MAREA BRITANIE - Indicatoare antipeste
Autoritatile britanice au rea-lizat o serie de indicatoare menite sa ii determine pe imigrantii est-europeni sa nu mai pescuiasca in rauri si lacuri pentru a manca pestii, relateaza Daily Mail. Initiativa intervine intr-un moment oportun, precizeaza publicatia, intrucat crapul si stiuca reprezinta mancaruri traditionale pentru masa de Craciun in Polonia, iar oficialii se tem ca in saptamanile care urmeaza se va inregistra o crestere a pescuitului. Mesajul nu poate fi mai clar pentru orice polonez sau roman flamand, in conditiile in care est-europenii sustin adesea ca nu cunosc traditia britanica potrivit careia pestii prinsi sunt aruncati inapoi in apa.


TERMITE - Masa lemnoasain biocarburant
Bacteriile care le permit termitelor sa digere celuloza ar putea juca un rol extrem de important ca agenti biochimici care sa transforme masa lemnoasa in biocarburant, conform unei echipe de oameni de stiinta care au analizat sistemul microbian incredibil de complex al acestor insecte xilofage, informeaza AFP. Periculoase daca ne devoreaza casele sau cabanele din lemn, termitele "sunt un grup de organisme extraordinar de perfectionate pentru a transforma masa lemnoasa in energie", constata studiul publicat in numarul din aceasta saptamana al revistei Nature.


INVESTITORI - Canadieni interesati de mediu
Companiile din Canada sunt interesate de investitii in Romania, in special in domeniile energie, industria auto, IT si mediu, a sustinut la Cluj-Napoca ambasadorul Canadei in Romania, Marta Moszczenska. Diplomatul a declarat, intr-o conferinta de presa, ca in cadrul discutiilor purtate a identificat mai multe domenii de nisa in care firmele canadiene ar putea sa investeasca, enumerand, printre altele energie, energie verde si mediu.


ALBA - Amenzi pentru balastiere poluante
O treime din balastierele verificate de o comisie mixta de control au fost depistate cu nereguli, motiv pentru care prefectul judetului Alba a dispus suspendarea activitatii, iar doi dintre administratori vor fi cercetati penal. Au fost verificati 31 de agenti economici, dintre care 26 detin 43 de puncte de exploatare agregate minerale si 26 de statii de spalare-sortare, respectiv trei societati miniere si doua cu activitate de exploatare in cariere de marmura.