"GULLIVER IN TARA MINCIUNILOR". Un roman satiric la adresa comunismului, pentru care autorul a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare



Daca romanul lui Ion Eremia, "Gulliver in Tara Minciunilor" - o satira "crunta", ca o injuratura cazona, la adresa utopiei comuniste, a dictaturii si a totalitarismului in general - nu ar fi fost confiscat de Securitate in 1958 si ar fi aparut in Franta - asa cum intentiona autorul, Romania ar fi avut propriul ei "Soljenitin". Recuperata din arhivele Securitatii in 1990, cartea avea sa apara la Bucuresti abia la patru decenii dupa ce a fost scrisa.



La 11 septembrie 1958, generalul Ion Eremia finalizeaza romanul "Gulliver in Tara Minciunilor" si incearca sa-l trimita spre publicare in Franta. Dar marinarul Pompiliu Panescu, insarcinat cu aceasta misiune de sora generalului, in loc sa duca manuscrisul in Franta, il preda Securitatii. Ce a urmat e lesne de presupus. La 17 octombrie 1958, Ion Eremia este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de munca silnica pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale prin agitatie" si 14 ani temnita grea, pentru "complotare la tentativa crimei de tradare de patrie", urmand sa execute pedeapsa cea mai mare. Incepand cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Ramnicu-Sarat si Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin celebrul Decret al Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor detinutilor politici care au supravietuit puscariilor comuniste. Intre timp, mai exact in 1965, prima sotie a generalului Ion Eremia, actrita Reghina Abramovici, si cei doi copii se stabilesc definitiv in SUA, unde vor fi protejati. In anul 1970, Ion Eremia obtine reabilitarea judecatoreasca, iar in 1971 se recasatoreste cu Nicoleta Eremia, impreuna cu care va infia doi copii orfani si alaturi de care va trai pana la moarte, si anume, pana la 23 februarie 2004.

Pe langa - "Gulliver in Tara Minciunilor", Ion Eremia a mai scris "Popa Stoica" - roman - Editura Militara - 1971, "Nanfrantii din Tara Zimbrilor" (vol. I 1986, vol II 1987) - Ed. Militara, "In triumf prin Tarigrad" - 1989 - Ed. Milit si "Insula Robinson" - 2003 - Fundatia Academia Civica         SUMBRE PREMONITII. Recuperat in 1990 din arhivele Securitatii, romanul "Gulliver in Tara Minciunilor" a fost publicat in 1992 de Editura Fundatiei Culturale Romane si reeditat in 2003 la Editura Profile Publishing. Scris dupa modelul "Calatoriile lui Gulliver", de Jonathan Swif (de altfel, in prima prefata, Ion Eremia se declara a fi chiar Jonathan Swif, desi stilul cazon si umorul negru il apropie mai mult de Jules Verne si de Louis-Ferdinand Céline), romanul este de fapt o alegorie satirica la adresa stalinismului, trait din plin de autor, si, in general, la adresa utopiei comuniste, a totalitarismului.
Debarcat dupa o calatorie tragica pe un taram necunoscut, intr-o tara misterioasa, numita Kukunia, condusa de un dictator odios - "Marele Granit", eroul romanului, "englezul Gulliver" ajunge, in urma unor bizare intamplari si a numeroase intrigi, sa cunoasca indeaproape viata greu incercatului popor kukunez, ba chiar sa lupte, alaturi de oponentii regimului - un grup de disidenti, pentru inlaturarea de la putere a "Marelui Granit" si a camarilei acestuia. Desi cartea e scrisa la sfarsitul anilor a€™50, la cativa ani dupa moartea lui Stalin, autorul imagineaza cu sarcasm scene detaliate ale vietii din "Kukunia", care aveau sa se transforme intr-o cruda realitate abia peste cateva decenii, in Romania anilor a€™70-a€™80, anii de glorie ai lui Nicolae Ceausescu. Bunaoara, o vizita a unei delegatii straine in "Valea Robilor"( puscaria de la Canal ) are toate ingredinetele celebrelor vizite ale lui Nicolae Ceausescu: in loc de copaci adevarati, dictatorului i se arata tablouri reprezentand paduri bogate, in locul cazarmelor darapanate si insalubre in care erau tinuti puscariasii, i se arata case "frumoase", chiar strazi intregi... de mucava, in locul oamenilor schilozi, lihniti de foame, i se prezinta "muncitori" bine hraniti, toti ridicandu-l in slavi pe "marele conducator" etc.



GENIUL. "Marele Granit" croia singur soarta poporului kukunez. El scria opera dupa opera, una mai geniala decat cealalta. Teoriile din opera lui Granit stau la baza societatii: "Teoria devotamentului ca produs al fricii", "Tortura - mijloc de educatie civica si morala", "Moarte Principiile dreptului penal pentru dusmanii de clasa trasate, evident, de insusi Granit sunt: "Daca cineva s-a dovedit a fi dusmanul statului granitist, inseamna ca acesta a comis toate, absolut toate celelalte crime odioase: a ucis, a furat etc."; "Daca inca nu le-a comis, asta se datoreaza numai faptului ca inca nu a avut prilejul, ceea ce echivaleaza cu a le fi comis"; "Daca nu exista dovezi in acest sens, ele vor fi fabricate, imbinadu-se astfel in mod armonios teoria cu practica".



MODELAREA STIINTIFICA A OMULUI. La indicatiile lui Granit, cercetatorii de la Academia Kukuneza - incartiruiti intr-un fel de "sarasca" soljenitiana - demareaza un program stiintific grandios: crearea omului fara stomac, astfel, noul granitist urmeaza sa se hraneasca doar cu aer si apa. Insa, intr-o faza interimara, stomacul omului este inlocuit cu unul de animal ierbivor, granitistii urmand sa se hraneasca doar cu verdeturi. Problema imbracamintei va fi rezolvata mai simplu, prin incrucisarea omului cu animale cu blana. Desigur, cercetarile pentru crearea "omului rumegator imblanit" nu prea dau rezultate, subiectii murind pe capete, dar cercetatorii kukunezi raman optimisti. In fine, pe termen lung, "intr-o noua etapa glorioasa pe drumul construirii fericirii omului", cercetatorii kukunezi si-au propus, nici mai mult, nici mai putin, sa faca comestibil pamantul, in acest fel problema alimentatiei fiind definitiv rezolvata.



ARME CU PENITA. Citind cele relatate de Ion Eremia, alias, Gulliver, despre literatura si scriitorii din Kukunia, ai impresia ca autorul nu a scris aceste randuri in anii a€™50, ci cu trei decenii mai tarziu, undeva prin anii a€™80, in plin cult al personalitatii lui Nicolae Ceausescu. Astfel, cu prilejul unei vizite la "Statul Major Literar", Gulliver afla ca scriitorii din Kukunia, aveau un singur drept: sa laude infaptuirile marete ale marelui conducator. Art. 25 din statutul scriitorului era edificator in acest sens: "Literatura este o arma electorala de frunte. Ea este o metoda de convingere ceva mai supla decat ciomagul, pistolul, puscaria sau streangul. Scopul unic al literaturii este mentinerea la putere a carmuirii in slujba careia se afla. Pentru a da roade, literatura trebuie sa se intemeieze pe o mestesugita imbinare intre afisul electoral si discursul politic, din a caror dezvoltare si perfectionare s-a nascut". Sau, art. 577: "Poezia este acea parte a literaturii destinata a canta si a preamari stapanirea. Ea trebuie sa fie insufletita numai de sentimente inalte ca: dragostea netarmurita fata de Granit si granitism si ura fata de dusmanii acestora". La art. 578, statutul scriitorului prevede: "Singurele soiuri de productie poetica admise si recunoscute de lege sunt oda si psalmul". Art. 779: "Fabulele sunt strict interzise, pentru a nu se face confuzie intre diferite dobitoace si carmuirea tarii". Art 780: "Satira este un gen literar caruia nu-i prieste climatul tarii noastre. Ea este totusi ingaduita de lege, dar numai in cazul in care e vorba de dusmani ori de persoane care indeplinesc functii in stat, mergand pana la gradul de impiegat, inclusive". Art. 1581: "Romanul trebuie sa infatiseze maretele realizari ale granitismului, viata imbelsugata si fericita a poporului kukunez in epoca granitismului(...) El trebuie sa ajusteze astfel realitatea, incat sa fie in perfecta concordanta cu discursurile si lucrarile teoretice ale conducatorilor granitisti". In fine, potrivit statutului scriitorului, cadrul in care se desfasoara romanul trebuie sa fie intotdeauna acesta: "O Kukunie bogata si infloritoare, locuita de un popor liber, indestulat si fericit". Iar morala romanului trebuie sa fie intotdeuna aceasta: "Granit e un geniu, iar cauza granitismului e de neinvins". De prisos sa mai spunem ca in Kukunia toate romanele se scriau doar la comanda. Iata titlurile catorva "comenzi": "Kukunia - tara belsugului", "Muncesc cu entuziasm pentru patrie si Granit", "Sfanta libertate kukuneza" etc.
Cenzura era drastica: nici o carte, fie ea chiar laudativa la adresa "marelui, genialului nostru Granit si a familiei sale", nu apare pana nu este trecuta prin furcile caudine ale cenzorilor.
De asemenea, rolul presei kukuneze era unul singur, si anume, acela de a preamari opera marelui Granit si a-i ponegri pe dusmanii acestuia. Rasfoind ziarele centrale, autorul se edifica citind doar titlurile, precum, "Navigam cu panzele intinse spre limanul fericirii", "Ne luam zborul spre fericire", "Slava vesnica genialului Granit" etc. Practic, presa era total previzibila, stiai cu exactitate ce vor scrie ziarele de maine, de saptamana sau de luna viitoare.



REVOLTA. Sfarsitul dictaturii granitiste, la care pune umarul si eroul principal al romanului (nu vom intra in detaliile actiunii) prefigureaza, pana la nuante, sfarsitul lui Ceausescu. De exemplu, marea revolta se declanseaza cu prilejul unui miting care are loc in capitala, in cinstea "marelui conducator", gloata furioasa vrea sa-i linseze pe marii dregatori, armata trece de partea rasculatilor, multimea infuriata devalizeaza palatele puterii, tablourile dictatorului (care, spre deosebire de Ceausescu, este ucis chiar de colaboratorii lui) sunt calcate in picioare, operele acestuia sunt arse de multimea revoltata etc. Procesul camarilei lui Granit este leit procesul CPEx: in pledoariile lor, acuzatii trec brusc de la "marele, genialul si inegalabilul Granit" la "Marele Ticnit", "Marele Dement", "Marele Paranoic", "Fiara Granit si scorpia sa de nevasta" etc.

Cariera militaraDar cine este Ion Eremia, autorul unei opere pentru care a fost condamnat de regimul comunist la ani grei de puscarie? Nascut la 5 mai 1913, la Constanta, Ion Irimia imbratiseaza de tanar cariera militara. A absolvit cursurile Liceului Militar din Chisinau, apoi pe cele ale Scolii Militare de Geniu, obtinand gradul de sublocotenent. In 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri - Timisoara. Intre anii 1936 si 1938 urmeaza studiile tehnice ale Scolii de Aplicatii de Geniu, care ii vor permite sa inventeze "torpila terestra dirijata", pentru a carei paternitate se va lupta ani intregi. In perioada 1936- 1939 urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, fara a absolvi, studii care-i vor marca insa profund viitoarea activitate literara. In vara si toamna anului 1941, dupa intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial, participa la actiuni militare pe front, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat, luptand in regiunile Chisinau si Tighina. In perioada aprilie 1942- septembrie 1943 lupta in cadrul Diviziei 1 Paza- "Ucraina", indeplinind functia de comandant de companie. Apoi, in cadrul Diviziei 9 Infanterie, participa la razboiul impotriva germaniei naziste in calitate de comandant de companie transmisiuni. La 10 martie 1944 este inaintat la gradul de capitan, iar la 23 august 1946, la cel de maior. Urmeaza o ascensiune rapida, la 23 august 1949 fiind avansat la gradul de locotenent colonel, la 9 mai 1950, la cel de colonel si la 9 septembrie 1952 este avansat la gradul de general-maior si numit in functia de ministru adjunct pentru constructii si cazarea trupelor, functie pe care o detine pana la 5 octombrie 1953. Ca militar, Ion Eremia a indeplinit, pana in 1950, diferite functii, precum cea de redactor-sef la "Glasul Armatei", sef al Casei Centrale a Armatei sau comandant al Academiei Militare Politice. De asemenea, din august 1945 si pana in februarie 1948 a fost deputat in Marea Adunare Nationala.



 In dizgratia partidului.  La inceputul anilor a€™50, generalul Ion Eremia intra in dizgratia autoritatilor, in special a conducerii Partidului Muncitoresc Roman, al carui membru era. Motivele reale nu se cunosc cu exactitate nici pana azi. Se stie insa ca, dupa moartea lui Stalin, in 1953, Ion Eremia pleda deschis pentru analizarea cultului personalitatii "marelui conducator" si pentru reformarea Partidului Muncitoresc Roman. Pe de alta parte, se stie ca, in acei ani tulburi, dupa incheierea razboiului si instalarea rusilor in tara, o serie de generali si alti ofiteri romani, fosti luptatori pe Frontul de Est, impotriva fortelor sovietice, au fost scosi din armata, sub diverse motive, multi fiind arestati si condamnati la ani grei de puscarie. Cert este ca, la 30 aprilie 1955, printr-un decret al MAN, Ion Eremia este eliberat din functia de loctiitor al ministrului Fortelor Armate, iar in iunie 1955, Biroul Politic al PMR numeste o comisie "pentru a stabili comportamentul generalului Ion Eremia". La 22 noiembrie 1955 este trecut in rezerva prin decret al prezidiului MAN, iar la 17 aprilie 1956 este exclus din randurile PMR. In 1957, Ion Eremia ocupa un post de functionar la Inspectia Comerciala de Stat.









Radiografie"Gulliver in tara Minciunilor" este nu numai printre primele carti scrise la noi impotriva stalinismului, dar printre putinele care pun radiografia societatii totalitare intr-o epica minutios construita in toate articulatiile ei. Alaturi de "1984" al lui Orwell, de care il desparte, cronologic, doar un deceniu, "Gulliver in tara Minciunilor" este una din analizele cele mai lucide, intreprinse cu mijloacele literaturii de fictiune, ale comunismului"
Petre Raileanu



Antiutopie"Multi dintre autorii de antiutopii au avut initial simpatii comuniste, pentru a se detaĽa ulterior de politica propriu-zisa a Partidului: sa-i amintim pe Zamiatin, Orwell, Koestler Ľi, la noi, pe Panait Istrati, A.E. Baconsky sau Ion D. Sarbu. Dezamagirea lor, dezicerea oligarhiei comuniste de utopia care fascinase la inceput atatia intelectuali (care, din pacate, de-a lungul istoriei, mereu se dovedesc a fi naivi si usor de momit printr-un inselator discurs utopic) a condus insa la denuntarea sistemului din chiar interiorul acestuia - semn de luciditate in cele din urma"
Bogdan Cretu




Intrusul"Romanul lui Ion Eremia este construit urmand parca, incapatanat, modelul utopiei clasice. In mare masura, descriptivul este la el acasa, acaparand o insemnata pondere a discursului, naratiunea este pusa si ea in seama unui martor, a unui intrus in acea lume considerata etalon de perfectiune, caci Gulliver din romanul romanului, ca si cel al lui Swift, de altfel, interepreteaza acelasi rol ca
Rafael Hythlodeus din Utopia lui Thomas Morus sau Genovezul din Cetatea Soarelui imaginata de Tommaso Campanella"
Bogdan Cretu