La Moscova, la Moscova

IN CIRCUIT TURISTIC - Ma inchin la icoane ca sa ma incalzesc
Ion Cristoiu a lansat ieri la Targul Gaudeamus volumul 2 al cartii "Lumea vazuta de un roman rupt in fund - In vesta, printre fracuri". Jurnalul National va prezinta un fragment din acest volum.   Kremlinul era pe vremuri o cetate inchisa turistilor. Capitalismul i-a spart lacatele. La prima calatorie, in 1996, cineva de la ambasada s-a oferit sa ma insoteasca, intr-o vizita de turist, dincolo de zidurile rosii, lustruite de legenda.  E inceput de noiembrie. Iarna ruseasca, legendara iarna ruseasca, si-a trimis la Moscova avangarda. Sub soarele fara putere, stralucind asa, doar de dragul imaginii, te strapung lancile unui vant rece. Nu stiu de ce, dar in multele calatorii facute iarna am avut impresia ca-n Moscova e curent. Ca intr-o hardughie cu usile si ferestrele larg deschise. Clantanind de frig, ma prezint la poarta pentru vizitatori a Kremlinului. Imi iese in cale un ins scofalcit, intr-un veston tocit in coate, cu un zambet de suferind. Vrea 10 ruble. Un cersetor - imi spun, varand mana in buzunar dupa suma ceruta. Jerpelitul mi le ia, dispare intr-o cusca si se intoarce cu o bucata de hartie. - Ei dracie!, imi zic, rusii astia au revolutionat istoria cersetoriei. Miluitul nu se mai rezuma la bolboroseala de multumire. Iti da si o chitanta! Din care rezulta ca l-ai omenit. Nu, insul nu e cersetor. E vanzator si rupator de bilete la poarta pentru vizitatori. Hartia primita imi da dreptul sa haladuiesc prin Kremlinul turistic.  Nu cred ca trebuie sa le spun eu frigurosilor de smecheria cu incalzitul pe gratis. Cand te incearca, intri intr-un magazin, intr-un muzeu, intr-un restaurant. Depinde si de ce te incearca. Daca e numai frigul, ajunge un magazin. Daca e si altceva, tinand de WC, ai neaparata nevoie de o cafenea sau de un restaurant. Prin stepa dintre zidurile Kremlinului nu-mi fac probleme. La primul semn de congelare, am la indemana un muzeu. Sfertul de ora petrecut cu invartirea in jurul Clopotului tar ma aduce in pragul unui tremurat din cap pana in picioare. Cred ca frigul a patruns pana si-n subconstient, acolo unde Freud sustine ca ar sta ascunse, gata sa dea de perete usita luciditatii, imbolduri care de care mai desucheate. Trec pragul primei biserici intalnite in cale. Usa e vegheata de o babusca blajina, zidita in legendara melancolie ruseasca. Nici vorba de caldura. Inauntru e mai frig ca afara. Ca sa nu ma fac de ras, ma holbez indelung la o icoana. Legenda (in rusa si engleza) tine mortis sa ma convinga ca-i vorba de o capodopera a artei universale. Ce le pasase celor ce o scrisesera?! Facusera asta vara, probabil, cand racoarea dinauntru te imbie chiar la cantat. Eu insa mor de frig. Astfel ca ies cat pot de repede. Nu departe, straluceste din toate luminile o alta biserica ruseasca. Daca n-are calorifer, beneficiaza totusi de caldura lumanarilor. Intru sfios, sa n-o trezesc din hibernare pe babusca de la usa. In pustietatea dinauntru e mai ceva ca afara. Cumpar un snop de lumanari, le aprind pe rand si le pun, pios, la icoane. Privirile babuscai lucesc o clipa a mirare. Socoteste, probabil, ca are in fata un credincios fanatic. De unde sa stie, biata, ca astfel ma mai incalzesc nitel? Dupa ce dau gata lumanarile, o sterg. Din biserica si din Kremlin. Lasand in urma sali pustii, friguroase, vegheate de babusti desteptate din somnolenta doar de vederea unei bancnote verzi. Rusia a intrat in circuitul turistic mondial. Nu insa si in circuitul aburilor din calorifer!  DE LA ABAC LA COMPUTER. Calculul e un teritoriu pe care rusul se simte ca un elefant pe gheata unui patinoar artistic. Pana mai ieri, in Rusia, principalul instrument de socotit era abacul. Foloseau abacul vanzatoarea de pirosti, dar si traficantul de caviar. La abac isi aduna si scadea Stalin victimele. Pe abac isi numara adolescentul indragostit clipele pana la intalnirea cu iubita. Acum abacului i-a luat locul calculatorul. Si, astfel, pentru rus, socotitul a devenit un cosmar mai ceva decat trezitul la miez de noapte fara o sticla de votca in casa.  La Leningrad, profitand de un ragaz in Programul vizitei oficiale, intru intr-o casa de schimb. Ma rog, sa-i zicem ca intru. In Rusia de azi casele de schimb sunt amenajate in niste firide ale cladirii, un soi de tinda a blocului sau, uneori, ca langa Institutul de Relatii Internationale din Moscova, intr-o scorbura facuta in peretele unui atelier de vulcanizare. In cea de-a treia calatorie am vazut multe case de schimb scobite in burta Vulcanizarilor. De ce la Vulcanizare si nu, sa spunem, la Cizmarie sau Florarie? Raspunsul mi l-au dat masinile. Moscova si Leningradul par niste uriase targuri de masini second-hand. Targuri demonstrative, deoarece potentialii vanzatori le misca incolo si incoace. Nicaieri in lume n-am mai intalnit asemenea gioarse. Ba nu, ma insel, am mai vazut asa ceva la Havana. Doar ca acolo nu erau asa de multe si de tantose. Rusii umbla cu masina pana cand cauciucurile se tocesc de tot. Pana la butuc si, daca se poate, pana cand si butucul se toceste, de ramane ca un fus. Va urma   O satira la adresa sindrofiilor oficiale   Jurnalul National: Domnule Ion Cristoiu, ati lansat ieri volumul al doilea al cartii "Lumea vazuta de un roman rupt in fund - In vesta, printre fracuri".  De ce ati recomanda aceasta carte cititorilor? Ion Cristoiu: As recomanda-o din doua motive. 1. Cititorul roman, dar nu numai el, chiar si cel din Occident, ia cunostinta despre o lume la care nu are acces: a intalnirilor oficiale, a cocteilurilor, receptiilor, intr-un cuvant al sindrofiilor la nivel inalt. Sunt amanunte despre dialogurile la nivel inalt din Biroul Oval, dejunul la Kremlin, cu Vladimir Putin, primirile de la Pentagon, atmosfera de la Consiliul de Securitate, Consilul  European, Palatul élysée. 2. Cand s-a scris despre aceasta lume, s-a scris in termeni bombastici. Insemnarile din aceasta carte sunt ale unui om care a vazut satiric lumea sindrofiilor la nivel inalt.   Deci avem un Ion Cristoiu in alta ipostaza decat cea cunoscuta de editorialist, analist politic... In aceasta carte eu nu-mi strang toate editorialele publicate. Este o carte de proza satirica, in care autorul isi bate joc in primul rand de el, umbland in aceasta lume inalta nu numai in vesta, dar si natang. Sunt in carte numeroase patanii reale care i se puteau intampla numai lui Ion Cristoiu, care a ramas, chiar si ajuns in Biroul Oval, tot taranul din Gagesti.   Primul volum a fost un succes. Pariati  si acum? Da, este prima carte, din cele 14 publicate pana acum,  pe care as paria ca va fi tradusa si publicata si in strainatate. Lumea pe care o evoc e un pasaport pentru acest lucru. (Gabriela Antoniu)

---

Despre autor: