Estimare - Banii din strainatate nu vor aprecia leul
Cotatiile monedei nationale vor oscila in intervalul 3,4-3,6 lei/euro in prima ju­ma­ta­te a anului viitor, dar analistii nu exclud o apre­ci
Estimare - Banii din strainatate nu vor aprecia leul
Cotatiile monedei nationale vor oscila in intervalul 3,4-3,6 lei/euro in prima ju­ma­ta­te a anului viitor, dar analistii nu exclud o apre­ciere a leului spre finalul anului viitor. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat ieri un curs de referinta de 3,5865 lei/euro, in scadere cu 0,56 bani comparativ cu nivelul publicat in ziua precedenta, scaderea cotatiilor din piata fiind rezultatul unor vanzari de valuta din partea bancilor romanesti. Dealerii spun ca tendinta in jos a co­tatiilor a fost impusa de ordinele de van­zare de valuta date: moneda na­tionala s-a depreciat cu peste 16% de la mijlocul anului, cand a atins valoa­rea minima de 3,1112 lei/euro, dupa o perioada ianuarie-iunie de apre­ciere sustinuta, cu aproximativ 8%.  Apreciere. Cursul de schimb se va mentine in intervalul 3,45-3,65 lei/euro in prima jumatate a anului viitor, pentru ca in al doilea se­ mestru din 2008 cursul sa revina pe o tendinta de apreciere, a declarat ieri Radu Craciun, directorul de in­vestitii al Interamerican Fond de Pen­sii. Cursul mediu aferent anului vii­tor se va situa cu circa 4%-5% pes­te media din acest an, a afirmat Cra­ciun. "In termeni de medie, leul se afla inca pe o tendinta de apreciere de la an la an. Deprecierea leului nu sprijina inca o corectie a deficitului de cont curent. Cursul ar trebui sa fie de 3,45-3,55 lei/euro pe termen mai lung, pentru ca efectele sa fie resimtite de exportatori", a spus Craciun. In opinia lui Craciun, Banca Nationala a Romaniei va putea majora dobanda de politica monetara, astfel incat investitorii sa fie atrasi spre cumpararea de lei. De asemenea, directorul Interamerican considera ca, dupa prima jumatate a anului viitor, va putea fi sesizat impactul evolutiei cursului asupra exporturilor. De la mijlocul acestui an, moneda nationala a suferit o depreciere puternica, cu un varf de 3,6221 lei/euro in sedinta de vineri a saptamanii trecute, nivel care a reprezentat maximul ultimelor 19 luni. Comparat cu nivelul minim inregistrat de curs in acest an, leul a pierdut 16,4%. vali.blanaru@jurnalul.ro   Banii, trimisi de capsunari Romanii care lucreaza in strai­natate ar putea trimite in tara, in pe­rioada Sarbatorilor de iarna, cir­ca un miliard de euro, a de­clarat ieri consilierul guvernato­rului bancii centrale, Adrian Va­silescu. "Cred ca banii pro­ve­niti de la romanii din strainatate se vor inmulti si acum, in perioada Sarbatorilor de iarna. Daca va intra un miliard de euro va fi bine", a afirmat Vasilescu.  "Daca oferta de valuta va fi mai mare si va fi inmultita de banii din afara, va fi bine si pentru cur­sul de schimb. Pe de alta par­te, si cererea de valuta este in crestere si trebuie sa vedem cum se vor echilibra", a explicat Va­si­lescu. Vasilescu a confirmat ca su­ma totala intrata in tara in acest an de la romanii aflati in strainatate va ajunge la cinci miliarde de euro.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.