Avocatii lui McLaren acuza scuderia Renault ca s-a folosit de informatiile primite de la fostul inginer al echipei anglo-germane, Phil Mackereth.

Formula 1 tinde sa devina "marele circ" in adevaratul sens al cuvintului. Amendata si depunctata de Federatia Internationala de Automobilism dupa ce a obtinut ilegal informatii de la rivala Ferrari, echipa de F1 McLaren acuza la rindul ei gruparea franceza Renault de spionaj. Conform unei informatii furnizate presei britanice de o sursa care a dorit sa-si pastreze anonimatul, Renault ar fi intrat in posesia a 33 de pagini de informatii tehnice secrete apartinind team-ului McLaren, copiate pe 11 floppy discuri, in luna martie 2006, si transferate in computerele echipei franceze in luna septembrie. Aceste fisiere, care contineau nu mai putin de 780 de schite ale monoposturilor McLaren din 2006 si 2007, au fost subtilizate de fostul inginer al scuderiei anglo-germane Phil Mackereth, care din septembrie 2006 s-a transferat la Renault. ,,Este clar ca designul de la McLaren a fost discutat in interiorul echipei de Formula 1 Renault si ca au profitat si obtinut un avantaj ilegal de pe urma informatiilor’’, a afirmat unul dintre avocatii lui McLaren, Baker McKenzie, in cadrul dosarului pe care l-a depus la FIA. Aceiasi aparatori afirma ca reprezentantii Renault au raspuns acestor acuzatii printr-o atitudine prea putin cavalereasca. ,,Explicatiile date de cei de la Renault au fost fie incomplete, fie incorecte. In ceea ce priveste afirmatiile lui Phil Mackereth cum ca a pastrat informatiile din ratiuni sentimentale, acestea nu pot fi catalogate decit drept absurde’’, a mai spus aparatorul lui McLaren.

La aflarea acuzatiilor, Renault a decis sa-l suspende pe inginerul Phil Mackereth. ,,La 6 septembrie 2007 ni s-a adus la cunostinta ca un inginer (domnul Phil Mackereth) a adus cu el informatii ce apartineau McLaren. Acestea au fost, la cererea lui Phil Mackereth, depuse in dosarul sau personal despre sistemul Renault F1 Team, lucru care a fost facut fara acordul vreunuia dintre responsabilii echipei. Informatiile, care au fost vazute fugitiv de ingineri, vizau patru domenii de aplicare, interiorul rezervorului, cutia de viteze, sistemul de amortizare a vibratiilor si suspensiile. Nici una dintre aceste informatii insa nu a fost utilizata pentru a influenta conceptia monopostului Renault’’, se arata intr-un comunicat al scuderiei franceze. Campioana mondiala din 2005 si 2006, Renault va trebui sa raspunda acuzatiilor in fata unei comisii a FIA, care se va intruni pe 6 decembrie.