Uitati-va la ziarele de miine cu ochii unui strain. Veti constata ca totul e terfelit, totul e contestat, totul e negat cu o vehementa frecvent paranoica. Nici o personalitate publica nu scapa de impachetarea cu namol gros, porcesc.

Recenta criza a relatiilor romano-italiene va ramine probabil fara urmari. In mod normal, dupa calmarea situatiei, ar fi trebuit sa intelegem ca (mai buna) „imagine a Romaniei in lume" e rezultanta unor factori a caror neglijare cronica provoaca esecul acestei aspiratii de altfel legitime. Pentru o perceptie externa favorabila, societatea noastra are nevoie nu doar de cultura (difuzata prin reteaua ICR) sau de cetateni romani care nu se cearta cu legea altor state. E nevoie in egala masura de o presa interna care trateaza evenimentele cu discernamint si responsabilitate.

Din acest ultim punct de vedere stam groaznic. Ginditi-va ca, in lumea contemporana, stirea face ocolul pamintului pe Internet. La citeva minute dupa explozie, ecourile - preluate pe fluxuri - ating comunitatea globala. Mai exista un factor multiplicator: serviciile de presa ale ambasadelor straine din Bucuresti. In fiecare zi, acestea alcatuiesc revista presei romanesti, o traduc si o trimit in capitalele pe care le reprezinta. La capatul firului, un diplomat - referentul de spatiu pentru Romania - selecteaza si transmite ierarhic datele semnificative. Presa noastra, grav tabloidizata, ajunge astfel - cu titlu de marturie a romanilor despre ei insisi - direct pe masa decidentilor, fie acestia ministri de Externe, premieri sau presedinti. Atita vreme cit „maso-terapia" (adica placerea de a ne da singuri in cap) ramine dominanta ethosului nostru jurnalistic, nu ne putem astepta la un feed-back pozitiv de peste hotare.

De cind presa are patroni supradimensionati (ca forta financiara si partizanate politice), de cind televiziunile si editia electronica a ziarelor concureaza fatal versiunea lor pe hirtie, jurnalistii romani supraliciteaza non-stirea si retorica apocaliptica, pentru a-si mentine, prin publicitate, actualele niveluri salariale. Omeneste, o asemenea goana egoista dupa senzationalul ieftin se poate intelege. Daca privim insa lucrurile din perspectiva nationala, aceasta parada a exasperarii de sine, punctata cu metafore singeroase si exagerari adesea delirante, joaca rolul celui mai eficient sabotaj al intereselor noastre de durata.

Uitati-va la ziarele de miine cu ochii unui strain. Veti constata ca totul e terfelit, totul e contestat, totul e negat cu o vehementa frecvent paranoica. Nici o personalitate publica nu scapa de impachetarea cu namol gros, porcesc. Agenda colectiva e dominata de fleacuri si comentarii inflationare, pe seama unor declaratii in general scoase din context. Vestile concrete, despre o tara care (totusi) evolueaza imbucurator, trebuie cautate cu lupa, mai ales in publicatiile economice. Fac primii oameni din stat vreo vizita in alte zari? Nu citim in presa decit relatari caricaturale, bazate pe anecdota marunta si cuta din covor. Din pacate, majoritatea ziaristilor nostri nu e compusa din profesionisti neutri, documentati si atenti la continut, ci din „baroneti" care-si populeaza feuda cu insulte arbitrare (sau, dupa caz, comandate). La asa oglinda, asa reflex international. Asta-i tot, dar chiar nu ne pasa ?