>> Directiva europeana antipoluare creste costurile de productie a energiei.

>> Romania trebuie sa valorifice urgent resursele regenerabile de energie.

Decizia Comisiei Europene (ce) de a reduce cota emisiilor de dioxid de carbo
>> Directiva europeana antipoluare creste costurile de productie a energiei.

>> Romania trebuie sa valorifice urgent resursele regenerabile de energie.

Decizia Comisiei Europene (ce) de a reduce cota emisiilor de dioxid de carbon din Romania, incepand chiar din 2007, ar putea conduce la majorarea facturilor de electricitate platite in 2008 de populatie si de agentii ecomomici. Ca urmare a acestei decizii, costurile producatorilor de energie se vor mari, iar acoperirea acestora ar putea fi realizata atat prin majorarea tarifelor platite de consumatori, cat si prin reducerea investitiilor programate. O scumpire substantiala a curentului electric ar afecta si productivitatea ramurilor industriale energofage.
"Reducerea de catre CE a cotei anuale de emisii poluante cu 10,4% in 2007 (fata de planul national de alocare, stabilit de autoritatile romane - n.n.) va determina cresterea pretului de producere a energiei si va afecta si consumatorii, si unele industrii, precum cea a sticlei, a ingrasamintelor chimice, a aluminiului sau a lemnului", a afirmat ieri presedintele Comisiei pentru Industrie si Servicii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu. Oficialii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nu au putut fi contactati pentru a confirma sau infirma informatia furnizata de deputatul PSD. ANRE a dat insa asigurari, recent, ca pentru 2007 nu se preconizeaza vreo scumpire a curentului electric, deoarece "nu sunt intrunite conditiile pentru o ajustare a pretului".
In luna octombrie, CE a redus cotele anuale de emisii de dioxid de carbon in industria romaneasca, pentru perioada 2008-2012, de la 95,7 milioane tone la 75,9 milioane tone. Decizia CE a fost contestata de autoritatile romane. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a afirmat, la vremea respectiva, ca Romania este nedreptatita de decizia CE privind reducerea cotei de emisii de dioxid de carbon si ca va transmite in acest sens o scrisoare autoritatilor de la Bruxelles, impreuna cu alte state.
Reducerea cotelor de emisii poluante poate pune presiune nu numai asupra tarifelor la consumatorii finali, ci si asupra investitiilor companiilor. "Reducerea nivelului de emisii va pune companiile romanesti in postura de cumparatori de certificate de emisii. Asta inseamna costuri suplimentare, nu neaparat cresterea pretului la energie, dar poate reducerea unor cheltuieli, posibil a investitiilor", a declarat Alexandru Sandulescu, seful Directiei Generale de Politici Energetice din Ministerul Economiei si Finantelor. Prin cumpararea certificatelor de emisii, statele si companiile sunt fortate sa indeplineasca obiectivele nationale de limitare a emisiilor poluante.

Energia regenerabila, mai scumpa
Diminuarea emisiilor poluante este posibila nu numai prin modificari tehnologice ale marilor instalatii poluatoare, ci si prin utilizarea energiei regenerabile. "Romania are un potential insemnat neutilizat de energie regenerabila, iar noi avem tinte clare. Energia regenerabila trebuie sa reprezinte 33% din consumul brut de electricitate in 2010, 35% in 2015 si 38% in 2020, in conditiile in care consumul intern de energie electrica va creste cu 3% anual", a aratat Sandulescu. Oficialul MEF a punctat ca sursele regenerabile de energie sunt mai scumpe decat sursele de combustibili fosili, motiv pentru care Bruxelles-ul ar trebui sa tina cont, in stabilirea tintelor de utilizare a energiei regenerabile, atat de potentialul tarilor, cat si de puterea lor financiara. "Trebuie sa gasim o metoda prin care sa nu defavorizam tarile cu potential ridicat (de producere a energiei regenerabile - n.n.), pentru ca un asemenea potential poate fi si o povara", a punctat Sandulescu.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.