>> Referendumul pentru votul uninominal a semanat cu un meci castigat la scor mare de presedinte, dar transformat prin absenteism intr-un amical care nu conteaza oficial. Unii analisti si sociologi spun ca Basescu e castigatorul, altii ca, prin nepas
>> Referendumul pentru votul uninominal a semanat cu un meci castigat la scor mare de presedinte, dar transformat prin absenteism intr-un amical care nu conteaza oficial. Unii analisti si sociologi spun ca Basescu e castigatorul, altii ca, prin nepasarea electoratului, e meci nul. Cei mai multi, insa, considera ca cei care au pierdut sunt romanii. Argumentul opozantilor prezidentiali, ca absentii de la vot i-au spus de fapt NU lui Basescu, e vazut ca o gaselnita ilogica.

Aproximativ 80% dintre romanii prezenti la referendum au spus DA variantei majoritare de vot uninominal, sustinuta de Traian Basescu. Participarea la vot de sub 30% a facut insa ca scorul mare sa nu conteze. E greu sa arati cu degetul un castigator si un perdant in acest meci la urne, dar poti cu usurinta sa constati, ca de atatea ori, ca romanii sunt suciti cand vine vorba sa voteze.
Pentru analistul politic Catalin Avramescu, presedintele a castigat, chiar daca oficial nu se pune: "Dupa toate regulile democratiei pe care le stiu eu, Traian Basescu a castigat. E o victorie zdrobitoare". Sociologul Mircea Kivu prefera sa vada o remiza: "E clar ca nu a castigat nimeni. Raspunsul nu a fost concludent, oamenii s-au dus putin la vot, pentru ca nu considera uninominalul o prioritate".
Altii considera insa ca cei care au pierdut la acest referendum sunt romanii, pentru ca au ratat ocazia sa-si traduca in fapte vorbele care sustin, in sondaje, primenirea radicala a politicienilor prin votul uninominal majoritar. "La prima vedere a pierdut presedintele, pentru ca nu a reusit sa obtina o sustinere masiva pentru proiectul lui. Paradoxal, insa, cei care au pierdut suntem noi, romanii, pentru ca nu ne-am prezentat la vot. Nu se pot desparti cele doua evenimente, alegerile si referendumul. La ambele, oamenii nu au venit la vot din lipsa de interes si din scarba pentru politicieni. Dar sistemul propus la referendum era menit tocmai sa-i schimbe pe acesti politicieni", explica profesorul Andrei Cornea. El mai crede ca, daca s-ar face o statistica printre cei care nu au votat, mare parte i-ar spune DA lui Basescu. "Neparticipantii sunt partea nevazuta a ghetarului, dar se stie ca opiniile lor se impart cam la fel ca la cei care voteaza", spune Cornea. Acelasi scenariu il sustine si sociologul Catalin Augustin Stoica, directorul CURS: "Principalii pierzatori suntem noi, alegatorii. Daca te uiti pe toate sondajele, sprijinul pentru votul uninominal este masiv, cam 8 oameni din 10 vor aceasta reforma a sistemului, chiar daca nu le sunt foarte clare diferentele dintre variantele de uninominal. Cu toate astea, noi nu am facut nici un efort".
Oricum ar fi, Traian Basescu va face precum pisica si tot in picioare va ateriza, crede Doru Petruti, directorul IMAS. "Apelul la vocea poporului nu prea se mai practica, poate doar la nivel local. Pare un soi de masura dictatoriala. Dar Basescu are o cota de popularitate de aproape 50%, care ii va permite inca multa vreme sa faca orice. Va cadea mereu in picioare, iar populatia ii va acorda si mai mult credit", arata directorul IMAS.
Adversarii de marca ai presedintelui, PSD si PNL, au sustinut ca cei care nu au venit la referendum au spus de fapt NU presedintelui. Argumentul este calificat la unison drept o prostie. "Este un sofism vulgar, pe care nu stiu cine il poate crede", spune Andrei Cornea. Directori ai institutelor de sondaj izbucnesc in ras. "Rationamentul acesta e o prostie. Cei care nu s-au prezentat la vot nu conteaza. Fie nu i-a interesat, fie s-au abtinut", spune Doru Petruti. "Nu se poate interpreta asa. E ca la categoria nehotaratilor la vot, in sondaje. Daca ii intrebi cu cine ar vota totusi, daca ar fi obligati prin lege, constati ca voturile se distribuie proportional cu cele ale prezentilor la vot", explica si Catalin Augustin Stoica. Catalin Avramescu le propune PSD si PNL sa breveteze un nou sistem de vot: "Votul prin telepatie sau prin incarnatie divina. Votul care nu exista nu conteaza, nu e vot".
Partidele politice ar trebui sa ia totusi in seama scorul de 80% de la referendum, cred sociologii, pentru ca o parte din electoratele fidele lor au mers pe mana lui Basescu. "Lideri ai PNL, PSD sau PRM au dat un consemn de vot: nu va prezentati la referendum. Nu numai ca oamenii au venit, dar nici macar nu au spus NU", arata Catalin Avramescu. Sociologul Mircea Kivu nu vede lucrurile atat de dramatic: "Cam 700.000 de oameni au votat la alegeri, dar nu si la referendum. Cred ca din electoratul PNL 80% nu au votat, 15% au spus NU si restul DA". Directorul CURS crede ca, paradoxal, acest semnal nu va fi luat in seama de partide, cum nu a fost luat nici in mai, la demiterea presedintelui. "Ar trebui sa fie un semnal, dar mi-e teama ca nu va fi luat in seama. E putin probabil ca electorii sa migreze masiv de la partidele lor. Mare parte din ei s-au pronuntat impotriva demiterii lui Basescu, dar in procentele de sustinere a partidelor asta nu s-a vazut", spune Catalin Augustin Stoica.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.