N-a avut o voce performanta, in sensul tehnic al cuvantului. N-a avut un ambitus de trei octave, cum se lauda unii ca l-ar avea. S-ar zice, asadar, ca Margareta Paslaru n-a fost cine stie ce cantareata. Nimeni insa nu indrazneste sa se faca de ras cu o asemenea afirmatie. Personalitatea vocii Margaretei Paslaru o plaseaza, in pofida oricarui verdict didactic, in randul marilor voci pe care le-a avut muzica usoara romaneasca. Carisma vocala a artistei n-are nevoie de demonstratii. Are puterea unei axiome. Margareta Paslaru n-a fost doar o voce. Si nu a fost doar o artista. Si-a subordonat vocatia unei dimensiuni superioare: caritatea sau omenia. A facut-o si o face cu dezinvoltura, asa cum au facut-o, pe vremuri, mari personalitati feminine din istoria sublima a Romaniei: Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu, Martha Bibescu, Maria Tanase. Asa cum au facut-o riscandu-si viata in fiecare clipa extraordinarele femei din Escadrila Alba, salvatoarele ranitilor de pe front in al doilea razboi mondial. Cam aceasta ar fi categoria umana in care faptele o plaseaza pe Margareta Paslaru. Si mai exista un aspect care-i completeaza personalitatea: isi iubeste tara. A plecat din Romania de uratenia unui regim si s-a intors sa-i daruiasca tot ce a adunat in exil. Pentru ea Romania este cum era Tara pentru Scarlet din "Pe aripile vantului". De aici, din Romania, radacinile ei si-au tras energia cu care a putut sa supravietuiasca, ramanand ea insasi. Nu a fost si nu este un om perfect, dar ceea ce face acum o defineste in ceea ce a avut si are ea esential. Adica, asa cum spune latinul, "finit coronat opus" ("sfarsitul incoroneaza opera").