria "cel mai bun actor in rol principal". Urmeaza "Cyrano de Bergerac" (in 1990, regia Jean-Paul Rappeneau), pentru care va fi distins cu un alt Cesar, fiind totodata nominalizat la Oscar. Productiile hollywoodiene, cat si cele franceze - "Carte verde", "1492 - Cucerirea Paradisului", "Tatal meu e un erou", "Toate diminetile lumii" , "Germinal" , "Hamlet" , "Omul cu masca de fier" i-au ridicat constant prestigiul.