MIZE SI CRIZE ROMANESTI
Peste trei zile votam. Pe 25 noiembrie, duminica. Intrebarea esentiala: iesim sau nu la vot? Formal, mergem la urne pentru doua lucruri: europarlamentarele si referendumul pentru uninominalul cerut de Cotroceni. Pe fond, cetatenilor interesati de politica li se intinde o mreaja care ii indreapta spre aceeasi optiune politica de tip exterminator. Cine va cistiga duminica asta, in lupta dintre palate? Basescu sau Tariceanu?



M-am straduit sa urmaresc evolutiile candidatilor trimisi de partide pe listele europarlamentare. Surpriza a fost placuta: tineri cu varste medii de pana in treizeci si cinci de ani au dovedit seriozitate, multa straduinta si o competenta tehnica in afaceri europene care indica cel putin disponibilitate si loc de progres. Pentru cei care vor trece proba urnelor romanesti. Pentru acest inceput de normalitate in asumarea responsabilitatii politice de catre pepinierele de tineret din partide, transmit tuturor felicitari sincere si incredere.


Am fost atent, de asemenea, la industria de campanie desfasurata de partidele combatante. Abia daca am intrezarit izul de campanie electorala. Publicitatea electorala aproape ca a lipsit, cu exceptia spatiilor achizitionate de PNL. Care au abundat. Mare parte dintre partide au pregatit "ostilitatile" cu precaritate. Strategii de campanie insailate, un ritm neantrenant, abuzul de asa-zise clou-uri de comunicare. Cum au fost campaniile virale pe internet si frenezia jocurilor politice pe calculator - de nivelul pustilor de 10 ani, care oricum nu voteaza - care indica un manierism searbad si fara anvergura.


In fapt, partidele au exploatat naricisist dubla campanie electorala, pe care au inteles-o drept un test pentru "adevaratele alegeri", cele locale, de la anul. Europarlamentarele nu au nici importanta alegerilor pentru Parlamentul national, nici relevanta unor alegeri locale, care masoara apetenta electorilor pentru persoane, si mai putin pentru doctrine de partid. Slaba implicare a infrastructurilor de partid este si explicatia pentru care partidele au decis sa nu antreneze forte si resurse in aceasta campanie.  

Cu ce amintiri am ramas de pe urma campaniei de noiembrie romanesc?

Cu Mailat, cu Cioroianu, desertul si tiganii. Cu Elodia. Cu listacii. Cu taberele prouninominal Basescu si prouninominal Tariceanu. Nicidecum cu informatiile aduse de tinerii politiceni romani privind uriasa complexitate institutionala a vremurilor care vin peste noi. Ca membri plini si pe propria raspundere in Europa largita.


Marturiile publice pregnante ale acestei luni de campanie vor ramane sarjele neintrerupte dintre palate, care au ecranat orice alte dezbateri si au fost cele mai frecventate de mass-media. Declaratii din care am aflat acelasi si acelasi lucru: ca presedintele nu il place pe premier, iar premierul nu il place pe presedinte.


Inchei cu un paradox care va ramane in istoria Romaniei anilor 2004-2008. Desi au cautat furibund, in mandatul primit, sa se elimine reciproc de pe scena politica si din timpul politic contemporan lor, Basescu si Tariceanu vor fi evocati mereu impreuna in cartea de istorie. In aceeasi fotografie. Poate atunci, peste ani, cand vor fi deja istorie, isi vor da seama ca au avut tot timpul nevoie unul de altul. Pentru poporul lor. Altfel, de ce istoria i-a fixat ca exponenti ai aceluiasi timp politic, a carui paternitate si-au disputat-o cu atatea pierderi pentru natiunea lor?