ROMANIA CA O TELENOVELÃ
Abia peste citiva ani, dupa aparitia unui reportaj in ziarul judetean, se descoperi ca Toader Moise, paznicul fanetelor GAC din Magura, avea, la punctul numit Secatura, o gradinita de ursi. Cum avea sa descrie ziarul judetean, la gradinita respectiva, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri patrati, intr-o poiana nu departe de schit, erau adusi ursuletii rataciti de barlog prin munti. Ziua, cind avea liber, pentru ca fanetele trebuiau pazite mai ales noaptea, Toader Moise se ocupa de gradinita sa care numara, la acel moment, cinci pui de urs. Aici, cum  se nota in reportajul respectiv, nu fara duiosie, ursuletii erau invatati, inainte de a li se da drumul in padure, sa se poarte frumos intre ei, sa nu se zgaraie si sa nu se muste, ba mai mult, sa se intrajutoreze reciproc, in spiritul solidaritatii de padure.


Dupa-amiaza de vara, spre sfirsitul zilei, cind caldura isi pierde puterea si nu mai ramine peste copaci si case si gradini decit lumina pura, ca laptele de var, Toader Moise sedea lungit in fata colibei sale, cu miinile sub cap si cu  talpile bocancilor sai soldatesti indreptati catre Sfantul Soare. Era in jur, o liniste cat lumea, si-n golul ei imens sunau din plin, carnoase, zvonurile padurii: caraitul unei pasari, un bocanit ritmic de ciocanitoare, cineva dadea cu toporul intr-un lemn si lemnul suna. Alaturi, bazaia muzica populara intrepretata la acordeon, dintr-un tranzistor cu doua unde si baterii de lanterna legate de carcasa, pe dinafara, cu o bucata de batista rupta, de parea ca aparatul sufera de galci. Fara sa se ridice si fara sa-si scoata  tigara din gura, Toader Moise striga pe unul dintre ursuleti si acela imediat isi intrerupea joaca (se rotogoleau unii pe altii), se scutura de scaieti si de fire de iarba si, deschizand cu laba portita tarcului, se prezenta la Toader Moise. - Auzi! zicea Toader Moise, cu tigara in coltul gurii, cum vazuse el ca stau banditii in filme, si continuand sa priveasca in albastrul cerului de vara, ia spune-mi, de ce l-ai imbrancit azi dimineata, pe colegul tau, Corcovan? - Aud! facea Toader Moise strambandu-se, ducandu-si mana palnie la ureche, desi n-avea nimic de auzit. Ursuletul se muta de pe un picior pe altul, in timp ce tovarasii lui din tarc, intrerupandu-si joaca, venisera cu totii la gard, si spanzurati pe labele dinainte, urmareau gravi scena. - Uite ce e, zicea intr-un tirziu Toader Moise, ridicandu-se in capul oaselor si facand mai mic volumul tranzistorului, daca mai aud cumva vreo chestie asemanatoare, n-o sa-ti fie de loc bine, fii sigur. - Zece flotari! arunca el in treacat, si se lungea la loc, cu miinile sub cap si cu talpile bocancilor soldatesti indreptate spre Sfantul Soare. Alaturi, gafaind, transpirat, ursuletul facea cele zece flotari. Era tot numai o ravna. Si din cand in cand cata la Toader Moise, doar-doar acesta ii va zambi multumit de sarguinta cu care el lucra. Dar acesta nu-i dadea nici o atentie. Era foarte suparat, sau, ma rog, voia sa para asa, in scopuri strict educative, deoarece ursuletul nu era la prima lui abatere. Oricum, sfarsitul gradinitei n-a fost tocmai fericit.


Intr-o zi, Gradina Zoologica din Bucuresti primi un memoriu din Vintileasa-Sat, semnat Mai multi cetateni devotati naturii tarii noastre dragi, in care se arata, cu lux de amanunte, ca numitul Toader Moise, paznic la fanetele GAC-ului "Drumul socialismului" din Vintileasa, chinuie bietii ursuleti,  ii  exploateaza, punandu-i sa-i scoata bocancii sau trimitandu-le dupa tigari tocmai in sat. Si-ti venea sa le plangi de mila - continua Memoriul, pe marginea colii A4, deoarece autorului i se terminase hartia - vazandu-i cum asteapta la rand la bufetul satului, in fumul de tigari si in mirosul de alcool, repeziti de gestionarul Vasile Caraba, care ii si inseala uneori, zicand ca n-are sa le dea rest la doi lei. Urmare a acestui memoriu, intr-o zi, spre sfarsitul verii, se infatisa la coliba lui Toader Moise un contabil al Gradinii Zoologice Bucuresti, care inventarie ursuletii, ii pipai pe o parte si pe alta, sa verifice daca sunt intregi, si, facand un proces verbal, i-l dadu lui Toader Moise, sa semneze de primire. Din acest moment - declara contabilul rupand grijuliu copia procesului verbal si inmanandu-i-o lui Toader Moise - ursuletii sunt proprietatea Gradinii Zoologice Bucuresti si, deci, proprietatea statului. Orice stricaciune le vei face sunt daune aduse proprietatii socialiste si se pedepseste ca atare. De asemenea, orice lipsa la inventar va fi declarata delapidare, si cred ca stii ce inseamna, la un proces, delapidare.


Lucrurile nu ramasera aici insa. Peste citeva zile, se prezenta la coliba, un alt trimis al Gradinii Zoologice Bucuresti: un tanar slab, desirat, in tenisi albastri si cu priviri spalacite. Se recomanda cercetator stiintific principal si spuse ca avea sarcina sa-l invete pe Toader Moise citeva notiuni de zoologie a ursilor, care-l vor ajuta in munca sa de paznic si ingrijitor al sectiei Vintileasa Sat a Gradinii Zoologice Bucuresti. Ocupat cu astfel de lectii, naucit de cele intimplate, Toader Moise adormi in post intr-o noapte si, prinzandu-l o echipa a Militiei,  care facea un raid total pe la toti paznicii din zona, fu imediat dat afara. Ramasi singuri, ursuletii deschisera portita cu laba si disparura in padure.