DECES ENIGMATIC. 80 de ani de la moartea "vizirului" din Florica
Astazi se implinesc 80 de ani la moartea omului politic Ion I.C. Bratianu. Descendent dintr-o familie cu traditie liberala, Bratianu a abandonat cariera de inginer pentru a se implica in activitatea Partidului Liberal (PL). Survenita brusc, fara sa se stie ca omul politic numarul 1 e bolnav, moartea sa a lasat loc la speculatii si de interpretari.


FIUL TATÃ…LUI SAU. Familie cu "vechime", Bratienii sunt mentionati in hrisoavele domnesti, prin partile Argesului, inca din secolul al XVI-lea. In cartile de istorie au "intrat" de-abia dupa trei veacuri, cand fratii Ion Constandin si Dimitrie Bratianu au devenit prim-ministri in mai multe randuri in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In casa din localitatea Florica (jud. Arges) a familiei omului politic liberal Ion C. Bratianu s-au nascut trei baieti: Ionel (1864), Dinu (1866) si Vintila (1867). Primului nascut parintii i-au harazit meseria de inginer, pe care urma s-o invete, ca mai toti tinerii de familie buna, la Paris. A urmat un an pregatitor la Liceul Sainte-Barbe pentru a-si perfectiona limba franceza si pentru a se acomoda cu tumultuoasa viata a orasului de pe Sena (1883-1884). Timp de cinci ani a studiat la Scoala Politehnica si Scoala de Poduri si Sosele, iar in 1889 a obtinut mult ravnita diploma de inginer. S-a intors in tara, unde Anghel Saligny, in cautare de ingineri bine pregatiti, l-a cooptat la Caile Ferate Romane. La acel moment se parea ca destinul ii pregatise lui Ionel Bratianu o viata tihnita si o cariera lipsita de gloria tatalui sau, prim-ministru al Romaniei intre 1876 si 1888 (cu o intrerupere de doua luni) si lider necontestat al liberalilor. Dupa moartea tatalui (1891), Partidul Liberal se afla in deriva. Presedintii care i-au urmat in functie, Dumitru Bratianu si Dimitrie A. Sturdza, s-au dovedit mai putin combativi pe agitata scena politica romaneasca. Cum conservatorii, adversarii liberalilor, castigau tot mai multa sustinere politica, Ionel Bratianu a intrat in Partidul Liberal (1895), devenind in scurt timp liderul aripii radicale si reformatoare din organizatie. Ascensiunea sa politica nu a fost privita cu ochi buni. Constantin Argetoianu, om politic conservator, il numea "fecior de bani gata, fiul lui tata-sau si mostenitorul legal al acestei mari forte in Partidul Liberal, bratienismul". Intr-adevar, Ionel Bratianu mostenise de la tatal sau o avere considerabila, un nume cunoscut in viata publica romaneasca, dar si un caracter autoritar. Primul succes politic l-a obtinut in alegerile din 1895, in care a candidat pentru "deputatie" din partea PL in judetul Gorj. Dupa doi ani, Dimitrie A. Sturdza l-a cooptat in guvern, oferindu-i functia de ministru al Lucrarilor Publice. La acel moment, Ionel Bratianu era simpatizat si sustinut de liberali batrani precum Mihail Pherekyde, Eugeniu Statescu si Eugeniu Carada.


"VIZIRUL" SI PRINTESELE. Tot mai cunoscut in "lumea buna", Ionel Bratianu a devenit o tinta pentru domnisoarele din inalta societate a vremii. A avut o relatie neoficializata cu printesa Maria Moruzi, de pe urma careia a rezultat un fiu, Gheorghe, viitorul istoric, mort in temnitele comuniste. Pentru a inchide gura lumii, cei doi s-au cununat (1897), dar s-au despartit dupa putin timp. Mai tarziu (1903), Paulina Astor, fiica unui multimilionar american, care locuia la Bucuresti si se afla in anturajul printesei Maria, viitoarea Regina a Romaniei, a pus si ea ochii pe Ionel Bratianu, proaspat instalat ministru de Externe. La mana americancei aspira insa si Ferdinand, printul Bulgariei, in varsta de 50 de ani. Idila dintre Ionel si Paulina a tinut capul de afis al barfelor din saloanele bucurestene. In ciuda eforturilor Principesei Maria, care ar fi vrut ca indragostitii sa  se casatoreasca, relatia nu s-a oficializat. Abia in 1907, la varsta de 40 ani, Ionel Bratianu "si-a gasit perechea", in persoana Elisei Stirbei, fosta sotie a lui Alexandru Marghiloman, presedintele Partidului Conservator, si fiica printului Alexandru Barbu Stirbei. Ceremonia a avut loc la Palatul Stirbey la 4 martie 1907, in momentele politice tulburi ale rascoalei taranesti si caderii guvernului conservator. Ionel Bratianu a contractat astfel o casatorie avantajoasa, adaugand la "zestrea de imagine" primita de la tatal sau noi si importante "capitaluri": devenise, printre altele, cumnatul lui Barbu Stirbei, amantul oficial al viitoarei Regine Maria, personaj influent la Curte (tatal principesei Marioara, dupa cum a speculat in epoca "gura targului"). Legatura de rudenie, fie ea si prin alianta, a dat apa la moara gurilor rele dupa 1914, care spuneau ca Ionel Bratianu manevreaza Casa Regala, pe Regina si chiar pe Rege. Casatoria a ilustrat astfel inca o data zicala "Vin ai nostri, pleaca-ai nostri", care a caracterizat cultura politica din Romania. In ciuda declaratiilor belicoase de la tribuna Parlamentului, intre familiile politicienilor din Regat diferendele nu existau. O privire atenta a relatiilor matrimoniale ar conduce la concluzia ca, in ciuda impartirii oficiale a scenei politice intre diferite partide, in realitate clasa politica romaneasca era "o mare familie unita".


IN VALTOAREA LUI 1907. Pornita in februarie din nordul Moldovei, razmerita cuprinsese in luna martie sud-vestul Munteniei si sudul Olteniei. Actiunile tot mai radicale ale taranilor au facut victime printre arendasi, iar Bratianu, ministru de Interne, a intervenit fara mila impotriva rasculatilor, ajutat si de generalul Alexandru Averescu, ministrul de Razboi. Opozitia politica i-a reprosat lui Bratianu duritatea represiunii, Nicolae Iorga acuzandu-l fatis, intr-un discurs, ca "i-a omorat pe tarani". Responsabilitatea lui Bratianu in uciderea revoltatilor este greu de stabilit acum. Desigur ca ministrul de Interne semna ordinele generale trimise prefectilor din provincie prin care cerea restabilirea ordinii, dar excesele se datorau si autoritatilor locale, care "interpretau" misivele de la "centru". "Va rog ca de indata ce veti avea timpul sa trimiteti o situatie generala a revoltelor ce au avut loc in judetul ce administrati ­ le scria Bratianu prefectilor in momentul numirii la Interne ­, aratand caracterul lor, distrugerile sau omorurile ce s-au comis, precum si represiunile ce s-au facut. Veti indica in mod special locurile in care mai sunt tulburari, cele in care sunt temeri de razvratiri si cele ce par complet pacificate. Va atrag inca o data atentiunea asupra absolutei necesitati de a se reprima chiar din primul moment in modul cel mai energic orice banda care ar comite acte de violenta sau incendiu. Veti atrage atentiunea asupra reprimarilor energice ce se fac in judetele Vlasca, Teleorman si Dolj, invitand populatia rurala sa fie calma si sa nu ne impuna grava sarcina de a executa represiuni de aceeasi natura." Cum ziarele "vuiau" de stiri despre sate bombardate si executii sumare, se pare ca Bratianu a temperat zelul prefectilor, recomandandu-le printr-o circulara din data 15 aprilie ca "represiunile sa nu degenereze in represalii".


"UN OM ZDROBIT". Pe Bratianu "marele razboi" l-a gasit, ca mai toate momentele importante din istoria Romaniei dupa 1900, in miezul luarii deciziilor. Se afla la conducerea guvernului cand politicienii romani, reuniti in Consiliu de Coroana, au refuzat - in ciuda obligatiilor diplomatice si a dorintei Regelui Carol I - sa se alature Triplei Aliante, preferand neutralitatea. Abia dupa doi ani (1916) Romania a intrat in razboi, de partea Antantei, si Bratianu i-a cedat ministeriatul Razboiului, pe care il detinea simultan cu portofoliul de premier, fratelui sau Vintila. Dupa ce euforia primelor succese militare din Ardeal s-a risipit, armata romana a cunoscut amarul infrangerilor de pe frontul sudic, la Turtucaia, care l-au aruncat pe primul-ministru in pragul disperarii. Nicolae Iorga a relatat in memoriile sale despre nesiguranta lui Bratianu in acele momente: "Aveam inaintea mea un om zdrobit, vorbind incet, cu gandul aiurea, luand hotarari inexplicabile, ca aceea de a incredinta batranului general Crainiceanu, deprins cu alte vremuri, comanda suprema in Ardeal, unde era totusi un om ca generalul Prezan, care niciodata nu si-a pierdut firea, isi amintea mai tarziu Iorga". Degringolada generala a armatei romane a dus la retragerea autoritatilor romane in Moldova, in timp ce la Bucuresti a ramas Alexandru Marghiloman, cunoscut ca simpatizant al Puterilor Centrale. Finalul fericit al razboiului incheiat cu victoria Antantei, precum si alipirea teritoriilor Transilvania, Basarabia si Bucovina au facut in scurt timp uitate esecurile militare ale armatei romane.


"DICTATURA" BRÅTIENISTÅ. Dupa sfarsitul razboiului (1918), prestigiul politic al lui Ion I.C. Bratianu a sporit continuu, la concurenta cu simpatia alegatorilor pentru maresalul Averescu, eroul din timpul conflagratiei mondiale, proaspat intrat in viata politica. Ascensiunea Partidului Poporului, condus de Averescu, s-a stins curand, iar Bratianu a ramas liderul de necontestat al vietii politice. Avea totodata o situatie privilegiata fata de ceilalti politicieni, prin simpatia ce i-o purta Regele Ferdinand I. Increderea Regelui in Bratianu i-a adus cinci mandate in fruntea guvernului Romaniei, spre disperarea taranistilor, averescanilor si iorghistilor (adeptii lui Iorga). Opozitia era convinsa ca monarhul era o simpla marioneta in mainile abilului Bratianu. Sarcasticul Iorga chiar ironiza dinastia de Sigmaringen, despre care spunea ca fusese inlocuita cu cea de Arges. Pe Bratianu dusmanii l-au numit in toate felurile: "vizir", "sultan" (datorita modului autoritar in care se purta cu ceilalti politicieni), "sfinx", "faraon" sau  "marele taciturn" (din cauza inapetentei pentru oratorie). Reformele politice care urmau sa schimbe "fata" Romaniei postbelice s-au lasat mult asteptate, abia in 1923 votandu-se o noua Constitutie, considerata in epoca drept "una dintre cele mai democratice". La doar trei ani, tot liberalii au introdus insa legea electorala dupa model fascist, care asigura suprematia politica a partidului cu majoritate electorala, chiar daca nu ar fi intrunit peste 50% din sufragii. Aprig contestata, legea "primei majoritare" demonstra atunci, ca si acum, "originalitatea democratiei" dambovitene.


RÅPUS DE... AMIGDALITÅ! Despre moartea lui Ion I.C. Bratianu au aparut in epoca unele speculatii, din cauza repeziciunii cu care s-a petrecut nefericitul eveniment. Se stia ca liderul liberal era chinuit in ultimul timp de o banala amigdalita. Virulenta bolii i-a uimit insa pe medicii care se ingrijeau de sanatatea "vizirului". In scurt timp, pacientul manifesta stari de asfixie, iar doctorul Constantin Angelescu, chirurg de specialitate si ministru al Instructiunii Publice, a recurs la o traheotomie. Operatia i-a prelungit viata lui Bratianu doar cu cateva ore. Dupa cum s-a temut doctorul Angelescu, infectia amigdalelor se generalizase. I.G. Duca i-a anuntat lui Raoul Bossy, colaboratorul cel mai apropiat in acea vreme al lui Ionel Bratianu, iminenta mortii primului-ministru. "Dupa dejun, a relatat diplomatul Raoul Bossy in jurnalul sau, ma intorc si gasesc pe doctorii Danielopol, Burileanu si Lupu, care par a nu mai avea nici o speranta. Casa este plina de lume: familia, intimii, Guvernul, Regina Maria si regentii vin sa vada pe Elisa Bratianu si sa-i ceara vesti. Biata femeie este prapadita." Spre seara, o ultima incercare a medicilor de a ameliora situatia muribundului a esuat. La ora 6:45 dimineata, in zorii zilei de 24 noiembrie 1927, Ion I.C. Bratianu a incetat din viata, certificatul de deces mentionand drept cauza mortii, angina streptococica. Dupa expunerea trupului neinsufletit la Ateneu, a fost inmormantat la Florica, fara fast, potrivit dorintei sale. Presimtindu-si parca sfarsitul, Bratianu ii daduse cateva indicatii lui I.G. Duca. "Nu vreau nici armata, nici discursuri", il rugase el pe mai tanarul coleg de partid. La funeralii au participat regentii si membrii marcanti ai partidelor politice. Fostii adversari politici, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga si Alexandru Averescu si-au trimis insa  reprezentanti.    

.
"TÃ…CEA, DAR NU IERTA."
Spiritul vindicativ era unul dintre defectele lui Ion I.C. Bratianu, recunoscut pana si de apropiatii sai. I.G. Duca a relatat in amintirile sale cum i-a platit Bratianu o polita doctorului Constantin Angelescu, membru al PNL, pentru ca ii subminase pozitia in partid. "Bratianu a rabdat, dar nu a uitat, recunostea Duca, asa era firea sa, tacea, dar nu ierta si isi platea polita cand te asteptai mai putin. In aceasta privinta nu se asemana deloc cu tatal sau. (...) Ionel Bratianu, cand era nemultumit de un coleg, isi facea sange rau, se framanta, dar nu ii venea sa se desparta de el, astepta sa se iveasca vreo conjunctura politica si abia atunci intervenea. Cel lovit, luand tacerea si obisnuita amabilitate a lui Bratianu drept o iertare a greselii facute sau drept o consimtire ulterioara la atitudinea adoptata, ramanea surprins de verdictul sau, se considera nedreptatit si pleca adanc jignit."


POLITICÃ… IN FAMILIE
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, fratii Bratianu, Ion C. si Dimitrie, dominau Partidul Liberal. Urmasii lor nu s-au lasat mai prejos, "confiscand" functia de presedinte a partidului. In deceniile urmatoare (anii a€™20-a€™30), PNL a devenit o "afacere" de familie. Presedintia partidului se mostenea de la un Bratianu la altul, iar la guvern fratii isi ofereau unii altora portofolii de ministri. Ion I.C. Bratianu a condus PNL intre 1909 si 1927, urmat de Vintila (1927-1930). In 1930 I.G. Duca a intrerupt traditia, reluata la moartea sa, de Constantin, cunoscut drept Dinu Bratianu. Doar istoricul Gheorghe Bratianu, fiul lui Ionel cu Maria Moruzi, a infiintat PNL georgist, factiune dizidenta (1930). Contrar rudelor sale, singurul fiu al lui Ion. I.C. Bratianu il simpatiza pe Regele Carol al II-lea, iar in politica externa "opta" pentru apropierea de Germania nazista.


LENES SI... FERMECaTOR
"Fire lenesa, dar deschisa, inteligenta vie si plina de farmec, pasionat de lucruri frumoase, de femei si de carti rare, inginer submediocru, dar carturar pornit sa afle toate, mai ales in domeniul istoriei, Ionel nu era deloc convins ca fratii lui, ca lumea se margineste la cercul familiei Bratianu si la orizontul familiei Florica."
Constantin Argetoianu, "Pentru cei de maine, amintiri din vremea celor de ieri", vol. II, p. 49


CARISMATIC
"Ion Bratianu intrevede in mine viitorul; el niciodata nu m-a considerat ca o cantitate neglijabila; pentru el, cel putin, eu contam. Daca spun ca am incercat, de atunci, simpatie pentru el, aceasta va fi exagerat, dar era un om care nu putea sa treaca neobservat. El se straduia sa placa, era tanar, inteligent, clarvazator si, de la inceput, foarte apreciat de Regele Carol. (a€¦) Era, intr-adevar, in Bratianu ceva dominator care trezea o oarecare teama" Printesa Maria, 1903


IN FOLOSUL AUXILIARILOR
"Impunator in zile mari, el disparea cu totul, in folosul auxiliarilor si parazitilor, in ceasurile obisnuite, indreptandu-se boiereste, cu toata originea sa mediocra, dupa cel dintai care, dimineata, ii rasarea in prag cu stafeta, adevar sau minciuna, folos real sau vorba de claca, si pe care era gata sa-l ridice, ori mai curand cu un gest de toleranta, reusea sa-l lase a se tari oricat de sus" Nicolae Iorga, O viata de om, p. 307