Istoricul Mirel Banica, doctor in Litere al Universitatii din Geneva, a publicat recent, la cunoscuta editura Polirom, o lucrare intitulata "Biserica Ortodoxa Romana, stat si societate in anii '30" - versiune abreviata a unei teze de doctorat sustinuta in strainatate. In pofida limbajului grevat de terminologia "metodologica" din prima suta de pagini, cartea este extrem de interesanta, iar autorul dovedeste ca are si talent epic, binevenit unui istoric.
Domnul Mirel Banica este un intelectual cinstit. Subiectul cercetarii sale, care este si o investigatie remarcabila, priveste raporturile dintre Biserica nationala si Miscarea Legionara in epoca interbelica.
Biserica Ortodoxa Romana a fost socotita in mod eronat ca apropiata sau chiar strans legata de legionari de catre intelectualii urechisti sau de specialisti robiti ideologiei marxiste sau marxizante. S-a afirmat ca parintele Staniloae ar fi fost simpatizant legionar sau chiar legionar. Numele parintelui Staniloae nu este pomenit niciodata in aceasta lucrare. Si pe buna dreptate. Pentru ca el a inteles sa ramana exclusiv preot. Iar daca viitorul schimonah martir Daniel Sandu Tudor este mentionat, e pentru articolele sale potrivnice legionarilor, din ziarul "Credinta".
Nu ascund ca afirmatiile istoricului Mirel Banica imi aduc si o multumire personala. Inca de acum 15 ani am scris ca adeziunile unor clerici ortodocsi la Miscarea Legionara au fost individuale, iar patriarhii Miron si Nicodim au avut, deopotriva cu Sinodul, o atitudine de rezerva sau de reprobare. Expresia "adeziuni individuale" (cf. p. 248) am folosit-o si eu. Sau am citat din cuvantarea patriarhului Nicodim rostita indata dupa asasinarea premierului Armand Calinescu. Reflex al onestitatii istoricului, dl Mirel Banica mentioneaza faptul ca au existat si clerici greco-catolici afiliati Legiunii; sau scrie urmatoarele: "preotii castigati de cauza Garzii de Fier, de nationalism in general, erau in acelasi timp si critici severi ai masurilor antisemite din domeniul religios, luate de regimul nazist in primii ani dupa preluarea puterii." (p. 25). Gasesc foarte originala urmatoarea afirmatie: "Guvernul Antonescu - Sima nu este un guvern legionar, ci un cabinet de coalitie." Iar pe durata de cinci luni a acestui cabinet, patriarhul Nicodim, Sinodul, in speta Biserica, au fost cat se poate de rezervati in raport cu Miscarea. Citam concluzia finala a istoricului: "Ortodoxia romaneasca a rezistat in ansamblul ei tentatiei legionare..." (p. 245).
In anii '30, multi intelectuali de extrema dreapta pisau Biserica, in articole si interventii publice, "sa se reformeze radical", sa se implice cat mai profund "social", ba chiar sa se "modernizeze"... Istoricul Mirel Banica furnizeaza nenumarate exemple in acest sens. Acelasi lucru i-l cereau si i-l mai cer insistent din 1990 incoace Bisericii noastre nationale "societatea civila" si intelectualii ei de vitrina. Iata, asadar, cum doua tembelisme converg si fraternizeaza peste timp.
Pe spatiul de care dispun nu pot face o recenzie excelentei lucrari a domnului Mirel Banica. As avea si o rezerva; privitor la sintagma "fascism romanesc". Insa consider aceasta lucrare un pandant al cartii istoricului George Enache despre raporturile Bisericii Ortodoxe cu defunctul regim comunist; carte care a spulberat numeroase clisee, mistificari si minciuni. Acelasi merit il are cercetarea domnului Mirel Banica la nivelul raporturilor Bisericii noastre nationale cu Miscarea Legionara si cu ideologia acesteia. De aceea Biserica trebuie sa si-o asume, sa o recenzeze in revistele sale si s-o includa in bibliografia seminariilor si a facultatilor sale de Teologie.