Pe site-ul "Screen Daily" a aparut un articol extins in care criticul de cinema Michael Gubbins analizeaza "fenomenul Mungiu".

Gubbins vorbeste despre succesul inregistrat de Cristian Mungiu la Cannes privind fenomenul in contextul noului val al cinematografiei romanesti. Autorul articolului aminteste de succesele internationale inregistrate de filmul lui Cristi Puiu, "Moartea domnului Lazarescu", si de "A fost sau n-a fost?", creatia lui Corneliu Porumboiu. "Faptul ca cinematografia romaneasca este pe val nu ii convinge totusi pe romani sa iasa din casa si sa mearga la cinema", spune criticul.

El explica pentru cititorii site-ului ca in tara noastra au ramas foarte putine cinematografe si ca pina si putinele sali ramase sint arareori pline. Criticul lauda initiativa lui Cristian Mungiu de a porni cu filmul sau intr-o caravana in orasele mai mici sau mai mari ale tarii, remarcind ca, datorita acestei strategii de marketing, filmul a avut in Romania un numar-record de spectatori, 18.000, si incasari de peste 275.000 de dolari.

Distribuitorii straini ai filmului au avut motive sa se felicite. Beneficiind de cel mai important premiu european, "Palme dOr", dar si de dezbaterile provocate de subiectul lungmetrajului, in Franta, de la lansare pina acum, filmul a avut incasari de 2,5 milioane de dolari, in Belgia, de aproximativ 250.000, in Elvetia, de aproape 100.000, in Danemarca, unde a fost lansat la mijlocul lui noiembrie, de 15.000, iar in afara Europei, de peste 1.250.000 de dolari.

Dincolo de statistici, remarca Michael Gubbins, filmul "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" este o remarcabila opera de arta care pune probleme acute. "Desi este o pelicula ce pare ca ar putea interesa mai mult femeile, dat fiind subiectul avorturilor ilegale, filmul este atit de puternic si de emotionant incit ii misca, in egala masura, chiar si pe "ticalosii" de barbati", spune Gubbins.